Vitralii

Maria, mulțumesc de primire, urare și steluță. Poate ne și vedem curînd, am o tolbă de fotografii, impresii plus o coastă fracturată, dar asta face parte deja din altă poveste:)). Poate duminică?

Gabriela sau Gabi sau..cum vrei tu sa iti spun, am mai parcurs din cand in cand textele tale desi n-as putea sa spun ca te-am citit cat as fi vrut.
M-am oprit la tine pentru ca aceasta e o poezie pe sufletul meu.

\"număram coastele ploile ochii tăi
pe degete\" - iata o formulare care era imposibil sa ma lase rece.
Apoi
\"o disciplină a inimii\" - vai, invata-ma si pe mine te rog cum sa imi disciplinez inima! :)
\"pașii.. se potriveau umbrei unui fluier din lemn de salcîm\".

Te mai citesc, te mai citesc!
peta.

n-ai mai postat demult.
ce nu mi-a placut din text a fost finalul, licuricii aia de roua sunt o constructie buna dar nu in poezia asta.
nu cade bine pentru ca dau un aer cam naiv fata de restul.
in rest numai de bine, welcome back

Parcă vitraliile superbe ale poemului tău se aseamănă cu cele din Westminster. ;)
Welcome back și sper să ne vedem în real cât de curând!

sufletul, conturând \"cioburile\" de lumină ale vieții-vitraliu, are profil H, între sus și jos, între el și dincolo de el, ca o extensie cromatică a sinelui.
Un vitraliu \"finisat\" e un vitraliu care a trecut prin cuptor de 2, 3 ori, al cărui profil a fost tratat cu \"oxid\" (are să ne mănânce sufletul oxidarea asta, Gabi). Totul e toxic, totul, totul; chiar și galbenul la vitralii e o clorură de aur, încât nu poți înțelege dacă să te bucuri pentru că este \"de aur\" sau să te îngrozești că este o \"clorură\". Și, totuși, cât de frumoase sunt culorile!

Cu drag,

Dana, mulțumesc pentru vizită, sper să nu fie și ultima, te aștept cu mare bucurie. Mă bucur că ai găsit poezia pe sufletul tău, pentru că am scris într-o stare de spirit optimistă și luminoasă. Despre \"disciplina inimii\" teamă mi-e că nu pot da lecții, încă nu m-am perfecționat, gîndesc doar că tot repetîndu-i subconștientului aceste cuvinte, într-un final va ajunge să le creadă.

Claudiu, nu am mai postat demult pentru că am fost plecată în concediu, acum m-am întors, mulțumesc ție de vizită, comentariu si mesajul de întîmpinare. Licuricii mei poate că sunt naivi, eu i-am privit cu ochii de copil și m-am minunat simplu de frumusețea lor. Tu se poate să ai dreptate, însă eu am ales demult să păstrez o anumită doză de naivitate.

Alina, ești pe aproape cu vitraliile, iar noi ne vom revedea în real curînd, vin înarmată cu poze, mulțumesc ție de trecere pe aici.

Vasile, eu am privit dintr-un alt colțișor al sufletului, cum îi spuneam și lui Claudiu, cu ochii unui copil ce nu cunoaște nimic despre tehnică, cum nu cunosc nici eu de altfel, doar se bucură simplu de formă, culoare, frumusețe. Cred că singura mea tehnică știută este cea a paharului pe jumătate plin. Mulțumesc pentru vizită si pentru că trecînd ai lăsat un semn.

privesc cu mâna pe burtică
la cireșele de tăcere coaptă în poezia ta.

un călcâi...

Pun un zîmbet alături de cireșele de tăcere coaptă, mulțumesc de trecere, cu întîrziere, nu știu cum de mi-a scăpat comentariul tău, Mihaela.

Gabriela, aer de prospetime filtrata in misterioase cioburi, ce atunci cand, copii fiind, priveam lumea prin cocburi colorate... Incantatoare poezie, dar ai sa te miri daca ams a-ti spun ca indeosebi mi-aplacut \"trăiam la etaj visam periculos uneori îmblînzeam tunetul\"?

Bianca, ai să te miri dacă nu mă mir? :) Mă gîndesc că vei fi practicînd și tu visarea ca sport extrem :)
Mulțumesc de vizită, ne citim.