Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dinspre noi

1 min lectură·
Mediu
era una din nopțile acelea
cu dezlegare la întîmplare liberă
ca un salt fără acoperire în cerul devenit atît de personal
copii ai aceleiași ploi edificiu din piatră și din ivoriu
translucid mozaic cu urme de ape
și torsul presimțit sărat al pisicilor de mare
în sînge
fragmente din țipătul în sepia al pescărușilor
dinspre dinainte
detalii în reflexii calde
și dimineața îngerilor de pluș dinspre după
perlată desprindere din carapacea somnului cu vise
călătorite mînă în mînă
rugăciune pictată în aceeași culoare de suflet
de mai întîmplă-ne doamne să ne fim în spirale
unul altuia despre lumină






095.451
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
98
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriela Petrache. “Dinspre noi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-petrache/poezie/84419/dinspre-noi

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alina-manoleAMAlina Manole

De prețuit imaginea poemului tău, atât ca idee poetică, cât și ca realizare vizuală. Aș începe poemul: \"era una din nopțile acelea / cu dezlegare la întâmplarea liberă\" (peronul, pavajul ar fi sugerat de fotografie).
Reușită imaginea: \"țipătul în sepia al pescărușilor\".
0
@dan-sirbuDSDan SÎRBU
... s-a întâmplat, Gabriela - chiar s-a întâmplat...?

... \"... la peron / cu dezlegare la întîmplare liberă / ca un salt fără acoperire în cerul devenit atît de personal...\" - este cel mai recent adevăr pe care l-am descoperit în urma cu ceva vreme; și crede-mă, merită din toate punctele de vedere...

... mă simt în siguranță sub auspiciile poemului tău - atât de cald, atât de plin de adevăr...
0
Distincție acordată
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Frumoasă poezia. Doar începutul mi se pare că pornește mai greu (primele două versuri) asemenea personalului.
0
@gabriela-petracheGPGabriela Petrache
Alina, ai dreptate, am modificat, de fapt asa a si fost in prima varianta, apoi mi-a venit imaginea peronului, dar intr-adevar imi pare ca porneste cam icnit :))

Dan, multumesc de vizita si de cuvinte calde :)

Liviu, multumesc de parere cu insemne, am modificat dupa sugestia Alinei. De altfel, nici nu stii cit adevar in afirmatia ta, e destula vreme de cind mi s-au oprit in git cuvintele nod si nu mai vor sa iasa. Acum, le-am silit un pic :)
0
@vlad-turbureVTVlad Turbure
bună dimineața îngeri, au e drept așa
eu vă calc, vă spăl,
beți din palma mea făcută căuș
și la o adică, mă lăsați, mă vindeți
pentru o scurteică făcută din pluș?! :)

\"mai întîmplă-ne doamne să ne fim în spirale\" - frumoasă întorsătură!

0
@gabriela-petracheGPGabriela Petrache
Victor, bucuroasă de vizită și nuuu, scurteica nu o vînd că cine știe cînd mai am nevoie de ea ori măcar de grațiile îngerilor fie ei de pluș au ba :):P
0
\"era una din nopțile acelea
cu dezlegare la întîmplare liberă
ca un salt fără acoperire în cerul devenit atît de personal
copii ai aceleiași ploi edificiu din piatră și din ivoriu
translucid mozaic cu urme de ape\"

despre partea inchinarii insa Doamna sa ma ierti
te fosnesc in amintire bland poem printre coperti...

plecaciune, ama
0
@gabriela-petracheGPGabriela Petrache
Mă simt bine știindu-te pe aproape, Adriana, cu zîmbetul șăgalnic, mulțumesc pentru ecouri și foșnete :)
0
impresie calda...
suprapersonalizare adecvat utilizata...
0