Florina Daniela Florea

poezie.

din pacate, inca o confirmare a unei constatari, amintindu-mi de o discutie avuta cu Liviu Nanu:
poezia profunda se scrie din suferinta, din adancul acela zbuciumat si valurit in durere, din ceea ce cu totii spunem \"suflet\", fara a sti niciodata ce e cu adevarat.

un vers deosebit, (ma repet, stiu) ca un strigat.

Nu, Victor, nu m-ai suparat.
Ma intreb insa pe care ai ales-o. Viola Odorata - toporasul inmiresmat si cuminte sau Scilla Bifolia - vioreaua salbatica si putin pretentioasa.

Zambesc.
Si-ti multumesc pentru semn.

Ela-Daniela, tare as vrea sa fiu, desi nu sunt.
Tare as vrea sa pot, desi nu pot.
Zbaterile astea nu pot creste aripi, cel mult imitatii de ceara.

Iti multumesc pentru tot.
Si sa stii, ai citit textul acesta asa cum mi-am dorit sa-l poata citi cineva: cu sufletul.

Catalin, stii, personala aceasta e mai personala decat orice alta personala scrisa de mine vreodata pe piezie.ro.
Tatal meu. Da, el e cu mine aici. Acum.
Mama? Mama cea cu nume de floare...
Inca ii duc primavara viorele, le cumpar de la tiganca de pe peronul garii, cand cobor din tren.
Nu stiu cum se face ca mereu e un soare crud si rotund si stiu ca atunci cand deschid usa ma va intampina cu aceeasi remarca \"ei, lasa, mama, ca nu trebuia sa dai banii\"
insa gestul repezit cu care-mi ia florile din mana imi arata ca le astepta.
mi-e dor de tata cand ma duc la mama.
mi-e dor de mine intre ei amandoi.

eh, ma iarta.
m-o luat putin valul, dar promit ca trece:).

Flori(na)le sunt in numele tatalui

Viorelele, cu osebire, sunt ale mamei.
In numele si pentru numele ei.

eu ma strecor undeva printre ei, cautandu-ma.

Iar voua
Voua va multumesc pentru cuvinte si semne si intelegere

de ce-mi aminteste de Heidi si de verde si de cumintenie si de tinerete?
uite ca nu stiu, dar gustul pe cerul gurii e atat de proaspat incat ma face s-o recitesc.

ce gest limpede, ce cautare frumoasa a locului unde iarna sa nu te atinga, caminul, ghemotocul de flacari cuminti langa care sa-ti poti odihni zilele in noptile lungi.
tampla ei, cea mai primitoare casa.

fotografiile? amintirile de peste vara, drumurile.
sa le impartim, dara, cat pe-afara vor viscoli vremurile.

titlul? simplu, simplu, ii inteleg legatura cu textul, desi l-as fi ales poate altul.
e optiunea ta, autorule. nu strica nimic din farmecul versurilor, si cumva, nu ma suprinde ca l-ai lasat asa, simplu.

e o vizita.
rara si pretioasa ca edelweiss.

p.s. ce-ai facut cu textul dinainte?
de ce l-ai sters?:(

strofa a doua, Vasile, m-o \"izbit\" cel mai tare, de m-o facut sa lepad pene-cuvinte aici, pe pagina.
mai sunt si ultimele doua versuri, desigur, ca o incuietoare d\'aurita a coliviilor, slaba consolare altminteri pentru cel de dincolo de gratii.
in genere, nevinovat.

gata, hai ca iar vorbii prea mult:)

p.s. unele poezii ti le \"aud\" mai bine, altele mai putin, las semn cand si cand, nici haina veche n-o porti mereu, dar stii ca-i acolo.
pentru o vreme mai mult sau mai putin tomnoasa.

dincolo de mine nimicul creste perpetuu fertil silaba eu
tai puncte perfecte intre fraze cezariane pentru pruncii-nimicuri

Dana-Linea, am schimbat porumbeii pe iepuri, zborul pe temeri:)
nu stiu de ce, la recitirea de acum, zborul mi-a parut, brusc, un cuvant nepotrivit.

sper ca nu ti-am schimbat parerea.

