Gabriel Nicolae Mihăilă

frumoasă*, minunată

Vasile Munteanu
Pentru recomandare, sunt onorat, mă bucură opinia ta vizavi de textul meu!

Dana Logigan
Pentru vizita și aplecarea asupra textului meu, te mai aștept!

Liviu-Ioan Muresan
Pentru stea și comentariul adus, sugestiv de altfel!

Vă mai aștept, o zi frumosă vă doresc!

Un text care vorbește de la sine. Uneori părerile aduse în subsolul poemelor folosesc drept combustibil. Acest combustibil este folosit constructiv de autor într-un text scurt și la obiect. Din punctul meu de vedere mesajul se auto-susține în realitatea literară de toate gusturile, vârstele și concepțiile. Nu am nici o obiecție, este exact așa cum mi-aș fi dorit să îl citesc. Pălăria jos!

sunt pasaje care mi-au plăcut și le consider bune precum
"ai râs toate cuvintele din lume","ți-am explicat/că nu mă deranjează să te port/în buzunarele goale/să ucid alfabetul din pumnul tău/să-ți atârn vechiul de cerul gurii", "nu mi-am plimbat niciodată viața/în jumătatea corectă a trotuarului" precum și ultima strofă. Dacă ar fi să fie ceva fără de care aș citi textul ar fi anumite completări care apar cu scopul de a da dinamism imaginii, iar fără ele cred că strofa ar avea mai multă putere.
O seară bună

Dumitru
îl văd pe Dumitru într-un mod în care ar fi putut să facă parte din viața oricărei persoane, că a fost din familie, că a fost vecin sau prieten, este un om care lasă urme, un om cald, un om înțelept pătruns de vremurile trecute. Poemul este plasat în real dar nu și în cotidian din cauza sensurilor profunde pe care le capătă. Aceste sensuri aproape că pot fi palpabile de la începutul până la sfârșitul acestui poem din pricina forței și constanței pe care o au versurile. Sunt multe elemente care apar oportun, încurajând si completând această atmosferă desprinsă din copilăria generațiilor născute înainte de 90’ “halatul spălăcit din molton”, “dulapurile verzi din bucătărie”, “ieșeam la plimbare cu bicicleta în parcul din spatele blocului”(azi probabil vom găsi doar parcări neîncăpătoare sau doar alte betoane), “poze stângace cu aparatul negru rusesc” (de altfel pasajul “îmi făcea poze stângace cu aparatul negru rusesc/pe care-l purta agățat de gât ca pe un soi de verdict” este preferatul meu), etc. Finalul este unul care apare inevitabil și este plasat în jurul vârstei la care nu înțelegeam atât de bine astfel de evenimente (poate că acesta era unul din motivele care stăteau la baza felului mai blând în care erau suportate/percepute). Mi-a plăcut! În spatele versurilor “se ascunde” o mâna sigură care reușește să își evidențieze umanul dinlăuntru într-un mod de remarcat. Bine ai venit pe Agonia, vei găsi mulți oameni minunați aici!

Antonia
îți mulțumesc de semn, sunt onorat, mă bucură empatia, este un text care ar fi intrat la personale.

Doamnă/Domnișoară Noemi
Vă mulțumesc, cu siguranță sunteți un renume în critica literară.

Crăciun Fericit, zile minunate și multă inspirație!

erată - "deși merg* puțin șlefuite", scuze, am scris altceva inițial și am uitat să modific, o zi bună.

Am citit, am citit și din urmă, sunt foarte multe lucruri care mi-au plăcut. Cu certitudine pot spune că este un progres și că ai un stil al tău care apare din ce în ce mai nuanțat. Ai reușit să elimini foarte mult din exprimarea care nu te lăsa să te manifești exact cum ar trebui să se manifeste un poet liber. De asemenea ai reusit să elimini și din elementele de balast care doar pe alocuri aveau rolul/rostul lor. În poemul trecut începeai destul de timid dar reușeai să îl termini în forță. Aici este o anumită constanță care iese foarte puțin din ceea ce cred eu că ai dorit să transmiți. Cred că acest text ar merge foarte bine și fără versul "Îmi iei casă de platină și o ștergi de praf". În rest, chiar și exprimările precum "Covoarele îți poartă trecutul", "cuvinte tăiate printre dinți" se încadrează, deși ar merge puțin slefuite. Finalul este în nota remarcabilă cu care deja ne-ai obișnuit. Pentru sensibilitatea, delicatețea și profunzimea versurilor tale las un semn de apreciere și încurajare. Mai trec să te citesc.

