Gabriel-Vincențiu Mălăescu

Pirații apatrizi din marea de corali – ridicând glasul către înger – flutură steagul verde în semn de urgie, prefigurând tabloul groazei de centaur. Dar, vai! Nu-i nici un petic de

Aplecat pe trepte bând încet cianura ultimele clipe prefăcând în scrum vraciul tarabostes își lipi privirea în adâncul formei prăvălite-n drum. Ce e în sculptura aceea care plânge și de ce

Mai trebuie să țin minte atâtea lucruri de la un părinte, dar mintea mea e plină de sfaturi ce-au revenit din viitor. Mai trebuie să nu uit atâtea îndemnuri de la un părinte, când trupul meu

În casa de la țară așezată într-un loc nepotrivit de feng-shui am primit loviturile ca un gladiator în arenă căruia i se hotărăște soarta de poziția unui deget în sus sau în jos viață sau

Primejdios de-aproape și totuși permanente turnuri de faclă ridică-n văzduh otrava morții lente. Stoluri de ciori evită bizar petecul de cer plumburiu când lasă s-apară intermitent discul de

Tâmpla sferă de lumină caricatură ecvestră pe ceas întuneric-corb în gara de nord magnetic șapca și bocancul de hipiot cord de purpură când sus pe pagina de revistă când jos două

În fiecare zi gura mea rostește cuvinte până când ele pier și mor. În fiecare zi mâna mea scrie cuvinte până când ele pier și mor. În fiecare zi mintea mea inventează cuvinte până când

La poarta hanului strâng cuvinte de ceară până ce spinul lor o să doară.

Te trezești cu albinele roind în jurul capului ca gândurile înțepătoare pline de venin, arborezi steagul alb în semn de pace, îți tragi pe față plasa de protecție, numeri până la cât vrei

Deasupra dealului stau strânși nori de ploaie spre Berca,lângă „vulcanii noroioși”, copiii curioși numără mofetele doar până la douăzeci și unu; mai departe nu socotesc pentru că se tem de

Când am pornit în viață am vrut să fiu un inginer al sufletului, apoi am devenit inginer, am construit, am inventat, am luptat; acum în ultimul prag al vieții sunt tot un inginer al

Viața? O clipă idei și sentimente multă risipă.

Mi-e teamă că voi ascunde tristețea după foile cărții pe care-o citesc, mi-e teamă că voi descoperi durerea topindu-se-n creuzete firesc. Mi-e teamă că vei ghici suferința și nu voi putea să

Am fost cândva în Capidava și m-am închipuit printre eroi, pe urmele diluvienelor ploi mi-am retrăit prin veacuri slava. Eu m-am luptat cu goții și bastarnii, cu carpii și-alte neamuri

Chioșcul Chioșcul de ziare e mereu deschis lângă stația de tramvai. „Bună dimineața, doamnă, dați-mi ziarele mele.” „Poftim.” „Mulțumesc.” Zâmbesc, zâmbește și plec

Miniaturi de zahăr sardonic așezate îmi îndulciră plânsul și lacrima pe spate căzu adânc și greu. „Fii bună și ridică-mi o pleoapă de pe jos să-ți desenez cu ochii profilul mlădios ca și un

Poate-n crâng, poate-n Parâng, poate plâng, poate nu plâng. Poate-n zbor, poate-n nor, poate mor, poate nu mor. Poate-n viață sau neviață să trăiesc, să nu trăiesc, poate pot, poate

Cuvinte-am devorat în golul dintre noi frigul l-am simțit cu durere cineva a căutat cuburile de gheață în frapiera sordidă mimând ajutorul dezinteresat amintirea clipei perfide patrulaterul

Nimeni n-a pus un felinar la ușă, halucinogenele au făptuit miracole, stabilind între ce coordonate ficțiunea are voie să viseze. Maniacii s-au grupat într-o sectă, au deschis cripta în care

Ninge furibund, pământul simte frigul, bobul de grâu trăiește. Simt frigul mult mai abitir morții uitați în cimitir.

Febril deschid internetul cu ochii înroșiți de nesomn. Caut predicțiile astrelor pentru ziua de azi, de mâine, nu-mi pasă de celelalte zodii, doar vărsătorul mă interesează. Cu nesaț sorb

Într-un muzeu cel mai mult te încântă coarnele unui cerb agățate pe perete într-un loc la vedere să le poată admira orișicine. Într-o pădure cel mai mult te încântă coarnele unui cerb al