Poezie
Ana
2 min lectură·
Mediu
Un soare amarnic
Bătea cu pumni ascuțiți
Rezemat de zid
Aerul tremura de amiază
Descojindu-se
Îmi trimise pe Ana
Apăsa iarba încinsă
C-un trup ostenit
De lunga tăcere
Desfăcîndu-și cosița
Îndoind genunchiul
- Ce-i Ană ?
Te-ai lăsat zidită ?
- L-am iubit pe Manole
I-am adus prînzul
Dar el jurase...
- Trebuia să plîngi
- Am plîns !
- Trebuia să țipi
- Am țipat !
Urechile erau de piatră
Si ceilalți se bucurau
Pentru nevestele lor
Pentru copiii lor,
Dumnezeul bisericii
Cerea jertfă...
- N-ai fugit Ană ?
- Am crezut că-i o joacă
De meșteri,
Apoi îmi zidiră picioarele
Mi-au frînt mijlocul
Mi-au încleștat pieptul
Mi-au sugrumat copilașul
Mi-au acoperit gura și ochii
- Ană, te-ai apărat ?
- Împotriva iubirii ?...
Mîna lui m-a zidit
Și tot credeam în ea
Schela se înălța
Cît mai aproape de cer
Peste mine, cu mine, din mine
A reușit Manole
Am auzit
Voievodul călare
L-a onorat cu zîmbetul său...
...Și m-a uitat...
...Cîteva seri a ciocănit zidul
Și nu i-am răspuns
De atunci n-a mai venit
Și iarna uneori mi-e frig
Vara e mai bine
Cu mirosul ierbii
Dar mă chinuie setea
- Bea Ană, vinul acesta,
Manole a murit de mult
Acoperit de faimă
Tocmit de capete încoronate
Dar nu l-a auzit nimeni
Vorbind despre tine.
Bea vinul acesta Ană
Roșu
Nemurirea e lungă.
024255
0
si tare mi-ar fi placut sa ma cheme ana...poate altcindva...
placut
cu drag