Gabriela Marieta Secu

numai ca o iei cam abrubt... sunt si lucruri bune aici, dar cred ca ar mai fi de slefuit cate ceva... si stanca a ajuns nisip... titlul incitant...

De la rod la radacina, sau invers, suflet tanar, rosu de visina, nu stiu de ce mi te inchipui cu ochii de cireasa amara...sunt negre, daca nu stii cumva... interesanta viziune... paradis scufundat, altfel de rai... te mai citesc...

o singura data rotunzi, atunci in iubire... desi ar putea fi in interpretarea altora odata ca timp... si nu ca enumerare, o data de doua ori...

nu stiu de unde ai tu in versurile tale atata puhoi de lacrima-mare, poate ca dorul de Marea cea mare rostuieste atat de miraculos fiinta ta... intr-un intuneric Luminos, doamne, Sireno cat de Sirena poti fi!!!!

Nu stiu de ce mie mi de pare ca aici ai avea doua poezii, primele doua strofe au un alt ritm, fata de ultimele doua...
Imi plac toate patru, numai ca mi se pare ca ar cam fi doua sabii in aceiasi teaca...poate mi se pare mie...

Pot spune chiar ca imi place rabufnirea asta poetica... mult mai mult decat cartulia pe care a trebuit s-o lecturez, acum doua zile, a unui poet totusi, care \"plange cu lacrimi de carcalaci, pe sanii voluptosi ai iubitei\"... Mai bine Adio, decat asemenea lacrimi, din ochi de melc...

Doamne, de ce ma strang
Toate durerile lumii de gat ?
M-ai adunat de peste tot,
De peste tot de unde-ai vrut
Si m-ai facut
Pana la urma, tot din lut ...
Atata doar, ca mi-ai suflat suflare
Din toate infloririle de primaveri,
Ca mi-ai umplut causul firii cu pareri,
Facandu-ma sa trec usor printre dureri,
Ingenunchind de parca as fi dus poveri
Spre umilitii lumii ce tot cer
O clip? de lumin? si vazduh
Din ochii mei ,
Ce-n ochii lor de disperare plang ...
O strofa din poezia mea scrisa d-lui Ion Tugui, dupa ce i-am citit Solemnitatile umilitilor, crte ce m-a impresionat enorm, carte de mare valoare in literatura romana...strofa sata, poate toata poezia s-ar potrivi ca raspuns celui ce-mi spune ca pot duce de acum si durerile altora... cine ajunge aici... nu mai simte durerea...ci cu totul altceva...

e asa placut aici in poemul acesta, parca imi vine sa dorm, parca ma invelesc petale catifelate de trandafir alb... asa ma simt... ma alint...nu mi-e somn... mi-e bine...

ai sa ma ierti ca nu te-am citit pana azi, ai sa ma ierti ca mi-e dimineata cu tine? Ai sa ma ierti ca mi-e drag sa te citesc?
Chiar daca nu, eu iti multumesc pentru luminile din cuvintele tale. Superb poem!!!!!!!!!!!!!

Miracolul unui ochi de copil... asa simt eu poezia asta... imi salta inima a cantec... a zambet... a buna ziua, buna ziua si ziua chiar poate fi buna dupa citirea unei poezii luminoase.

Interesanta ravratirea-renuntare de aici...

Da... si ce-ar fi fost de ar fi fost sa fie... oare toate Gabrielele sunt asa triste?
Te mai citesc, sa vad si un strop de optimism... imi place ce-ai scris aici, ma oglindesc putin in cuvintele tale...
O fi ceva legat si de influenta numelui / rezonanta lui, asupra destinului individual... citindu-te aici, mi se pare ca - gabrielele astea - care suntem, care or mai fi si nu se exprima, sunt petalele unei Ea ce s-a numit tot Gabriela...
Senzatie de, stai sa ma trezesc mai bine... e 5 dimineata....
gabriela

Galbenul, singuratatea, sufletul parasit prematur, garile, si un soi de privire chirugicala...
Uneori singuratatea poate fi si acolo in mijlocul iluziilor, acolo unde, desi te asteapta cineva intr-o gara, din cauza tepilor de arici, nu lasi pe nimeni sa-ti intre in ochi, ca o raza de lumina...lumina si culorile ei componente...printre care si galbenul si albastrul... De ce atat razboi si asa putina pace? Ce se intampla cu dumneavostra cei de aici? Ce aveti de impartit? Au nu-s destule cuvinte cu care sa va jucati de-a iubirea? Nu aduceti in poezia de pe site - rautatile lumii reale... Sa facem, sa faceti o pace de 3 zile... si sa scrieti despre orice, fara a folosi cuvantul ca sabie sau piatra..

Cad si iar ma ridic si iar cad...

