George Pașa

Este cam neclară formularea din versul al doilea. Cum ai vrut să scrii: \"i - o tăcere\" sau \"e-o tăcere\"?
În rest, este aici un text sensibil, chiar dacă fără mari valențe literare.

Am citit cu interes cele două părți ale eseului dumneavoastră, ca și alte scrieri aflate pe acest site. Spun că și aici dovediți serozitate în activitatea de cercetare, printr-o bună documentare, structurare ireproșabilă a lucrării, cu trimiteri elocvente, având capacitatea de a vă situa în mod obiectiv atunci când este vorba de subiecte atât de disputate, cum este și acesta al artistului și al relației sale cu divinul și cu lumea. Sunt și eu de părerea că artisrul doar recreează, fiindcă, de fapt, Creația nu poate aparține decât lui Dumnezeu. Ați atins, cred, toate laturile care țin de locul și menirea artistului, în general, și scriitorului, în special, arătând că acesta nu este doar un inspirat, ci și un om care trebuie să mincească mult pentru a se apropia de modelul crrației autentice. Mi-au plăcut diversele trimiteri, printre care și la Liviu Rusu, al cărui \"Eseu despre creația artistică\" m-a ajutat foarte mult în înțelegerea mecanismelor creației. La fel, vorbind despre psihanaliză, ați arătat și excesele pe care le-a făcut în apropierea de înțelegerea naturii artistice, deși aș spune că are și ea meritele sale.

Consider că lucrarea de față este un eseu bun și regret că n uam reușit să îl comentez mai pe larg, deși acest lucru ar fi posibil.

Am recitit cu interes acest eseu și mi se pare destul de bun, mai ales că poate fi înțeles ușor și de un nespecialist, fiindcă nu se utilizează un limbaj prea sofisticat și sunt mai puține trimiteri. De fapt, respectă caractzeristicile eseului. Mi-a plăcut acea exemplificare de la început privitoare la \"produsele umane\" (eu le-aș fi numit chiar produse culturale, fiindcă la ele cred că se face, în primul rând, trimitere. În rest, mă bucur că mai sunt oameni care văd niște lucruri pe care le-am observat sau intuit în creația lui Eminescu, lucrarea de față constituindu-se într-o pledoarie pentru respectarea valorilor. Și, cinstit vorbind, simțim cu toții că acele sonorități eminesciene, inventivitatea sa lexicală și celelalte aspecte semnalate în eseu încă ne urmăresc (dacă mi se permite parafrazarea cunoscutului vers eminescian. Eu nu cred că putem inova ceva în literatura actuală, fără a ține cont de valorile noastre.

Mulțumesc, domnule Dely pentru lectură și impresie. De asemenea pentru că sunteți primul (din ceea ce știu eu) care a încercat să se apropie și prin ceea ce scrie de pașadine.

Mulțumesc, doamnă Ardeleanu. Da, versurile pot fi citite și în ordine inversă.

Nu este cazul să modifici, chiar dacă poate fi ușor clișeică sintagma respectivă. Și apoi la mine este \"urme de cer\", dar știu că un cu totul alt context. Nici nu mai știu prin ce poezie. Nu este nicio problemă, până la trei cuvinte nu este decât o coincidență. Dacă eu am modificat atunci este pentru că nu era vorba doar de o sintagmă, ci imaginea în sine era asemănătoare. Mai bine tăceam. Textul tău este integru.

\"urmă de cer\"

Sintagma \"urmă de car\" a fost prea uzitată (acum vreo trei ani, am utilizat-o și eu, dar într-un alt context și registru stilistic). Totuși, ultima strofă mi s-a părut și mie mai frumoasă, poate fiindcă, așa cum spuneai tu odată, avem uneori cam același spațiu poetic. Acum știu că voi deveni nesuferit. fiindcă te critic, dar îmi asum ceea ce am spus. Și consecințele!

Mă bucură faptul că ai revenit cu \"de-ale Anei\". Parcă n-ai mai postat așa ceva de mai bine de un an. Chiar dacă n-am lăsat vreun semn de lectură, le-am citit și atunci cu admirație. Ana are spontaneitatea și inocența specifică unui copil și ceva în plus: imaginație creatoare.

Mircea, fără îndoială că \"metoda pălăriilor gânditoare\" aduce multă creativitate. Ceea ce ai ales tu din text, folosind o altă așezare, dă noi semnificații textului. La mine este cava mult mai simplu. Dacă ai zis \"este!\", atunci să zic și eu: \"să fie!\". Mă bucură faptul că aceste versuri au ajuns și pe \"Plaja cu suflet\".
Leonard, fără îndoială că e o temă foarte veche. Mi s-a părut o provocare să plec de la un enunț atât de întâlnit, poate de mii de ori în ceea ce s-a scris și de un număr greu de aproximat în gândurile și vorbele de zi cu zi. Mă refer, desigur, șa enunțul: \"trec zilele.\". Cred, totuși, că tot ceea ce urmează este pecetea proprie asupra clipelor trăite. Îți mulțumesc pentru prima ta apreciere cu semn luminos la vreun text de al meu.

