de o parte a rămas ușa spre beci
de cealaltă parte scara spre pod
la mijloc se înfruntă generații de orgolii
cu șovăirile firii
ascuțim zi de zi zimții războiului
dintre tine și mine
dintre
femeia rubicondă
mi-au spus că se așteaptau să încap în vederile lor
să nu rămână nimic pe dinafară
să nu am nicio curiozitate în plus
nicio vedere mai departe
să fiu subțire ca o nișă în
nemuritor și rece
oh, dear president, ce bine vă stă
când probați sarcofagul
cu lapis lazuli fremătat în urechi
în clinchet basc de tradiție revolută
ce bine vă stă
întins pe catafalc
la
iubita fiului meu
mă obișnuisem să îi văd
împreună chiar și când nu mai erau
toate jocurile, râsul nestăvilit, plaja din poveste
și depărtarea strălucitoare seninelor zile
într-o zi i-am
biblioteci măsluite
și-a mutat moartea de pe coridor
într-o cameră mică
iar ea a zis că nu îi place să stea singură
doar știi și tu, zicea, singur nu poate fi decât omul
doar el
m-a ispitit cu lumina, spuneam de după perdea
frângându-mi mâinile dureros
risipind în aer miros de mere coapte
nu îmi puteam privi barbatul în ochi
cu cât măturam mai des cu genele
SUB STEAG
și au pus talpa cizmei soldățești pe grumazul lor
și au apăsat până a dat sângele
unii au murit suspinând ca puii
alții au scrâșnit din măsele
și au strigat cu ultima putere înecată
American dream
Visam în copilarie podul oranj, munții stâncoși, blugii tociți
toate acele obiecte cu aer de libertate și îndrăzneală
mirosind a gumă de mestecat și a sacoșe colorate
aduse o
32 martie
Noi gândeam că suntem împreună
dar abia când i-am citit jurnalul
publicat după moarte
am înțeles că era adevărat.
Pe atunci nu știam că serile erau magie curată
și de ajuns
Praștia
am rămas singură și-mi vine să strig
cuvintele se lipesc de aer și rămân suspendate
- o lume suprapusă
dincolo de care ploaia nu mai coboară din cer
dacă privesc de aici, dintre
Cât ești de obraznic, dragul meu,
ți s-a urcat la cap tinerețea!
Uneori te confund cu o femeie care
își pune poalele în cap, isterizată de succesul alteia
- același cap încins de gelozie
Atelier - schimbare bruscă și în cea mai adâncă tăcere.
În atelierul meu de pictură
- ca să dau doar un modest exemplu -
e la fel!
Numai unii își închipuie că sunt vizitați preferențial de
Despre granițe
I. Dacă ar fi să îmi țes partea care lipsește
aș alege un os de înger
dintre cei răpuși pe câmpul de luptă
de acolo bunicul s-a întors, a crescut cinci copii
iar când a murit
Scriu cronica asta altPHel de aproape zece ani, săptămânal, am prezentat mai bine de 400 de cărți, dar rareori, adică pot număra pe degetele de la mâini, mi s-a întâmplat să am o satisfacție estetică
Citind volumul de proză scurtă – “Orașul scufundat” - apărut în această primăvară la Editura “Cenaclul de la Păltiniș”, sub semnătura poetului Ioan Barb(care își face astfel debutul în proză, am
“Peisajele” omaneze ale Cameliei Radu
“Pietrele semănă întâmplător cu durerea/ ascuțite când sunt proaspete/ abia smulse din stâncă” (Povestea deșertului); “Mă înfășor în mătasea fiecărei zile/
Este doar un dragon răsucit pe trupul tău,
doar un dragon asediază talia,
năucind carnea ofilită.
Leagă-te în pași de privirea lui,
călătorește prin ochiul de soare.
Acolo te așteaptă
Ne-am întâlnit undeva, în Africa sau China,
țin minte doar cum stăteam împreună
pe un covor de lână subțire,
prin care nisipul îmi înțepa coapsele.
Mâncam alune acaju dintr-un vas de lemn
și
"Își întrevedea
cu greu chipul,
năvălea în mintea
peste măsură de tulburată
de gândurile tălmăcite în cuvinte,
depănate de-a lungul
unor înșiruiri și căderi
din scurgerea vremii."
Mi-au fost dragi cărțile îndelung migălite de autorii lor, de parcă aceștia ar avea în minte
creația unui copil de hârtie, însuflețit de cuvânt, șlefuit ca formă și prezentare de însuși ADN-ul
Astăzi, la ședința de vineri a Cenaclului "Atitudini", al Casei de Cultură "I.L. Caragiale" din Ploiești, a fost prezentată cartea de debut a Mariei Dobrescu, sensibilă poetă din Câmpina.
Volumul,
Toate articolele scrise de Camelia Radu
În orașul de piatră, totul era cenușiu: copacii, casele de piatră, străzile, cerul și chiar oamenii. Ei treceau zi de zi spre căminele lor cenușii,
Unii autori afirmă că în Antichitate, și chiar înainte de ea, Dacia era supranumită „Þara sfinților” și nu de puține ori ne-am întrebat, citind aceste rânduri, de ce Dacia noastră purta acest
Aceste trei simboluri străvechi ale vieții se regăsesc în personajele din poveștile precreștine românești, în obiceiurile și datinile practicate de sărbători în satele noastre, în jocurile copiilor