Gabriela Petrache

Nu mai vreau sa nu mai simt Gustul galben de alint s-astept toamna sa ma-ngroape-n frunze vestede, rascoapte, sa ma risipeasca-n zile nechezatul de reptile sa ma-nconjure armate de stafii

Imi pare rau ca nu-s asa spontana pe cit ma crede lumea, aiurita, ca mi-as cladi din zilnice incendii o citadela otelita. Am vrut sa spun ceva, dar din viteza, cu oistea am darimat un gard, se

Mai am putin si-am sa dispar o vreme, Aproape voi pleca dar tu sa nu ma uiti de n-am sa fiu aici sa cint in struna celui ce va ramine sa picure in noapte taceri de miei ce fug. Voi fi doar

mai mereu timpul disponibil era cu autoservire la două intrări o ieșire la două ieșiri sentiment încolțit așteptarea se maturiza greu pe la colțuri și uneori murea indiscutabil vina o purta

cocori răsuciți în vene port la încheietura mîinii un poem de dragoste timpul *** pește argintiu scăpat din undița unui visător unduiri tandre molcom șovăitoare marea între puncte de

Sint doar o scoica sculptata intr-un portativ Secat de notele grave, O piatra ademenita de nervurile pumnului Inchis-deschis catre izbavire, - Aproape inmugurit - O felie de adevar din care pot

Da, ai dreptate, ceva ne desparte! Nu lumina Si nici luna , nebuna. Eu cred ca doar o aversa Perversa, Ne sicaneaza periodic In controversa. Regina maura, Duhnind a singe albastru Isi

Atît de mult s-au înmulțit trăpașii că totul pare o cavalcadă nebună nebună de verbe mută neștire dans de iele o chestiune de principiu cu a fi sau a nu mai fi plouă torențial pe ordinea de

Se trezise intr-o dimineata in explozia de exuberanta alba a fluturilor: inflorise. Nedumerit, miji sfielnic ochii. Albastrul ii sageta privirile, accelerindu-i pulsul. Sub scoarta frageda, inima ii

Azi mi-a încolțit un cal verde Cu frîul de foc (hait, ce noroc) m-am gîndit (genial) să opresc timpul în loc și apoi, așa somnoros și molcom, să îl închid temporar într-un balon, urmînd să

Soarele imi ride salbatic In pupile Trilu-lilu Cu dimineti portocalii de atit de mult Tu, O privighetoare ratacita in noiembrie trilu-lilu cu miros de iarba noua Ce mi se agata de trup cu

era una din nopțile acelea cu dezlegare la întîmplare liberă ca un salt fără acoperire în cerul devenit atît de personal copii ai aceleiași ploi edificiu din piatră și din ivoriu translucid mozaic cu

Secunde seci Mirat-esuate pe altarul noptilor Fara luna, Doar urletele lupilor Fragmenteaza in cioburi ce a mai ramas din noapte. Atit de multa tristete in balanta unui Fastuos-efemer \"a

nici măcar aici în penumbră nu mai e loc de mister umbre zac pe o parte culcate arătări cenușii țopăie într-un picior își descrețesc frunțile săpînd tranșee în carnea prea albă a foii ronțăind

egoistă tupeistă în iatac îmi tic-tac visul zborul și rotundul cîntul pasărea mă gîndul și din plinul în preaplinul chiot verde beduinul clavecin cotidianul nu vă

avea un fel anume de a certa păpușile zîmbea regula de trei simplă o caligrafia elegant pe toți pereții se multiplica în toate oglinzile devenind condiția jocului scena se repeta la micul

Zborul frunzelor tacerea gindului raceala cuvintelor ma fac sa cred ca a venit toamna si voi pleca. 20.o4.2002