Dana-Linea, e un defect, cred, a purta un marsupiu.
Dar asta e, orice as face nu ma pot desprinde de conditia asta. Si de cuvant.
Si stii, cred ca nici nu vreau:)
Ma bucur de trecerea ta. Ai atins chiar punctele delicate ale textului meu, mama fiind, la randu-ti.

Vasile, nu stiu prea bine de ce, dar intuiam ca o sa-ti placa ceva in textul acesta. A fost sa fie aceasta revolta.
Iti multumesc pentru semn.
Si pentru vizita, rara si pretioasa, care ma onoreaza.
Si pentru apreciere.
Pentru tot.

Ela, in seara asta nu-ti pot comenta mai mult, decat atat:
poezia asta parca e scrisa din mine.
pentru mine.
o cititoare oarecare.

cred ca asta e menirea unei poezii: sa se gaseasca, sa se regaseasca, sa se adune si sa se imprastie in cat mai multe suflete.
multumesc.

Nu stiu, Dane.
Inca nu stiu finalul.

Insa apreciez curajul tau, Norica-spectator, de a aplauda putin din sala, chit ca n-o cazut cortina (de tot).

am ras cu lacrimi!
n-am mai ras in halul asta de-un secol, Ina!
cam de pe vremea lui nenea Nae, ala a lu\' Caragiale.

Excelenta actualizare/remake.
Spun ca si dan, nu e o copiere. E o alta ecranizare, e un alt regizor, sunt alte timpuri.
Ciudat e ca pielea personajelor e aceeasi.
Alte comentarii sunt de prisos, fratilor, cititi personala Inei si veti intelege de ce eu acum am lacrimi in ochi.
De la atata râs, desigur:)
Desi e acusica toamna, desi s-or mai micsorat temperaturile cele pricinuitoare de dileme \"existentiale\", o recomand cu caldura.
pentru mentinerea tonusului:)
Inca o data, felicitari.

Ce sunt stelele astea, Carmen? Ce sunt ele pentru tine????
Nu-mi raspunde.
Sunt de prea multa vreme pe aici. Si de tot atat vreme sunt \"stelutara\" fara a ma considera insa vreodata.
Am dat stele absolut cand am simtit eu, nu facand parte din gasca nimanui.
Repet cumva: frazele \"dati stele\"/\"vreau stele\" imi repugna.
Iarta-ma, Carmen.
Dar asa sunt eu.
Fiecare are modul propriu de a cuvanta, de a intelege si de a aprecia.
Accept mozaicul acesta.
Altfel n-am fi decat o armata.
Iarta-ma inca o data.
Te respect, la fel cum respect pe marea majoritate a membrilor acestui site.
Insa eu sunt aici ca sa citesc, ca sa inteleg sau ca sa invat.
e un hobby, nu o patima necontrolata.
Acorda-mi, te rog, intelegerea lumii.
Daca eu asa am vazut somnul si linistea si florile, inseamna ca asa au ajuns ele la mine.
Nu inseamna ca detin adevarul absolut.

Numai bine.
Cer scuze autorului pentru divagatie

poezia e frumoasa si merita steaua ta, carmen.

ce nu merita este zbuciumul pe care-l ai in tample, obsesiv, as spune. lasa-ti un pic tampla sa se odihneasca pe aceste versuri, daca nu si pe altele si vei simti farama de liniste, somnul acela e un domn elegant
stii?
se opreste la oricare usa si discret, asteapta.
depinde doar de noi s-o deschidem

ah, vorbeam cu tine, Carmen, dar, de buna seama, ma refeream la poezia lui Mircea.

