Poezie
Un obiect fără capăt
1 min lectură·
Mediu
Vârsta cade precum o beznă între soare și lună
se uită lung
se îndoaie fără excepție înapoi
chiar mă chinuie ideea unde-o fi viitorul
s-a terminat ?
mă dor unghiile de strâmtoare
am dat cu limba de un obiect fără capăt
nu rămân urme și mai ales nu este transparent
trag în piept miresme oxidate cu gura altcuiva
și pare că nu știe nimeni
cuvinte minuscule se dezbracă
se împrăștie moi
înnot
nu e cald nu e frig
e nimic e niciunde e nicicând
e totul
e nimeni
nu e lumină nu e întuneric
003.171
0