Poezie
Vântul bătea dinspre mare
1 min lectură·
Mediu
Ei bine, patul tău era lipit de fereastră.
Dacă ne înghesuiam amândoi pe pervaz
vedeam parcul pustiu,
câte un câine escaladând zăpezile înghețate,
poate vreo fată înfrigurată în stație,
așteptând un autobuz aproape pustiu
și o cacao cu cochetărie linsă
în ciuda fierbințelii, din farfurioară,
felinare portocalii
iar la televizor un marinar bine bronzat
prezentând buletinul meteo.
Mă tachinai căutându-i buzele pe ecran,
sărutul tău pocnea electrostatic,
iar mai târziu când te prindeam și gâdilându-te
te zvârcoleam, căzuți în covor,
până erai nevoită să-ți ridici steagul alb
(numai eu știam ce ascundeai dedesubt)
în salivă încă-i mai păstrai gustul
amăgitor.
Ne mutam pernele astfel încât vântul
să treacă din cărămidă în vis,
uneori apa din calorifer bolborosea deslușit,
iar dacă ar fi plouat
pariez că fiecare picătură și-ar fi făcut drum
către geamul nostru.
În căușul palmei mele tu-ți împingeai un genunchi,
alunecai sub mine și dispăreai.
Dimineața, ieșind de sub duș,
pielea îți părea acoperită de flori de gheață.
Refuzând să mă trezesc,
le căutam conturul cu câte o unghie.
Afară felinarele nu erau încă stinse,
iar vântul bătea acum dinspre mare.
/23.02.2003/
074126
0
Cu stima unu\' Carlova...