poem omniacut

Fiecare silabă radiază o durere muzicală.
Un poem care intră în sânge, rămânând să-și bată în fiecare secunda exactă.

N-aș putea să nu trec pe aici, cu certitudinea unei agreabile incursiuni prin acuratețea poeziei.
Avem aici, în fond, o altfel de imagine a fiecărei zile ( cu noapte cu tot) în care războiul din om ( nu ai cum să-l ignori, chiar dacă nu e prezent, măcar prin atitudinea poetului) se prelungește într-n spațiu natural mereu tensionat și el.
Finalul e bine și armonios susținut prin câteva sintagme inedite. Nu poți să nu observi diferențierile între prezentul omniprezent și cel omniacut, dar cîștigul este al celei din urmă formulări, cu un ton mult mai tensionat decât al primei și cunoscutei expresii.
Așadar, aș spune că introduci o formulă cu mult mai mare putere de sugestie decât aceea îndeobște folosită, ceea ce nu e puțin lucru. Poezia mai are putere și ea să inoveze.
Pe curând
Pe curând

\"ce mana ridica noaptea la sine
si amana invazia zilei de maine ?\", undeva , intre cele doua - noapte si zi, banuiesc un spatiu ca o transee a visului, dar chiar si acesta vulnerabil...

\"aceasta vulnerabila\", scuze

Personal nu imi place. Este sub stilul tau, Oriana, ai cazut intr-un romantism desuet, edulcorat, diluat cu multe locuri comune,in care ai invaluit o tema mai mult decat comuna. Cate astfel de poeme nu s-au scris acum 10 ani si nu s-au si publicat?

Locuri comune:
invazia zilei de mâine
soldații luminii
giulgiul din noapte.

Poti mai mult,cel putin poti ce puteai inainte. Asta este un poem de circumstanta, un soi de proba de concurs. Miroase a ceva programatic.

Absolut nimic care sa imi spuna dupa acest poem: e Oriana! E cineva care poetizeaza. Atat.

E frumoasa, dar parca e schioapa un pic, nu stiu, imi place, dar, parca, i-ar mai trebui ceva, nu stiu, mai revin.
Imi plac unele imagini create, remarcate si de ceilalti, ce mi se pare banalizant e acel \"balans absolut si multe stele\", nu imi exprima \'egalitatea\', zic.
Cu drag,
Daniel

Deosebita si frumoasa prin simplitate si naturalete. Nici nu am ce sa mai spun decat ca ma inclin, cu admiratie!

Mana celui ce stie
ca si noaptea e vie.

ai sa ma ierti ca nu te-am citit pana azi, ai sa ma ierti ca mi-e dimineata cu tine? Ai sa ma ierti ca mi-e drag sa te citesc?
Chiar daca nu, eu iti multumesc pentru luminile din cuvintele tale. Superb poem!!!!!!!!!!!!!

Ma urasc pe mine sentimentala, cand ai sti cat ma urasc!!! De aceea am tacut la poezia ta, cand ai publicat-o, de aceea nu stiu ce sa zic mai mult decat ca, pur si simplu, ma doare deosebit...

Început în forță, arghezian.
Muzicalitatea și suavitatea îmi par proprii poeziei feminine a anilor 60. Mi se pare remarcabilă ca experiment poetic, acum, în 2004.Oricum, te felicit pentru curaj!
Mulți dintre adepții douămiismului actual, dacă o vor citi, se poate să o perceapă ca pe o poezie leneșă. E doar o părere.