florin otrocol

Ioana,
nu posed puterea cuvântului tău și nici nu am răbdarea ta cu așezarea lui în lume.
Ce defulez aici nu este depresie. Este rușinea de a fi contemporan acestei lumi, de a-mi înșela afectul că totuși există oameni care se merită pe ei înșiși și anturajul lor. Deși nu este atributul meu sunt mult prea dispus spre iertare, implicit spre dezamăgire. Îmi identific și le trăiesc aceste spasme. Sigurul motiv real pentru care o fac este acela că îmi este la îndemână. Încă nu am aflat dacă să mă bucur sau nu.
Mulțumesc pentru aplecare.

Reverențe,
Florin O.

Valentin (ce prenume predestinat împlinirii prin sentimentul iubirii),
îmi lipsesc probabil prea multe cuvinte sau prea puține pentru a fi convingător.
Neantul îmi este la îndemână, precum îți este ție setea de viață.
Mă întrebi dacă ochii mei văzut-au căderea omului. Văzut-au prea des dezamăgirea și suferința semenilor, dar foarte rar înălțarea. Tu spui că lumea este un aranjament divin ... Fă-ți timp, te rog, pentru tine și privește în jurul tău.
Dacă deți logica acestei afirmații rogu-te împărtășește-o lumii, implicit și mie, pentru că eu nu am aflat-o încă. Lupta pentru viață o regăsești chiar și în infernul lui Dante, rațiunea luptei este deficitară.
Eu mă simt total prins în capcana vieții din mine, acea viață la care acum, nimeni nu are acces, decât cei ce au ars aceasta etapă a vieții.
Mulțumesc de poposire.

Reverență,
Florin O.

Doru, în utlima vreme sunt extrem de sobru.
îți mulțumesc pentru că ai reușit să mă faci să îmi ofer un zâmbet.
Să existe, din parte-mi, dacă asta vrea să creadă umanitatea.
O fi ceva, dar ce încă nu am certitudinea și ceva îmi spune că nici nu o voi căpăta vreodată, pe traiectoria mea pământeană.
Cât despre trecerea gândurilor mele, cu tot dragul.
Au încercat alții chestii mai grave, deci asta este o plăcere.

Reverență,
Florin O.

Doru,

disertația mea este incompletă. Am omis intenționat să adaug care sunt cauzele unei astfel de suferințe, care pot fi doar de puține proveniențe. Probabil într-o continuare a acestui demers al \"căderii în tine\", mă rog, în cazul de față în mine.
Dacă Dumnezeu există?
Răspunsul meu este \"Nu știu\". Adaug, înclin să cred că nu, altfel lumea asta ar fi într-adevăr mai bună, sau poate există, mergând pe principiul fiecare merită ceea ce primește de la viață. Ce este Dumnezeu? Asta este o altă discuție. Clar că părereile diverg, dar și mai clar este faptul că numai cei care cred cu adevărat au parte de El. Prin religie se poate controla ușor rasa umană, dar este foarte adevărat că omul trebuie să creadă în ceva ca viața să capete un sens.
Poate vom purta o corespondență particulară pe această temă, sau poate nu.
Sunt prea multe de spus ca să se piardă într-un comentariu, postat aici. Dar sunt deschis la orice dialog.

Reverență,
Florin O.

Salutări Doru.
Am înțeles din prima measjul tău. Se prea poate să nu fi fost eu suficient de explicit. Completez, atunci ...
Prefer cuvântul oricărei simplitate a vieții.
Nu pot să mă anulez. Am avut și eu momente în care aș fi ales inconștiența sau indolența pentru a-mi fi mai bine, a evita zbuciumul interior. Ulterior când rațiunea și-a reintrat în drepturi m-am bucurat nespus pentru ceea ce sunt, pentru tot ce am adunat. Foarte adevărat, nu știam dacă să mă bucur pentru ceea ce am devenit. Nu refuz viața și nimic din ceea ce reprezintă ea, astfel reușind să mă înalț din propria-mi mediocritate. Sper să fiu suficient de împlinit cândva, sau poate nu. Voi afla și indiferent care va fi răspunsul voi căuta până la capăt.

Reverențe,
Florin O.

Salutări, din nou, distinse prieten al cuvintelor.
Voi veni cu un răspuns, foarte curând, doar să-mi definesc această trărire care mă-ncearcă acum.
Mulțumesc.

Erată.

\"gâmdurile\" ar fi trebuit să fie gândurile, iar \"cea\" să fie acea.

Mulțumesc.