Ce-mi plac tablourile tale, Doamne, atat de frumos stii tu a picta in cuvinte... Ce ma fac cu atat frumusete pe care mi-o oferi? Unde sa mai zbor cand deja am trecut de-al noulea cer? Iti multumesc pentru cuvintele culori...gata, cum iau banii ma duc sa-mi cumpar culori... e vremea sa ma apuc iar de pictat... mi-ai umplut sufletul de culoare... trebuie sa primesc niste bani pe tabloul vandut... promit sa-mi cumpar culorile ce-mi lipsesc si sa ma apuc de treaba... azi maine dau coltul si ar fi pacat sa nu dau panzelor mele cromatica pe care mi-ai tot daruit-o si mei si altora aici... Silvia, Silivia...ce ne faci tu cu poemele tale... Ma simt sincer ca in Paradis... ma arunca Dumnezeu pe pamant, sunt julita toata in coate in genunchi...da vii tu cu cate o aripa colorata si air ma intorc , si iar cad...

Abrubt, un prezent finit, un tablou vulgar adevarat, putea fi un inger de om, putea fi un diavol de om... Moartea cade ca o cortina la fel si peste inger si peste demon...
De-ar fi trait ar fi putut veni inapoi adus de politie, sau ca investitor onorabil... pana la proba contrarie...
Viata ca o gluma proasta... O radigrafie necesara... uite asa faci si-n poezie, loc prezentului pentru o istorie ce se va invata candva prin scoli... Abrubt poem. Piezis, colturos... flori de mucegai...

Ma felicit ca te-am citit-descoperit aici... Aveam nevoie azi, mai mult ca nicoodata de-o cascada ca asta! Din toata inima multumiri si sa mai scrii, fiindca dincolo de gluma ai talent cu carul! E minunt ca mai exista oameni care stiu face haz de necaz! Este atata nevoie de un asemenea om... vezi, de prea multe ori viata da de pamant cu noi, in general...si uneori ai impresia ca nu te mai poti ridica, ca peste cadere se naruieste tot pamantul...in momentul acela de-ti iese in fata un Autor aemenea tie... prinzi aripi...si nici nu mai ai nevoie de carje...cu toate ca doctorii iti spun ca ai fracturi multiple la ambele picioare... Multumesc pentru aripi!

Diamant slefuit, mai mult... o minune ai scris aici... te citesc si ma bucur ca pot citi ceva atat de frumos... Ce limpede izvor esti... Ce infinit fantastic...

Nu vorbesc de plagiat... putem alege o tema anume... exercitiu poetic sa-i zicem ... si acolo rezultatul ar putea fi vizibil... in nici un caz nu vorbesc de plagiat... si nu-i cazul tau - ci o generalizare...
Cat priveste amprenta lirica, eu sunt intr-adevar - conservatoare... imi place ca oamenii cu care stau de vorba sa aiba un nume, nu greu, nu usor, nu stralucitor, nu opac ci doar un nume... caruia sa-i pot spune simplu : Buna ziua, si ziua sa se faca buna...
De ce esti tu mereu pe picior de razboi?
Eu de exemplu nu vreau sa seman cu nimeni, si totusi de cand ma stiu mi s-a tot spus: semeni cu tatal tau, semeni cu mama ta, semeni cu cutare si cu cutare... mi s-a spus atunci cand nici nu-l citisem pe N. Stanescu (am fost o obraznica, am inceput a citi poezia universala, si abia apoi pe cea de acasa...) ca seman cu N. Stanescu... Si chiar nu seman de loc cu N. Stanescu, nu-s nici blonda, si nici n-am scris nimic asemenea lui... Imi place cum a scris... as vrea eu sa pot scrie asemenea iubirilor mele din poezie... dar nu, eu scriu asa cum simte sufletul meu...chiar daca, in teme - poteci batute de mult de multi altii, vad ca redescopar roata... probabil ca trec prin acelasi loc energetic, si probabil ca limba romana imi ofera sansa de-a exprima traducera unei trairi asemanatoare celor dinaintea mea... da, n-am vrut sa te supar... si uite, n-am sa-ti mai comentez nici un rand... de citit am voie sa te citesc?

Aveti dreptate... Desi credinciosi am uitat majoritatea ca trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine... Nu sunt 100% romanca... m-am nascut in Romania si iubesc limba romana, si cred cu toata convingerea ca scriitori romani sunt \"fluierele\" scestei limbi-mama, fiindca la inceput a fost cuvantul... Iubesc cartile, pe unii autori am avut ocazia sa-i cunosc pe unii nu... dar toti mi-s dragi acolo in cartile lor...de la fiecare am aflat cate ceva, iubesc chiar si scrierile istorice, geografia sacra a acestui pamant...
Si ma doare ca Enescu, Brancusi, Eliade si altii - din alte domenii de activitate - n-au fost ridicati pe soclu, poleti cu aur laude, acasa in primul rand...
Ar trebui sa invatam a iubi, a ne iubi intai pe noi insine, prin cunoastere, pentru a avea masura iubirii pentru semenii nostri, aici e punctul de sprijin, al rasturnarii mentalitatii \"sa moara capra vecinului\"...