Eu nu m-am oprit aici să judec pe unii sau pe alții. Sunt și eu împotriva spiritului gregar, dar judecata o las în seama Domnului. Cred că ar trebui să scoateți paranteza aceea din primul rând, fiindcă nu se poate numi așa cum ați dori, fiindcă termenul se referă la Botezul Domnului. Ceea ce vi se pare în plus se referă la Dumnezeu (sl. \"bog\").

Într-o altă parte, parcă te întrebai de ce să existe motive în ceea să scrii. Cred că era acolo un joc de cuvinte între omonime, fiindcă aici văd că spui și tu: \"motivul portativului\". Fără îndoială, putem scrie fără un motiv anume, dar nu fără motive literare, fiindcă ele au devenit, de vrem sau nu, niște constante.

Era numai o paranteză, pentru care mă scuz acum. Nu știu dacă numărul pânzelor ține aici de o simbolistică numerologică, fiind mai degrabă o exprimare a unei realități. Poate numai șaptele să fie, sau opt, mai ales în versul \"pe a șaptea și a opta treaptă\". Cred și eu că totul se leagă aici, chiar dacă va trebui să mai meditez asupra strofei finale.

La mulți ani, de ziua Botezătorului.

Felicitări, Daniel, pentru acestă antologie. Sunt aici câteva nume de autori ce îmi sunt cunoscute și din ale căror scrieri am mai citit. Îți urez succes.

Uite, scriu în spațiul ăsta de joie sfântă, și știu că în el pot încăpea toate neamurile, cu farisei, naivi, optimiști fără de leac (nu cred că îi va ajuta nici parabăsebocul, chiar dacă e mai scump) și pesimiști ce cârcotesc încontinuu.
Păi dacă, vorba reclamei, \"viitorul sună bine\", atunci de ce să-l mai amanetăm? Drept e că nu prea avem ce amaneta, fiindcă viitorul ne-a fost furat. Știți doar că unii au mână lungă, ba au mai ocupat și tot spațiul.
Cred că știați, pentru \"telectualii\" din învățământ s-a inventat și parafunebrinul. Are efecte secundare ale naibii, provoacă halucinații severe, încât îți pare că trăiești într-un sistem perfect.
Da\' cu halvița puștiului Niță ce-ați avut?

Domnule Dely,
Am ezitat puțin dacă să o încadrez la texte umoristice, la texte pentru copii, sau sa ramana fara topica anume. Doream, de fapt, un text pentru cei cu suflet de copil.
Am reîncadrat. Vă mulțumesc!

Cred, totuși, că răspunsurile se dau prin e-mail. Eu așa procedez. Sau în subsolurile unde se află respectivele texte.
Mie nu mi se pare un text filosofic, ar este alegerea dumneavoastră. Iar \"femeia cu vălul cel alb\" este foarte importantă pentru Yannelis.
Vedeți năluci acolo unde pentru poet sunt reprezentări ale lumii posibile, chiar reale. E o diferență de percepție, dar e abordarea dumneavoastră și o respect.

Doamnă Mainka, cred că ar fi fost bine să fi dedicat acest text lui Ioan-Mircea Popovici, fiindcă v-ați inspirat puțin de pe \"Plaja cu suflet\", chiar dacă ați amestecat Piramida cu Farul. Chiar în dimineața aceasta el vorbea despre avva Ghenor, la adresa: http://www.telegrafonline.ro/1151442000/articol/3615/cel_mai_inalt_castel_de_nisip_se_muta_in_bulgaria-p593.html#com

Nu e nicio acuzație de plagiat, dar trebuie să recunoașteți că v-a inspirat comentariul lui I. M. P.
Dacă e nevoie, voi copia și comentariul de acolo, dar cred că nu va fi cazul.

Mircea,
Adevărul este că acolo am gândit \"balans\" și am scris altceva. Poate că astfel e mai multă deschidere, de aceea las așa cum s-a scris.

Domnule Ionescu,
Cred că am exagerat eu și asemenea previziuni nu se vor îndeplini niciodată. Mi-a plăcut trimiterea la \"cosorul lui Moceanu\".

Vă urez un an bun, cu mai puține vise spulberate.

Chestia este că ar fi trebuit două prune, ca să fie deliciul setosului. Dar cum sunt doi, împărțirea e necesară, nu?!


De-a valma-au început să curgă:
Răchie, vodcă și vinars,
Căci la piftie nu se spurcă,
Iară curcanul... este ars.

E dimineață. S-a sfârșit festinul,
Și o durere mare o apasă:
În damigeană terminat e vinul,
Iar musafirii... terminați, sub masă.