Poezie
marcă românească
1 min lectură·
Mediu
orice aliniere înseamnă un lanț în plus,
înseamnă să guști numai furajul filosofard aruncat în silă.
mai bine-i pe arătură, poți simți, ca ion, mirosul pământului reavăn,
în care și râmele se pregătesc pentru mărunțirea de toamnă.
există o linie dreaptă, pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o în gene,
ea reprezintă mai mult decât o simplă trecere pe un tărâm pustiu.
știi că patria nu-i totuna cu acela care-și belește fasolea pe ecranele plate,
nici cu muza de cârpe ce își pregătește în oglindă un zâmbet fad;
patria e o pasăre liberă, ea zboară oriunde, însă doar aici se întoarce,
unde este cuibul în care învățăceii au rămas cu spiritul zborului.
n-ai cum să crești decât în limba maternă,
din care ai supt laptele sensului și mierea cuvântului.
ai dezlegare să te adâncești în limbile fraților,
să le tălmăcești prin sâmburii din brazdele limbii române,
dar nu ai dreptul să renunți la sângele moșilor tăi.
nu mă dezic de România,
chiar dacă sângele meu, la origine,
poate-i turc, poate-i slav,
ori din alte semințe barbare,
chiar dacă strămoșii
n-au avut ca preot vreun Deceneu,
spiritul locului, șarpele bun al casei
îmi arată adevărata linie,
fără lanțuri incluse.
044.084
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 196
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “marcă românească.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/13952367/marca-romaneascaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Să nu te dezici, Ottilia! Despre ceea ce m-a determinat să scriu textul acesta, mi-e greu și mie să mai spun. Probabil vine din senzația că, orice am scrie, nu vom fi niciodată la înălțimea limbii. Pentru că ea ne suportă pe toți.
Numai bine!
Numai bine!
0
frumoasa reintoarcere la radacini si o imbinare aproape perfecta(caci nimic nu e perfect, doar perfectibil) intre pamant(glie), cuvant,religie..., un indemn sa nu uitam cine si de unde izvoram si daca gasim pe cine trebuie, sa ne arate, invete minunatiile astui pamant, acestei limbi si neam...in fond, citit si recitit cu mare placere, MIZ
0
Vă mulțumesc, domnule Zinca. De fapt, e o încercare poetică, probabil altceva decât autohtonismul care a mai mers pe calea aceasta.
0

un sentiment de mândrie trece peste mine, cititorul.
ce se află acolo, în adâncul omului, românului care a scris acestea, doar el poate ști, cu adevărat.
mă înclin,
Ottilia Ardeleanu