Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
S-a mai potolit vechea mea rană,
Inima-mi nu-i arsă de beție,
Cu albastre flori de Teheran
Mă tratez acum în ceainărie.
Gospodarul ceaiul își slăvește,
Privind cam vulpește către-un rus,
Cu ceai roșietic mă servește,
Fi\'ndcă vin și vodcă aici nu-s.
Toarnă-mi doar puțin-puțin, ceaihane!
Multe roze-nfloresc în grădină.
Nu degeaba ochii de codane,
Sub ceadra, tânjesc după lumină.
Ca pe niște câini, în țeapăn lanț,
Noi nu ținem fetele din scurt.
Învățăm sărutul făr-un sfanț,
Fără de pumnale și bătut.
Dar acestei fete mlădioase,
Ce rumenă ca zorii e-n obraz,
Șal de Horossan, multpreasfioasei,
Dăruiesc, și-un covor de Shiraz.
Toarnă, măi jupâne, ceaiul tare!
Eu minciuni nu am să-ți spun nicicând.
Să răspund de sine sunt în stare,
Iar de tine – n-am cum să răspund.
Către ușă tot privești, ceaihane,
Poarta e rămasă la grădină...
Nu degeaba ochii de codane,
Sub ceadra, tânjesc după lumină.
027441
0