Poezie
Vântul bătea dinspre mare
1 min lectură·
Mediu
Ei bine, patul tău era lipit de fereastră.
Dacă ne înghesuiam amândoi pe pervaz
vedeam parcul pustiu,
câte un câine escaladând zăpezile înghețate,
poate vreo fată înfrigurată în stație,
așteptând un autobuz aproape pustiu
și o cacao cu cochetărie linsă
în ciuda fierbințelii, din farfurioară,
felinare portocalii
iar la televizor un marinar bine bronzat
prezentând buletinul meteo.
Mă tachinai căutându-i buzele pe ecran,
sărutul tău pocnea electrostatic,
iar mai târziu când te prindeam și gâdilându-te
te zvârcoleam, căzuți în covor,
până erai nevoită să-ți ridici steagul alb
(numai eu știam ce ascundeai dedesubt)
în salivă încă-i mai păstrai gustul
amăgitor.
Ne mutam pernele astfel încât vântul
să treacă din cărămidă în vis,
uneori apa din calorifer bolborosea deslușit,
iar dacă ar fi plouat
pariez că fiecare picătură și-ar fi făcut drum
către geamul nostru.
În căușul palmei mele tu-ți împingeai un genunchi,
alunecai sub mine și dispăreai.
Dimineața, ieșind de sub duș,
pielea îți părea acoperită de flori de gheață.
Refuzând să mă trezesc,
le căutam conturul cu câte o unghie.
Afară felinarele nu erau încă stinse,
iar vântul bătea acum dinspre mare.
/23.02.2003/
074.133
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gabriel Nita
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 184
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nita. “Vântul bătea dinspre mare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nita/poezie/38405/vantul-batea-dinspre-mareComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
A, asta in nici un caz... Nu lipsa de sens.
Dimpotriva, nu incerc niciodata sa ascund sensul a ceea ce scriu. Il traduc intr-un imediat cotidian, format din gesturi, obiecte si peisaje apropiate mie, obisnuite, banale daca vrei, dar care se tradeaza pe neobservate. Si se incarca de magnetism.
Atata insa despre metoda, hai mai bine despre placerea de a citi sa vorbim. Pe curand!

he, he, asta da viata ! desi..
love story,
gandul la ploaie, si vantul care bate acum dinspre mare,
hm
nici love story nu e se termina cu happy end.
o poezie de atmosfera, un scurt metraj, premiu pentru regie !
love story,
gandul la ploaie, si vantul care bate acum dinspre mare,
hm
nici love story nu e se termina cu happy end.
o poezie de atmosfera, un scurt metraj, premiu pentru regie !
0
De acord gabi.Apropo, s-a amanat sambata...Vb. curand!
0
W
ai imagini foarte reusite si relevante, sugerate insa atit de simplu incit pot parea searbede, truisme. tocmai simplitatea asta aparenta ii da forta si sens poeziei tale, incarcind cititorul cu flash-uri aproape palpabile.
singurele cuvinte care imi par disonante din intregul poeziei sunt \"o cacao cu cochetărie...\"
singurele cuvinte care imi par disonante din intregul poeziei sunt \"o cacao cu cochetărie...\"
0
Superb! De o simplitate desăvârșită, poezia ta e plină de dragoste, în cel mai pur sens al ei. Sunt impresionată de câtă frumusețe ai prins în cuvintele tale, simple de altfel. Frumos!
0
Sentimente,imagini si frumusete.
0

Cu stima unu\' Carlova...