Gabi Schuster-Cărărușă

liniile o apucaseră repede către cruce lumea la poale furnicînd mîntuirea dorințele mustind indescifrabil vuiau cupola pînă-n creștet în dalele tocite pasul timpului sărea păcatele

Trenul părăsește o lume hulită Gara îngropată în ploaie Scrîșnetul roților înăbușite de ceață Silueta agită mîinile albe Geamul pocnește în ramă. Liniște. Liniștea plecării

Dacă Dumnezeu nu există Dacă nu l-am văzut Dacă nu a lăsat vreun semn Dacă l-am căutat cu toții L-am rugat l-am alungat Și echilibrul perfect Nu s-a supărat nu s-a bucurat Și dacă

mă doare litera A pînă-în măduva gurii de-alungul dinților lipsă limba își face de cap scuipînd vocabule străine sau doar înstrăinate colierul alfabetului mi-l pun sub rochia de bal mirosind

Urmăresc cu strângere de inimă ceea ce aș numi, cu un titlu din cinematografie, Războiul stelelor, disputele prea îndelungate, asemeni tranziției României către democrație, schimburile de replici,

Să nu te superi că încet mă pregătesc de plecare cineva trebuia să fie primul tu ai fost mereu... sunt așteptată nu îți face griji cele două prietene stau cam de multișor cu ochii pe

S.Damian-Druckmann, Literaturkritiker und Mitglied des Rumänischen Schriftstellerbandes mit dem Thema Anul 0 - Der Nullpunkt Revolutia din 1989 si caderea dictaturii lui Ceausescu. Enigme

Vârsta cade precum o beznă între soare și lună se uită lung se îndoaie fără excepție înapoi chiar mă chinuie ideea unde-o fi viitorul s-a terminat ? mă dor unghiile de strâmtoare am dat cu

Un târg de carte nu este un loc unde se vând ustensile casnice sau mașini, ci un loc al cărților. Un loc unde oamenii vorbesc despre conținutul vieții și despre diferitele moduri de a trăi. Ediția

brazii, zăpada, puținii și sufletul său năuc umblînd să se desprindă mai rămăsese cu o frică ultima – dincolo neantul ce clopot ne smulge în ciuda rămașilor în ciuda spaimei cumplită

Cînd am deschis alaltăieri Capacul de pe sinele meu M-a inundat un zgomot De animale barbare, captive. Ca-n groapa cu lei Am aruncat o întrebare Să fac ordine Și să mă limpezesc. A mirosit a

La doi pași de mine se lipesc de pleoape în faguri de cuvinte hexagonale promisiunile pe care le faci când încă nu îți pare rău de nimic culoare lângă culoare lângă culoare lângă va ploua fals

Venise satul îmbrăcat în fuste negre și cămăși cusute prosoapele noi de pomană atârnau pe umerii crucii nescrise lumânările strâmbe alungau duhurile din jurul colacilor cu intarsii

De la prima clipă care era pătrată și scotea un zgomot literă-vârf literă-vârf rostogolindu-se către următoarea nu mai am amintiri a doua era senină de la a treia a

Totul este să scrii vinerea după-amiaza când ploaia izbește păsările de grumazul casei pic pic picur să scrii cu ploaia care adună în jgheab ideile despre nemurire ca și cum acolo sus timpul

Luminez marea cea neagră iarba o trag bine peste pământ din umeri vin copacii jos susură izvoarele patul meu în grădină înfrunzit cu frunze îmi iau capul în mână spicele intră în carne

pasul ce nu se înmoaie în fața porții mele. noaptea ce nu-mi astupă ochii fulgul încins ce îmi îngheață sufletul cercelul ce-l pun în ureche și nu plecăm la

Terasa plutea deasupra ierbii lăsând să cadă întunericul din spatele lunii inima încolțită frig fără aer trăgea bezna în piept întuneric de frică pătruns până la stele până la

Strigătul încremenit la poartă răgușit se ascundea sau nu după vergile gardului bătut în oale de lut de parcă luna și soarele se scurgeau printre toarte mirosea a seară și a mămăligă cărarea

Aici, cîntecul acesta zace ca o pasăre moartă lîngă izvoare cu aripa ei de lumină nu-ți vine să o vezi atîrnînd înainte cu-o clipă de soare.

Cum să-mi las florile Ce-însoresc cărările Pentr-un dor călător Cu trup de cocor ? Vreau să dorm aci Printre nuci și vii Cu capul pe-o mînă Pe pat de țărînă. Greieri mi-or doini Și mi-oi

Rîul își urcă Poalele peste pietre Zburdînd peștii goi.

Moale sub călcîi mătăsos noaptea pietrele îmbrățișate ca ouăle de cuib ulița din gard în gard purcede ca o apă gri . fierbinte ziulica adînc sub talpa roții cleios printre