Adrian Munteanu - sonete 3
L-am urmărit pe Adrian Munteanu de-alungul celor trei volume de sonete, cu atenția celui care așteaptă deschiderea bobocului promițător de superbe acumulări de culoare, formă și parfum. Și iată
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
În încheiere aș vrea să fac o precizare asupra formulării: \"Procesul Biserica Neagră\", ce apare în programul conferinței. Biserica Neagră din Brașov, cel mai mare dom gotic din sud-estul Europei,
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
După 1962, s-a trecut la o formă mai blîndă de reeducare. În fiecare celulă exista cel puțin un spion, un \"ciripitor\". De la el se informa ofițerul politic, despre atmosfera dintre deținuți, și
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
În timpul despotismului comunist, am văzut cum cetățeni cinstiți și onorabili, au fost umiliți și lipsiți de orice sferă privată. Mulți dintre ei, au fost declarați \"infractori împotriva
Procesul politic \"Biserica Neagra\"
La transferul de la Dej la Gherla, pentru a limita numărul de transporturi, am fost înghesuiți cît de mulți deținuți într-o singură dubă. Presați ca heringii în conservă, trupurile noastre au
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
\"Ore stelare\" și \"depresii\" erau pentru mine simbolurile unui drum prin lumină, respectiv prin întuneric. Privite ca o dezvoltare sub aspectul timpului, ambele se succedau ritmic. Privite sub
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
Închisorile au fost pentru mine Universitățile mele. Am absolvit aici \"Studii generale\" serioase și variate. Am făcut și o școală a caracterului tot atît de temeinică precum Gimnaziul Honterus,
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
În celula de lîngă noi erau femei românce, o evreică și Marie Luise Roth, singura femeie între nouăsprezece bărbați de la procesul nostru. Ea și fratele ei Herbert Roth, au ajuns în închisoare din
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
În ultimele două luni ale detenției am avut voie să lucrez în aer liber, pe un șantier ce aparținea fabricii de mobilă a închisorii, probabil pentru a căpăta puțină culoare înainte de eliberare.
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
În timpul pedepsei mele, am fost în închisori special rezervate pentru așa numiții acuzați de înaltă trădare. Această izolare specială se adresa numeroșilor reprezentanți de elită, ce se aflau
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
De abia de se închisese poarta închisorii Gherla în urma mea, că am și fost încărcat într-un camion, împreună cu Günther Melchior și un fost căpitan român de submarine, și descărcați apoi într-o
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
Casa părintească așezată sub Tîmpa, în marginea de sus a Brașovului, contrar celor mai rele așteptări ale mele, era încă locuită de mama și frații mei. Cînd am sunat la ușă, mi-a deschis mama. M-a
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
După condamnare am fost silit să fac, fără voia mea, pe cheltuiala Ministerului de Interne, o călătorie aventuroasă prin România. Titlul pe care l-am purtat în această călătorie era \"FFP\" -foarte,
Procesul politic \"Biserica Neagră\"
În închisoarea de la Codlea, m-am întrebat împreună cu alți cîțiva condamnați, de ce au fost acuzate nici mai multe, nici mai puține decît douăzeci de persoane. Am ajuns la părerea că mai întîi, cu
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
În fața noastră, la o masă lungă, stăteau președintele tribunalului colonelul Paul Finichi, judecătorul căpitan Ioan Ghercioiu, procurorul colonel Virgil Liciu, doi asistenți și două secretare. În
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
Data procesului nu mi-a fost cunoscută. O zi înainte de judecată am primit din bagaj costumul cel bun, iar în dimineața zilei următoare mi-au fost puși din nou ochelarii de tablă, trezindu-mă, scurt
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
Biserica evanghelică și Institutul teologic, unde am studiat din 1955 pînă la arestarea mea, le-am trăit ca bastion împotriva periculoasei destrămări a tuturor valorilor tradiționale, o destrămare ce
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
În seara de 28 decembrie 1957 am fost arestat de către doi ofițeri de securitate în localitatea Bunești, unde îmi făceam practica, student fiind la Institutul Teologic din Sibiu. Aveam pe atunci 23
Procesul politic \"Biserica Neagră\" 1958
Acest text in limba germana, l-am primit cu rugamintea de a-l traduce, de la un prieten, Karl Dendorfer care aflat pe banca acuzatilor a fost condamnat la moarte. Am primit si permisiunea de a-l face
