Frincu Bogdan Georgian

Te închizi în tine însăți și mă dai la dracu’, Mă respingi și îmi spui « închide ușa după tine » ! Deși în sinea ta încă-mi îmbrățișezi sărutul, Deși în sinea mea te ador chiar și așa

Cine ești tu să-mi bântui liniștea și să îmi tulburi somnul ? Să mă denunți tăcerii când te strig pe hârtia asta aproape albastră. Când vezi și tu că mi-am făcut un obicei prost din a-ți ține

Departe, departe de tine sunt eu, Sunt glasul și versul și cântecul tău Ești tu, versul meu, noul meu Dumnezeu, Ești binele meu și răul meu când merg din rău înspre rău. Aproape de mine ești

1. Þi-am rescris chipul cu pete de nor ținute la rece; 2. Þi-am redesenat surâsul cu frânturi de cer; 3. Acum îmi spun povești cu tine râstignindu-mă de apusul acesta abstract; 4. Nu îmi frânge

Eu sunt blestemul tău și raiul tău și zâmbetul pe care îl ascunzi în colțul gurii, Sunt iadul tău și rana ta când te doare prea tare tăcerea. Eu sunt blestemul tău și darul tău de la viață, Sunt

Azi-noapte mi-ai apărut în vis, iubito ! Oarecum neschimbată, zâmbind ostentativ, La fel de ireală, la fel de a mea, Redesenând banca pe care o împărțeam Când nu știam să scriu decât jumătăți

Am fost odată doar noi, Copii prea cuminți și cu ochii prea goi, Am fost și din cei doi am rămas Doar eu mângâindu-ți calea răstignită de-un pas. Să nu mai mergi de una singură pe stradă,

Iubirea asta pentru tine” doare ! Mă….doare ! Mi-a lăsat o urmă în formă de vânătaie în dreptul inimii, În semn că nu mai are loc acolo. A crescut atât de mare încât aș avea nevoie de încă un

Eu nu te-am înțeles nicicând chiar dacă Atâta timp s-a scurs între noi doi, N-am înțeles surâsul care, parcă Se zbate între temeri și nevoi. Nici acum nu te cunosc îndeaproape, Deși sunt cu

Te iubesc, deși nu știu dacă exiști măcar, Dacă ești acel suflet geamăn al meu Sau cea pe care o știu dintr-o fotografie privită în vis. Te înțeleg din semne, oricare ar fi acestea, Te înțeleg

Undeva, într-un loc anume de pe cine-știe ce continent, ești tu, Liniștea mea cu nume de copil, Cea pe care ar trebui să o sărut înainte să adorm, Cea, care ar putea să devină rațiunea mea de a

Și dacă ochii mei n-ar fi decât un glas tocit de vreme, Cum s-ar mai numi tăcerea când eu tac strigându-te ? Cum s-ar mai numi cuvântul când mi-e dor să te aud ? Și dacă eu nu voi mai fi decât

Acum, când te scriu…iar cuvintele par să vină de la sine, Nu mă mai doare nimic, nici lumina îmbrâncindu-mi ochii, Nici lipsa degetelor tale acoperindu-mi chipul. Un singur lucru

Am crezut că mă știi din ochii vreunui necunoscut, am crezut… Necunoscându-ți glasul, neștiind cum zâmbești, cum clipești. Neștiind că m-ai ascuns într-o virgulă, într-un punct, Uitând să îmi

Ne-am cunoscut într-un târziu, mai târzii, Ca două culori împietrite bizar în ochii Unor adolescenți bolnavi de lumină , Ca durerea unui trup uitată devreme. M-am născut într-un târziu, mai

Deja am uitat cum să te uit, e aproape târziu, E aproape la fel de devreme ca acum Când încă nu știu de unde te știu, Dacă nu cumva te-am născut chiar eu dintr-o pată de fum. E aproape la fel

E atât de târziu pentru astfel de lucruri Încât și glasul meu a încetat să mai scrie Despre tine, despre noi, despre cât de dor îmi este să te aștept chiar dacă afară e la fel de frig , E atât de

Da! Îți răspund deși nu m-ai întrebat nimic, Deși acum stau singur în camera mea obscură și…. Vorbesc cu tine. Da, vorbesc cu tine, Deși mai mult ca sigur la această oră, tu… Îți aduni

Te învăț viața reinventându-te din gesturi și intenții Ca pe ultima reamintire din acest an A zilei tale de naștere a cuvântului înainte , A firii tale de copil bolnav de iarnă , Bolnav de

În fața ta eu tac și par o statuie veche și cu ochii ciopliți prea adânc , Copila mea sublimă uitată-ntre femei ! Justifică-mi ultima ta țigară fumată Și acea iubire cu trecut de faptă

Să îți amintești de mine ca de acea întâlnire cu o fotografie dragă , Să mă uiți măcar pentru o clipă în ochiul tău , Fără să mă compătimești, fără să-ți pară rău Și nu-mi da drumul decât dacă am

Nu mă plânge! Nu mă adora! Nu mă constrânge Să te idolatrizez, să uit…cum te-am desenat în gându-mi ca pe-un crez. Nu mă iubi! Nu mă amăgi! Nu uita să mai revii... Să mă urăști, să mă revezi, să

Mâine, îți voi rescrie zâmbetul pe o pată de cer, Imitându-ți tăcerea în formă de vers Cuvântându-ți chipul ca atunci când nici măcar nu mă știai. Hai că nu mai scriu cuvinte absurde! E ultima

Timpul trece diferit când te privesc, Când îmi plimb degetele pe chipul tău. Timpul trece altfel, nu aș ști să îți explic La această oră târzie, când stau de unul singur Și mă întreb dacă nu