Îngerul meu

De dragul tău, îngerul meu maculat de sărutu-mi bătrân

Am inventat o altă cale spre cer,

Te-am reinventat pe tine ca pe un vis puțin mai albastru decât glasul meu

Când te strig în gând și te ador tăcând.

Și inocentă și cuminte și minunat de a mea,

Te îngân și te vând mie însumi pe o veșnicie și încă puțin.

Nu te teme, nu am să te strâng decât în brațe

Și am să-ți pun sărutul la păstrat,

Să nu cumva să-mbătrânească buzele pe care

Mi le-am desenat pe glas.

Și uite-așa te tot sărut atunci când tac și te tot mângâi în gând când îmi lipsește culoarea ochilor tăi.

Timpul trece și cu fiecare zi trecută-n neființă

Te tot cer ție însăți și îmi tot izbesc sărutul de locul acela de unde mă strigi,

Te dezbrac de inocență și îți las tăcerea desculță,

Te îmbrac într-un surâs și îți rup mânecile buzei de sus,

Poate așa am să ajung să te cârpesc cu un sărut și să îmbătrânesc în gândul tău pe care

Mi l-am scrijelit subliminal pe conștiință.