Poezie
Drumul spre ea
1 min lectură·
Mediu
Eram în stare să scriu
din ce în ce mai mic,
până aș fi dispărut din vederea voastră.
Eram raza de broască de ușă,
mă furișam tiptil
surprizând în flagrant
corpurile adormite pașnic,
îmbrățișate.
Aderam de pereți, înghițeam calciu și var,
urcam tot mai sus, căutam
urmele privirilor.
În ziua în care descopeream un tablou
(adoram uleiul, marea artă)
mă rostogoleam în scoarța lui colorată,
mă cățăram în copaci, mă aruncam
toamna cu frunzele veștede,
mă bălăceam în flori sau mă ascundeam
în spatele nudurilor.
De multe ori trebuia să traversez
suprafețe sticloase,
groase ca un cauciuc permeabil.
La sfârșit se întâmpla uneori
să dau de o trambulină metalică
ce mă arunca imediat în ochiul vreunei ei.
Umflat de somn,
clipind lăcrimos din cauza unei gene strâmbe
sau tocmai mâzgâlit
de vârful unei pene negre.
Dispăream între un iris stâng
și unul drept,
din ce în ce mai mic,
știam deja drumul.
/11.03.2003/
0114505
0
Mi-au placut versurile tale.