Se făcea

întindeam o mînă pentru stabilitate
pînă la căderea în echilibru încifram
în carnea unui arbore
veștile sosite de departe
lăsau cruste adînci
epidermei cu o mie de orbite
ascunse

voce de rășină

de la capătul celălalt
cobora înserarea
și întotdeauna
promiteam
să nu

tăiam din sufletul copacului felii de culoare

sîngera primordial
în tonuri de gri pînă la arșiță
amestecam instantanee color
într-un alambic
invocații un zîmbet
și cîteva știri dinspre bine

pătrundeam și mai adînc
în inima copacului

se făcea mîine