Frincu Bogdan Georgian

Am ramas demult al nimanui, al nu-stiu-cui, Si te rog sa ma ierti, sa ma certi sau sa-mi spui Daca nu cumva te-am batut in gandu-mi cui dupa cui De frica sa nu-mi pleci si sa ajungi si tu a

Inima îmi umblă nud pe-o stradă plină de străine Și nu-mi mai amintesc decât o umbră din sărutul tău. Poate nici nu știu sau poate mi-e mai bine fără tine Sau doar încerc să uit că-mi este mult

La revedere, iubito ! La revedere, gălăgia mea ! Ne vedem mâine la aceeași oră, în același loc. Să ascultăm ce zgomote ciudate se mai ascund în cavitatea mea toracică. Să te privesc oval cum mă

Îmi amintesc că ai trecut pe aici mai demult, cu siguranță Și în urmă ai lăsat doar o cicatrice…cu care mai vorbesc din când în când Și o mângâi pe crestături când doarme liniștită pe pielea

…și dacă ai să te împiedici de sărutul meu, O să fiu timid pământ sau iarbă, Sau apa aia în care vrei să te îneci de dorul meu; Numai nu zbura prea aproape de nori… …sunt prea mic pentru a fi

Știi că eu nu o să mă satur niciodată de tine, O să te consum în cantități industriale Și o să mi se aplece, Dar o să mă tragi tu pe mâinile astea cu care te strâng din când în când la piept,

Vor mai fi cuvinte și vor mai fi și zile În care să mai scriu, în care să mai tac Și va mai fi nevoia mea de tine ascunsă-n pastile Despre care încerc să uit și în cuvinte să zac. Și vor mai

Mergeam pe trotuar pur și simplu. Nu mă certasem cu nimeni. Era o zi ca oricare alta. Doar soarele parcă eram puțin mai blând decât de obicei. Nu mă gândeam că voi da de tine. Eram un simplu

Adesea mi te desenez pe tâmple și te scriu Legânându-ți gândul care, parcă E un pic mai scund decât atunci când te știam tăcută. Când va fi să nu mai rătăcesc prin sinea ta, Să mă mai lași un

Mi-a intrat sufletul la apă și… Te-aș ruga, dacă nu te deranjează prea tare, Să îmi croiești altul după chipul și asemănarea ta. Poate că așa nu o să mă mai ia lumea la zor când mă aude

Nu mai e rost de bun-rămas între noi doi, Cuvinte nu mai sunt iar tu îmi pari străină, Sătul de azi, îmi amintesc de ieri și zilele de joi Când mă certai chiar dacă tu erai de vină. Nu mai am

Până mâine sigur toate astea trec Și aș vrea s-adorm la umbra tâmplei tale. Nu știu ce a mai rămas să nu încerc Înspre tine să-mi croiesc o altă cale. Nu mai sunt dureri nici oameni

Nu mai e mult până când…numele meu va fi scris cu zăpadă, Inventat din nou prin niște cuvinte bizare scrise aiurea târziu. Când va fi să nu mă mai cheme cum mă strigă lumea, O să vreau să mă chemi

Eu nu am decât o poezie Și prin ea te-mbrățișez amar, Și prin fiecare vers te mângâi nesfârșit. Așa că te-aș ruga să nu te temi cumva, Nu voi pune punct prea curând ! Cuvintele mele vor

Fiind bărbat pe trupul tău cutreieram Și mă culcam ades numai cu tine Iar brațul drept sub sân eu ți-l puneam, Să simt cum ți se umflă sfârcu-ncetișor. Un zgomot fin venea dinspre balcon Și un

Ești…doar o rană îngrijită din timp sau un vechi anotimp din Olimp, Sau doar o durere de trup de care nu vreau să mă rup care îmi sfâșie bucăți de veșmânt precum dinții unui lup, ești… Copila mea

La un sărut distanță te uit Amintindu-te ca pe drogul meu luat în supradoze. Urăște-mă dacă vrei, eu am să continui să mi te înțep în vene, Rămân cu urme de tine pe brațe și cu pete de sărut pe

Sunt sătul de ursuleți de pluș și de cuvinte spuse tandru, Vreau doar tăcere să îmi dai și un cuvânt tăiat în două, Să mă uiți în colțul patului și să pui perna peste mine. Nu vreau să mă

Îți zgârii tăcut un zâmbet pe chip și te țip Și te tac în glasul meu mult prea terestru pentru cât de ireală îmi pari. La ora aceasta pe care limbile ceasului se încăpățânează să mi-o ascundă, uit

Ai văzut cum își fac unii oameni buzunare pe dinăuntrul hainei de teama hoților? Eh, uite-așa mi-am făcut eu un buzunar în formă de suflet în sinea mea Ca nu cumva să mi te fure careva și să te

Sărutului meu i-au crescut niște unghii mari și dure ca de fier Și-atât de strâns mă țin lipit de gura ta încât ai putea chiar să respiri din mine însumi Și să mă gâdili pe dinăuntru cu un

Te-aș ruga, dacă nu te doare prea tare, Să nu mă mai izbești cu glasul de tâcere când te-ndepărtezi, Să nu mă bați peste ochi cu vreo lacrimă ascunsă pe lângă obraz. …și eu credeam că există

De dragul tău, îngerul meu maculat de sărutu-mi bătrân Am inventat o altă cale spre cer, Te-am reinventat pe tine ca pe un vis puțin mai albastru decât glasul meu Când te strig în gând și te ador