Poezie
Multiplicată în fiecare nod
1 min lectură·
Mediu
Când te apropii încet, lucrurile capătă un alt contur,
iau forma dimineților în care nu s-a întâmplat să fim alături,
pulsații în rezonanță rupând una alteia lanțurile,
ca-ntr-o eliberare a sângelui de ritmul impus.
Când te îndepărtezi, la fel de încet,
lucrurile toate îmi vorbesc despre tine.
Te îmbrățișez cu privirea,
până treci de cornul orizontului și rămâi adiere târzie.
Și-acum, în glas, am roci sfărâmate ca de-un blestem
și boabe de lacrimi pe care le înnod în batista târziului.
Le strâng nod lângă nod, crezând că vei veni să le tai
cu fiecare clipă de fericire.
Dar nodurile se strâng și mai tare,
se strâng, până nu rămâne decât un capăt de viață,
din care te privesc, așa cum ești, multiplicată în fiecare nod
pe care-l adun în suflet ca pe-un blestem.
Va veni cândva dezlegarea, va veni
cu fiecare lucru în care se păstrează urmele noastre;
ne vom strânge în brațe, cu răsuflarea tăiată,
vom forma ultimul nod.
094.597
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 160
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “Multiplicată în fiecare nod.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14027794/multiplicata-in-fiecare-nodComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
O definire a iubirii din noduri cere un dramatism, iar versurile acestea pot fi comparate cu un șirag de mătănii: boaba și declarația sinceră către femeia iubită. Nu este nimic sforțat, sau cum s-o spune, a, este multă naturalețe și o undă de sarcasm. Cornul orizontului - nu înțeleg imaginea. Parcă e o nepotrivire, dar depinde de perspectivă.
0
Din perspectiva mea, acea metaforă își are locul acolo. E bine că mai este câte cineva care trăiește poezia. Sunt onorat de semnul dumneavoastră de lectură.
0
o privire de artist plastic transformata in confesiune si contemplatie. peisajul feminin contrariaza. din partea asta se vede invers. poetul este straniou.:) 3D relational?
0
Îmi place finalul poemului, este plin de speranța în ciudata atmosferei apăsătoare creionata de eul liric prin metafore ale dezamăgirii susținute printr-un cîmp semantic al acestei viziuni "boabe de lacrim"/ "capăt de viață" etc
0
Dragii mei, Camelia și Marian, sunt de acord cu voi, fiindcă orice poezie se deschide prin lecturi multiple. Mă interesa dacă vedeți relizate artistic versurile de față sau nu.
0
eu sunt opac George , vad numai ce vreau :)
am văzut poemul și ... am glăsuit din mîndru meu laptop
nodul îmi place ca este un simbol/motiv utilizat ca laitmotiv
am văzut poemul și ... am glăsuit din mîndru meu laptop
nodul îmi place ca este un simbol/motiv utilizat ca laitmotiv
0
Distincție acordată
dragoste de la un capăt la celălalt, dragostea veritabilă care se duce prin durere și bucurie (ex.: despărțire, revedere). Dar și prin strângerea, nod cu nod a acestora, pe firul vieții. Fiecare nod de durere poate fi desprins cu un cuțit de fericire. Din păcate, nodurile sunt prea dese, pentru că ele sunt o multiplicare a stărilor, a lucrurilor. Dar, sensul vieții este: unul către celălalt. Imposibil să nu le vezi. Fiecare, din cealaltă parte. Îmbrățișarea devine un nod ultim, moment în care totul se dezleagă. Urmele fiecăruia rămân, ca înlocuitoare de noduri. Un lanț frumos viața dezlegată de sentimentul iubirii! Un teren propice poetului.
Despre iubirea cu noduri, am citit cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu
Despre iubirea cu noduri, am citit cu plăcere,
Ottilia Ardeleanu
0
Doamnă Ardeleanu, ați reușit aici un comentariu aplicat, în acord cu semnificațiile textului, fapt pentru care vă rog să primiți felicitările mele.
0
M-a atras titlul, Pașa. apoi am descoperit o poezie despre singuratate, scrisă dintr+o perspectiva deosebita, de parca ai fi artist plastic, contempland modelul pasiunilor tale. SI da, nodul, ca statornicie, dar nici el mai mult decat atingere, imposibila difuziune aduce nostalgie, e aici, in aceste randuri.
toata aceasta colectie de trairi, noduri ale neputintei, dar mai ales rabdarea de a crede in utopie, in vis..
toata aceasta colectie de trairi, noduri ale neputintei, dar mai ales rabdarea de a crede in utopie, in vis..
0