Merita aprecierea, insa nu si zbuciumul, pentru ca ea e scrisa sa netezeasca ridul acela.
Uita incrancenarea, Carmen.
Si reciteste poemul lui Mircea, pentru ca merita.

In rest, raman la parerea ca fiecare ne decidem drumul pe aici. Nimeni si nimic nu-l poate opri, chiar daca-l rasuceste.
Decizia apartine fiecaruia.

daca recomandarea ta era mai putin inversunata, daca trairea ta era inspre tine, crede-ma, atunci va fi fost adevarul: versul lui Mircea ti-a ajuns in tampla.

caci, nu-i asa, \"doar florile privesc ingandurate
si tac\"

p.s. acesta nu este un comentariu offtopic, decat in foarte mica masura.
eu una, asa consider, de aceea l-am scris astfel.

ah, venele astea, zvacnind inapoi
un sange prea greu mult prea greu intunecat trecutul
monoxidul nostru cel de toate zilele

nu se poate nu se poate
rosteste batrana din colt pandind usa farmaciei nu mai pot dormi noaptea si fondurile s-au sfarsit demult nu se poate
demult sunt prea batrana ca sa mai cred degeaba

inima? ce mama ma-sii e gramada asta de piatra rosie zvacnind lumii ultima clipa
infarct replay bum-bum bum-bum direct in tample dracul cel negru naste
sange
forward

ok si eu ii voi scrie lui dumnezeu dar semnatura nu e amea e un fals al umbrelor mele ici-colo peretii strang aortic un sange prea negru cerneala e simpatica
eu nu port viza decat pe glezne urme de lanturi
libertate aripilor
brrrr

adorm langa vitrinele stralucitoare
peretii altora chibriturile sunt pe sfarsite ard in degete sange negru pe sfarsite umbre
adorm in bratele mele bunica si mama si sora cu toatele deodata
mi-e frig

oaspete alb oaspete alb mireasa ti-a plecat dinainte o inima in urma picioarele si musai musai in palme negru ortul
nimic nu taie mai tare decat marginea lumii fotografia alb negru firul de iarba petrecut veriga eu alba
alb drumul

nimicul

p.s.
acesta este un comentariu.
va rog sa ma credeti, inca am pulsul in vene
si drumul de jur imprejur cauta sensuri grele.

prea mult cuvintele rostite isi pierd adevarul ca pe-o haina veche.
prea mult, Victor.

daca visele aveau aripi, toti eram ingeri demult

uf.
leitmotiv:
prea mult cuvintele rostite, isi pierd aripile si raman simple pietricele pe o alee intunecata de parc.

oare ma intelegi
oare nu te superi
sper.

ihim, tizule, asa e
\"ne comportăm ca niște ființe
irecuperabil bolnave
de normalitate\"

curge versul tau, de sus pana la capat, lichidul aspru in pahar,
(usoare pete, umbre, ici-colo conjunctii cam multe, dar curge si asta)

e o consolare, desigur.
pana la capat.

ca o frunza a toamnei, tatal.
culorile se intrepatrund simplu, dar atat de multe nuante se nasc, pruncii.
simplitatea gestului mainii intinse \"ai grija, fiule\" si a cuvintelor complicate nerostite, grija.

nu, vara inca nu s-a sfarsit.

nu m-am putut abtine, Ela, sa nu remarc o coincidenta extraordinara...

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/80783/index.html

ideea asta a jumatatii piatra, jumatate femeie m-a obsedat si pe mine multa vreme.

stiai ca voi veni aici, nu?:)

la multi ani, Adrian,
(stiu, am intarziat putin. ma iarta, vremurile ma poarta ici-colo prea iute:( )

urarea e din suflet si este (mai ales) pentru cel al tau atins de boala aceasta.
mai multe cuvinte ar fi in plus, tu stii deja ca port un gand plin de putere spre tine.
va fi bine, Adrian.
trebuie.
(daca tu crezi ca pot ajuta cu ceva, spune-mi. stii mailul meu)