Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

reiki fading away

oare iubirile când mor ajung și ele în rai?

1 min lectură·
Mediu
//în spatele celei mai frumoase femei din lume se află o femeie și mai frumoasă cea pe care o păstrăm și o luăm cu noi// tu cea mai frumoasă femeie din lume erai căldura ceaiului de goji dimineața care îmi spunea că viața e proaspătă tu curgeai în toate golurile din mine ca o apă lină mereu vie *** când te-am cunoscut toate inimile de lapte îmi căzuseră și am știut că sângele nostru e sângele acela de îndrăgostit pentru care legile universului nu au explicație *** acum când lipsești liniile vieții din palmele mele sunt ca niște șine pe care trenul pleacă zi de zi spre nicăieri și ce rost ce rost are să privesc cum venele se unesc în același punct în care toate turcoazele lumii lipsesc ce rost are să adun secundele în singurul loc în care timpul e neputincios *** nu, nu mai spun nimic am obosit, am să las o melodie de Charlotte Gainsbourg pe repeat și pictorii lui Chilian să se tot mire http://www.youtube.com/watch?v=FlQ93ECLgWU
045.164
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
170
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriel Nicolae Mihăilă. “reiki fading away.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/jurnal/14017702/reiki-fading-away

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@retras-0028579Rretras
dacă totul ar fi așa:
"când te-am cunoscut
toate inimile de lapte îmi căzuseră" cred că ar fi o poezie de milioane. sigur, înțeleg că nu e asumată ca poezie. Oricum, rețin versurile de care am zis...:)
0
Mulțumesc de trecere, de lectura și de semn. Într-adevăr, nu o asum ca poezie . E ca atunci când încerci să lași un text să îți preia aritmiile. O seară frumoasă și te mai aștept.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Am deschis acest text datorită titlului referitor la Reiki. Înăuntru însă nu am găsit nimic despre Reiki, în schimb o traistă de metafore frumoase, inedite, dar neșlefuite. La fel și textul, scris de un condei nesigur, încă.
Despre final: timpul _ e, ultima strofă e jale, iar a lăsa link către youtube devine demodat.
0
Îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat, nu știu de ce nu am primit prin mail înștiințare. Folosind reiky am fost subiectiv, încercând să găsesc o conotație adecvată anumitor lucruri de o însemnătate deosebită. Acum din tot textul aș păstra două strofe puțin modificate sper sa îndrăznesc pe viitor. Da este adevarat că a devenit demodat link-ul de youtube, îmsă a fost ceva personal și mulțumesc editorului pentru că mi-a permis acest lucru. Mulțumesc pentru trecere, părere și lectură.
0