vibraţia
as fi rămas asa în întuneric cautand tacerea oprindu-mi respiratia cautand in minte dincolo de stele timpul ca o aripa ce se incapataneaza sa bata ca o inima ce se incapataneaza sa
SOstefan ovidiuvibraţia
as fi rămas asa în întuneric cautand tacerea oprindu-mi respiratia cautand in minte dincolo de stele timpul ca o aripa ce se incapataneaza sa bata ca o inima ce se incapataneaza sa
SOstefan ovidiuvibraţia
as fi rămas asa în întuneric cautand tacerea oprindu-mi respiratia cautand in minte dincolo de stele timpul ca o aripa ce se incapataneaza sa bata ca o inima ce se incapataneaza sa
SOstefan ovidiupoezie cu mânecile suflecate
dormiți voi cetățeni îmbălsămați în veșnice promisiuni electorale halucinații telegenice la matinal alaturi de cafeaua neagră și amară somnambulismu-i general
SOstefan ovidiutablou de vară
undeva la mijlocul peretelui marea se unește cu cerul cățiva pescăruși în stânga sus se aud valurile mării dialoguri, scenete, dragoste și tradare bătrâni în cărucioare și mașini de formula
SOstefan ovidiuprima zi de primăvară
mi s-a făcut brusc dor de noiembrie tocmai azi în prima zi de primăvară dimineața se ridica cu greu de pe mare norii de plumb își storceau ancorele aruncate în valuri numai vântul pe
SOstefan ovidiuomul puternic
aș vrea să văd dincolo de mare dincolo de norii joși și alburii care s-au îngrămădit prea aproape în existența noastră dincolo de marginea patului dincolo de fereastră dincolo de pi, de
SOstefan ovidiuiarna
se zvârcolește iarna din burtă-i țâșnesc timizi ghiocei
SOstefan ovidiuapus
roșu și galben se'amesteca'n zare raze și nori
SOstefan ovidiucinsprezece și treizeci și patru
și mi-a venit dintr-o dată, în minte exact la ora aceea, de după-amiază ambiguă, când nu știi dacă să te grabești sau să mai zăbovești cu privirea pierdută pe fereastră ziceam, exact la ora
SOstefan ovidiuam pus în locul cuvintelor...
am pus în locul cuvintelor bucăți de carne și au început să mă doară toate vorbele am pus în locul cuvintelor flori și mi-am dat seama cât sunt de alergici oamenii la polen am vrut să pun
SOstefan ovidiuploaie pe mare
oarbă și neagră e marea în noapte, ploaia îi toarnă picăturile-n ochi
SOstefan ovidiunoul sisif
sisif cobora asudat rostogolind fără rost pietrele din drum și de fiecare dată undeva pe la mijloc în dreptul lui se oprea neliniștitor un autobuz cu lumini albastre clipocind în
SOstefan ovidiuhaiku radiofonic
lambada, distorsionată agonizantă sunet metalic de jucărie chinezească motocilist cu cască roșie țipăt de copil cu intermitențe și repetiții copil negru, mamă absentă scârțâit de șine
SOstefan ovidiudialog la orizontală
Iubito Am nevoie Să-ți vorbesc la orizontală Cuvintele mele Vreau să-ți atingă umărul Precum valurile mari Aducând rătacite mesaje sufocate în sticle și aruncate cu speranță și disperare în
SOstefan ovidiusărutul
Am să te sărut în colțul gurii Tu privind înainte și clipind intermitent. Eu cu palma stângă, în urechea ta dreaptă, vorbindu-i. Ne pregătim de ceva, de o mare pornire.
SOstefan ovidiucronometru cu minutar
ploaie cu solzi sirene eșuate pică din cer
SOstefan ovidiuimposila iubire
am început să-mi cer iertare că nu pot să iubesc ca un ins absurd înghesuit într-un autobuz gol în jurul meu vidul mă înconjura deja cu dragoste
SOstefan ovidiuMadame S asculta Bach
viața ca un album de poze ca o fereastra prin care privești prezentul viitor imposibil numai Bach neținând cont de nimic se încapațânează să o viziteze pe doamna S pentru el viitorul nu
SOstefan ovidiutablou
mă umblă galbene umbre de fluturi hai-hui mă leagă florile cu odgoane de sticlă și cerul mă soarbe prin găuri de nori
SOstefan ovidiuiubirea a trecut
iubirea a trecut si eu am ramas pe peron electocutat de lumina alba fara sa aud nimic din tipatul rotilor din lacrimile lor de scantei iubirea a trecut plimbandu-si umbra alba pe tamplele
SOstefan ovidiuM-asteroida si tarnacopistul ga-lactic
M-asteroida avea sanii Super-tari Si stralucitori Ca doua Super-nove Mainile lui Ca doua tranacopae Muscau Din Calea lactee
SOstefan ovidiuTacerea
Un paianjen Atemporal Tesea meticulos O panza Ca o antena parabolica A tacerii O mie de ganduri zburand Si nici o vorba Nici o umbra fulgerand Timpane impietrite de incordare Tacere
SOstefan ovidiuNasterea unui cuvant
Domnule te rog frumos Nu mai scobi cu tarnacopul Printre randuri Poezia este o fata mare Si rusinoasa Si daca te joci Cu sentimentele ei Cuvintele Ti se se vor naste din flori
SOstefan ovidiu