Iubire nu va mai fi
Un copil proaspăt ridicat pășește cu talpa piciorului plânsul unui mort câte o singură pasăre se așează lângă mine din apă - marea tăcută nu vede amurgul scurs dintre stele în care fluturii
Impresie II
Mă tem de lumină dacă dau rădăcini soarele ia umbra în buzunar uite, se rotește nestingherit trecătorii trec își fac cruce apoi uită de ce târziu, seara ne rugăm în cor înainte de
Dor de sete
Îngerul meu locuia deasupra capului îl simțeam uneori noaptea cum se răsucea de pe o parte pe alta ofta de dor ce-și-ar putea dori un înger ? iarba, grădinile, să-i fie sete ? dor de sete
Impresie I
Luminez marea cea neagră iarba o trag bine peste pământ din umeri vin copacii jos susură izvoarele patul meu în grădină înfrunzit cu frunze îmi iau capul în mână spicele intră în carne
Despărțire
Chipul tău în chipul meu; te țin într-un pahar cu furtuni și apă de flori avem vorbe, le trecem de la unul la altul le sărutăm cu convingere ele se fac că nu ne aud pleacă la sfârșitul
În carte stă scris
E ud sub cupolă ploaia se strecoară în șoapte mă oglindesc în podea se vede răul din mine cu ochiul închis e ud n-am haine nici dumnezeu de schimb în carte stă scris n-am învățat să
Fata fără umbră
Nu știu cum se face după mine nu vine nimeni saloanele sunt încuiate surorile se dau în vânt și cerul a plecat dis de dimineață către apus cu toate instrumentele de crescut iarba
Venise satul îmbrăcat
Venise satul îmbrăcat în fuste negre și cămăși cusute prosoapele noi de pomană atârnau pe umerii crucii nescrise lumânările strâmbe alungau duhurile din jurul colacilor cu intarsii
Rugăciune
Un scurt fior tresare contemplarea ca în întâia zi din lume izbite sunt ușoarele biserici suprapuse unde în fiecare-n parte rând pe rând bezna destituie lumina mysterion pogoară
Acum este carnaval
La doi pași de mine se lipesc de pleoape în faguri de cuvinte hexagonale promisiunile pe care le faci când încă nu îți pare rău de nimic culoare lângă culoare lângă culoare lângă va ploua fals
Un obiect fără capăt
Vârsta cade precum o beznă între soare și lună se uită lung se îndoaie fără excepție înapoi chiar mă chinuie ideea unde-o fi viitorul s-a terminat ? mă dor unghiile de strâmtoare am dat cu
Totul este să scrii vinerea
Totul este să scrii vinerea după-amiaza când ploaia izbește păsările de grumazul casei pic pic picur să scrii cu ploaia care adună în jgheab ideile despre nemurire ca și cum acolo sus timpul
Cerdac cu rîndunele
Cerdacul pardosit galben strecurîndu-se repede rupe lumina printre stîlpii înmuiați în var păsări bifurcate albe-negre lasă prada să crească în puii țintuiți gureși la tavan și copilăria
Emoția unui emigrant ucis
Moneda curgea fără muchii în buzunarele încuiate suduind compact ultimul noroc Săracul își paria gîndurile pe cap sau pajură oricum pe ambele părți era numai înapoiul Stupul străin își
Gâtul dintre cer și pământ
De la prima clipă care era pătrată și scotea un zgomot literă-vârf literă-vârf rostogolindu-se către următoarea nu mai am amintiri a doua era senină de la a treia a
Dezghețul
A început să piară zăpada caută-mă iubito mi se dezgheață sufletul sloiuri amare se-învălmășesc la gura inimii se subțiază cheaguri – să la dizolvi iubito în mîna ta de foc dă-mi
Neliniște
Venise cîntecul acela să-mi aducă lin potecile neumblate ale cerbilor dintr-un trecut galactic venise cîntecul acela să-mi întrebe rosturile zăvorîte de mîna hazardului. sticlesc geamurile
Semnal de alarmă
Trenul acela, pleca netăgăduit – duminica avea ochii electrici și noaptea cît era de groasă se ghemuia în șanțuri să n-o spintece Trenul acela trecea duminica prin visele mele tăindu-le
De înduplecatul ploii de iunie...
Soarele nemilos hotărît să rămînă mereu la amiază înfiptă în burta pămîntului satului crăpată cumpăna stă fără umbră apa uscată freatic pînă la rădăcinile încleștate în lutul pustiu fierbintele
Colbul
Moale sub călcîi mătăsos noaptea pietrele îmbrățișate ca ouăle de cuib ulița din gard în gard purcede ca o apă gri . fierbinte ziulica adînc sub talpa roții cleios printre
Între vecini
Strigătul încremenit la poartă răgușit se ascundea sau nu după vergile gardului bătut în oale de lut de parcă luna și soarele se scurgeau printre toarte mirosea a seară și a mămăligă cărarea
Dumnezeul din noi
Dacă Dumnezeu nu există Dacă nu l-am văzut Dacă nu a lăsat vreun semn Dacă l-am căutat cu toții L-am rugat l-am alungat Și echilibrul perfect Nu s-a supărat nu s-a bucurat Și dacă
Ana
Un soare amarnic Bătea cu pumni ascuțiți Rezemat de zid Aerul tremura de amiază Descojindu-se Îmi trimise pe Ana Apăsa iarba încinsă C-un trup ostenit De lunga tăcere Desfăcîndu-și
Medalie de aur
Avalanșă de litere scrise bătute, legate, cioplite s-a abătut cortină de timp să-l pună pe scenă să-l cheme, să-l strige… Poetul surîde Dîndu-și pletele-n