De ce da?
pentru că începe în forță, proaspăt "nu dumnezeu te-a părăsit/ci femeia pe care-o iubești,/așa că sfârșitul lumii va veni mult mai repede". Titlul nu m-a atras foarte mult (acesta este cred și motivul pentru care am ajuns cu întârziere la acest text) dar citind prima strofă titlul a căpătat semnificație și putere. O altă imagine care mi-a plăcut în mod deosebit este "ce alt cuțit, cu care lamă să mă măsor" (omițând alăturarea mă-mă), cuvintele astea parcă se adâncesc în carne, la limita dintre amintire și rană. Sfârșitul din nou într-o notă bună, în special penultima strofă. Mi-a plăcut întregul și chiar dacă am mai întâlnit dintre imagini, desigur, scrise(sugerate) altfel (sub alte forme/cuvinte), aici apar oportun cu rolul de a uni întregul. Nu îmi rămâne decât să te felicit, o zi bună!

am citit textul de 3 ori, până aici totul ok. Am câteva întrebări esențiale pentru a reuși să deduc inițiativa pe care ați avut-o
De ce apar globurile din depărtare lângă lacul trist și nevăzut? e un fel de pom împodobit?lacul e martor?apoi urmează uitare/paloare? purtat/sat?uitare/vale?trecute/punte?și nu cred că are rost să continui, îmi aduc aminte de ceea ce spunea cineva cunoscut "rima este pentru poeții experimentați care pot să spună ceva nou chiar și cu un căluș la gură" și avea dreptate, mă întreb de ce trebuie să fie rimă forțată pentru niște versuri într-o mare măsură puerile?s-a dorit transmiterea stării lacului?sau e personificat astfel încât eu nu am reușit să îl percep
cu respect
Gabriel

îmi place acest text. Un sumar, un plan, unul optimist conștientizând griul prezentului. După opinia mea primele două strofe excelează, au tot ce le trebuie, inclusiv detașarea de cotidian. La a doua strofă, totuși, aș renunța la versul "într-o excursie fără final", se subînțelege oarecum iar fară el impactul ar fi unul mai puternic. Mai trec, o zi minunată!

acest mic text, dar în special am remarcat primul și ultimul vers. Ultimul m-a convins să las semn de apreciere. De asemenea imaginile intercalate au o rezonanță aparte care susțin starea de rătăcire, agonizare...totul făcut conștient și asumat.

Mulțumesc frumos, orice suflet e binevenit și sper ca versurile mele să ducă cu gândul sau să aducă chiar și într-o mică măsură caldură. E bine că se simte acest mic pulsar în sloiul de gheață, în acest "Io"(Eu).

Am citit constant în ultima perioadă aceste fragmente și am așteptat momentul potrivit să las un semn. Încă de la primele versuri am realizat că e timpul.

"o bunule prieten îi spuse Roki
cel ce m-ai vizitat la închisoare
pe cînd neamurile mă uitaseră de ani buni
cel ce îmi citeai poezii romanțioase la vorbitor
și îmi alinai durerea singurătății introducînd clandestin
telefoane mobile
cel pentru care destăinuirile mele nu trezeau silă
ci venerație"

Aici m-am oprit și am recitit pentru că imaginea era foarte bine surprinsă. Primul gând a fost că îmi doream ca acest fragment să continue în aceeași notă, discursul liric să curgă tot atât de bine, fără obstacole și să se păstreze acest fuleu, unul discret de altfel. S-a reușit până la final. Desigur, acestea sunt fragmente, dar cred că rezultatul întregului va fi unul bun, chiar spre foarte bun. O mică remarcă de natură complet subiectivă, aș încerca să înlocuiesc "manea"/"superbă manea" cu altceva, desigur, într-un spirit asemănător. Felicitări!
Cu respect, Gabriel

Silviu Dachin pentru vizită și semnul de apreciere. Să fie spor!
Mulțumesc Eugenia Reiter pentru evidențiere, cu respectul muncii pe care o depuneți!
Sărbători fericite! O Iarnă minunată! cât despre următoarele...să spunem "Iar,Na ce Ierni frumoase!"

George, îți mulțumesc pentru comentariul minunat și ma bucur că ți-a plăcut textul meu, te mai aștept!

Titlul mi-a atras atenția, am citit articolul (de altfel susținut foarte bine), am citit și cateva poezii de aici de pe agonia, mi-au placut!
Felicitări!

îmi place atitudinea, este un pas prin care autoarea evoluează. Textul mi-a rămas imprimat în ochi ca o pictură, clar și frumos, mai trec să citesc

întregul (pare un poem cu tendințe gotice), dar felul în care am interpretat ultima strofă a facut să-mi placă și mai mult. Sunt niște imagini puternice:

"cu un ac
trec de la un deget la altul
când îmi vine să strig
fac noduri"