Poezie
(reconstituire)
Negru de iarna
1 min lectură·
Mediu
de o parte a rămas ușa spre beci
de cealaltă parte scara spre pod
la mijloc se înfruntă generații de orgolii
cu șovăirile firii
ascuțim zi de zi zimții războiului
dintre tine și mine
dintre amintiri și viitor
sunt acel om de zăpadă deformat
pe furiș
iar umbra mea crește și scade
după cum trece planeta din zori
în noapte
și tu ești la fel
și ei
privindu-ne plângem și râdem
sclavi ai unei păreri
dar merindea care ne ține verticali
în iarnă
e visul unui Dumnezeu singuratic de care uităm
ne topim sau creștem uimindu-ne reciproc
speriindu-ne unii pe alții
urând creșterea umbrei
celebrând micșorarea sub soare
și uităm
uităm că suntem fiecare în parte
și toți la un loc
soldați de zăpadă ai aceleiași ierni
uităm
fericirea mâinilor calde ne-a zămislit râzând
ca pe singura întrupare a iernii cu ochi
de cărbune
în care erele s-au ondulat răbdător
uităm sub frigul cosmic
că avem un chip de asemănare
(reconstituire)
 
023.350
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Camelia Iuliana Radu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Camelia Iuliana Radu. “ (reconstituire).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/camelia-iuliana-radu/poezie/14042345/reconstituireComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CRtipar al unui Dumnezeu singuratic...
Multumesc pentru lectura atentă și pentru comentariu
0
Umbra scade în lumină și crește în întuneric, ne acoperă tot corpul ca un frig cosmic, însă toți ne asemănăm unii cu alții, fiind turnați în același tipar ontologic.