Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Imperfecțiune

2 min lectură·
Mediu
Ne-am cunoscut într-un târziu, mai târzii,
Ca două culori împietrite bizar în ochii
Unor adolescenți bolnavi de lumină ,
Ca durerea unui trup uitată devreme.
M-am născut într-un târziu, mai târziu
Corupt la fericire de o umbră străină ,
Ca și cum aș fi fost obligat să trăiesc
Într-un secol în care se moare din timp.
Te-ai născut într-un final, mai târzie ,
Ca un dans nebunesc sortit să nu piară,
Ca un personaj dedus din ziarul de ieri
Ce imită perfectul într-un vis nefiresc .
Te-am găsit în glasul unui întuneric abstract ,
Ca tăcerea rănită cu un singur cuvânt ,
În ceasul acesta care aplaudă secundar
Pasul meu infantil convertit la trecut .
Te-am învățat pe de rost mai târziu ,
Mai târzie decât o dimineață subită ,
Uitată într-o frântură de amurg infinit,
Copiată la indigo cât pentru o altă viață .
Repetă-mi numele ca într-un joc indecent ,
Ca pe o rugă rostită târziu și în gând ,
Perfect conceput pentru a fi aruncat
În calea unui trecător fără memorii .
Am tăcut într-un târziu, mai târziu
Decât un cântec vândut pe nimic ,
Ajuns la suicid precum povestea unui zvon
Într-un noiembrie trist, parcă prea trist.
Ne-am regăsit într-un târziu, mai târzii
Împinși dinspre nimeni către nicăieri ,
Ca singurii bolnavi de imposibil
În acest secol botezat prematur .
Ne-am cunoscut într-un târziu, mai târzii ,
Mai târziu decât atunci când nu știam să te scriu ,
Poate puțin mai devreme decât aș fi reușit să învăț
Cum se moare devreme și se trăiește târziu .
001.433
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
261
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Frincu Bogdan Georgian. “Imperfecțiune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/frincu-bogdan-georgian/poezie/1786558/imperfectiune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.