stefan ovidiu

as fi rămas asa în întuneric cautand tacerea oprindu-mi respiratia cautand in minte dincolo de stele timpul ca o aripa ce se incapataneaza sa bata ca o inima ce se incapataneaza sa

as fi rămas asa în întuneric cautand tacerea oprindu-mi respiratia cautand in minte dincolo de stele timpul ca o aripa ce se incapataneaza sa bata ca o inima ce se incapataneaza sa

as fi rămas asa în întuneric cautand tacerea oprindu-mi respiratia cautand in minte dincolo de stele timpul ca o aripa ce se incapataneaza sa bata ca o inima ce se incapataneaza sa

dormiți voi cetățeni îmbălsămați în veșnice promisiuni electorale halucinații telegenice la matinal alaturi de cafeaua neagră și amară somnambulismu-i general

undeva la mijlocul peretelui marea se unește cu cerul cățiva pescăruși în stânga sus se aud valurile mării dialoguri, scenete, dragoste și tradare bătrâni în cărucioare și mașini de formula

mi s-a făcut brusc dor de noiembrie tocmai azi în prima zi de primăvară dimineața se ridica cu greu de pe mare norii de plumb își storceau ancorele aruncate în valuri numai vântul pe

aș vrea să văd dincolo de mare dincolo de norii joși și alburii care s-au îngrămădit prea aproape în existența noastră dincolo de marginea patului dincolo de fereastră dincolo de pi, de

se zvârcolește iarna din burtă-i țâșnesc timizi ghiocei

roșu și galben se'amesteca'n zare raze și nori

și mi-a venit dintr-o dată, în minte exact la ora aceea, de după-amiază ambiguă, când nu știi dacă să te grabești sau să mai zăbovești cu privirea pierdută pe fereastră ziceam, exact la ora

luna deasupra mării printre nori și ceața alburie într-o lume paralelă preț de câteva clipe prin fereastra deschisă pereții vopsiți în valuri albastre deasupra o femeie cu coapse măslinii fum

am pus în locul cuvintelor bucăți de carne și au început să mă doară toate vorbele am pus în locul cuvintelor flori și mi-am dat seama cât sunt de alergici oamenii la polen am vrut să pun

oarbă și neagră e marea în noapte, ploaia îi toarnă picăturile-n ochi

sisif cobora asudat rostogolind fără rost pietrele din drum și de fiecare dată undeva pe la mijloc în dreptul lui se oprea neliniștitor un autobuz cu lumini albastre clipocind în

așteptând lângă un zid lumina artificală clonează o șină de tramvai de care mi-e dintr-o dată atât de dor o dimineață liniștită șoseaua Colentina sau poate o alta

fugea dispărea pur și simplu o suspectam că pleca singuratică să taie timpul în piatră bucăți neșlefuite îi rătăceau mereu prin buzunare sau pe sub pernă ce faci? lansam eu din când în

lambada, distorsionată agonizantă sunet metalic de jucărie chinezească motocilist cu cască roșie țipăt de copil cu intermitențe și repetiții copil negru, mamă absentă scârțâit de șine

Monsieur Boubou e trist. Se gândește la cei șase copii pe care nu i-a vazut de cinci ani, și care-l așteaptă să se întoarcă sănătos și cu banii acasă. Incovrigat în pat, nu mai simpte durerea, el se

Azi am întâlnit pe stradă o femeie fredonând. Apoi, încă una, dupa vreo două minute. Nu mai îmi aduc aminte decât de a doua: era îmbrăcată in negru,cu o rochie usoara, și pantaloni, avea ochi negri,

Iubito Am nevoie Să-ți vorbesc la orizontală Cuvintele mele Vreau să-ți atingă umărul Precum valurile mari Aducând rătacite mesaje sufocate în sticle și aruncate cu speranță și disperare în

Am să te sărut în colțul gurii Tu privind înainte și clipind intermitent. Eu cu palma stângă, în urechea ta dreaptă, vorbindu-i. Ne pregătim de ceva, de o mare pornire.

ploaie cu solzi sirene eșuate pică din cer

am început să-mi cer iertare că nu pot să iubesc ca un ins absurd înghesuit într-un autobuz gol în jurul meu vidul mă înconjura deja cu dragoste

viața ca un album de poze ca o fereastra prin care privești prezentul viitor imposibil numai Bach neținând cont de nimic se încapațânează să o viziteze pe doamna S pentru el viitorul nu