Salutări Doru,
revenit-am cu răspunsul promis.
Ai dreptate parțial referitor la cultură. Mă explic, de ce, parțial.
Tot ce se dovedește util evoluției în viața ta este un alt fel de degeaba, într-un târziu. Acumulările ne deschid ochii, ne sigilează sufletele. Teama că suntem neînțeleși, teama care provine din cea superioritate evidentă față de semeni ne anulează acțiunile, pentru că orice bine îl dorim aproapelui și avem cutezanța de a-l pune în practică ni se va întoarce cu efectul bumerangului.
Semenii nu înțeleg decât ce este bine pentru ei, mai ales în momentele critice în care luciditatea lipsește cu desăvârșire. Luciditatea ta este condamnabilă. Și atunci pentru ce, sau mai grav, de ce? Sunt convins că oricât aș scrie, orice aș scrie, oricât aș studia nu voi afla răspunsurile la aceste întrebări.
Dar asta nu mă poate opri să scriu, să gândesc, să exist la acest nivel de inferioritate față de societate.
Mulțumesc pentru gâmdurile bune. Sunt convins de acuratețea lor.

Reverențe,
Florin O.

Multumesc, distinse companion al cuvintelor.
Fulger, îți spun că ți-am citi cîteva texte reflexive.
Ofer o reverență.
Răspunsul la acest comm îl voi scrie undeva în jurul orei 24.00, deseara, cand mi-am făcut un obicei de a mă așeza la \"masa tăcerilor\" mele.
Sper să găsesc la tine răbdare.

Mulțumesc de trecere.
Florin O.

Sărut mâna, Mioara.

Sunt plăcut surprins să te găsesc aici.
Începutul îi aparține lui Cioran, \"Pe culmile diperării\".
Trăim pentru că este singura alternativă care se mulează pe labilitatea psihică individuală. Suntem identici, nu ca percepții sau trăriri, vorbesc de identitate în atitudine. Aș defini-o lașitate educată și exersată.
\"Bagajul\" nu ne folosește la nimic, nu-l duci cu tine nicăieri.
La ce îmi folosește a cunoaște atâtea despre viață? Aceste acumulări mă îndepărtează de inutilitatea semenilor. Pe de altă parte, nici nepăsarea nu este indicată pentru a-ți păstra anturajul și ideea de socializare. Simt că foarte curând voi alege să plec defintiv dintre semeni, pentru că ei nu mai au ce să-mi ofere iar eu lor nici atât. Am găsit un loc unde mă voi retrage doar pentru studiu și defulare. Va veni vremea când mă voi dedica uitării, din ambele sensuri, dar până atunci mai sunt multe de rezolvat.
Noaptea aceasta am purtat o conversație de câteva ore bune cu un foarte bun prieten. Discuțiile noastre se învârt în jurul sufletului, a apartenenței de Divinitate.
Voi scrie și despre asta curând.

Mulțumesc de trecere și lecturare.

Reverențe,
Florin O.

P.S.: Rugăminte. Nu-mi răspunde la acest comentariu. Mulțumesc.

Sărut mâna Carmen, din nou.

Se pare că îți place riscul. Ești prima persoană care se încăpățînează să poarte un dialog în contradictoriu cu mine, aici pe site. Există riscul să îmi devi simpatică. Poate vom continua această conversație, cândva în mediu privat (exclusiv messenger, altceva nu devine atractiv). Defularea este posibilă oricum, depinde de definiția personală a fiecăruia. dacă defulare înseamnă a vorbi pereților sau ai lovi, da, atunci se poate numi și defulare.
În ultima vreme, timpul îmi permite să mă dedic scrisului și trăirilor mele. adevărul este ca scriu \"fact\". Sunt extrem de precis în analizele mele interioare. ce ajunge aici sunt doar fragmente din ceea ce se vede după descompunerea completă a afectului. Sunt lucruri care nu trebuiesc spuse niciodată și nimănui. Nu cred că există vreo persoană demnă în această lume să te poate avea total pe tine. se aplică și în cazul meu sau al oricărui individ.
Chestiunea cu vtrina și singurătatea era o metaforă.
Mulțumesc de trecere și răbdare.

reverențe,
Florin O.

Sărut mâna, Carmen.
Revin cu completările de rigoare, poate reușim un consens împreună.

Orice meditație încredințată public se numește defulare, este identic cu acea vorbă, când două persoane știu ceva (chiar dacă una împărtășește celălaltei persoane)nu se mai poate numi secret.

Într-adevăr, pentru restul vieții mele se poate întâmpla să fiu interesat de alte singurătăți sau pot ramâne fidel uneia singure. Rămâne de văzut. Nu doresc să frizez absurdul și să te contrazic categoric, pentru că viața se compune și dintr-o multitudine de revelații.

Singurătatea mea ești tu sună frumos dpdv literar, dar este de un patetism ridicol. Despre gloria de a cuceri singurătatea cuiva (tot metaforic vorbind) nu pot afrima acum decât că o las altora, mai vrednici decât mine. (acum zâmbesc).

Instincte am și eu, dar nu mi le folosesc niciodată (am învățat asta) pentru a evita dezamăgirile semenilor. Au și ele rolul lor, un rol foarte bine definit în viața mea, pe care mi-l asum din toate punctele de vedere, inclusiv al efectelor.

Corect! Singurătatea se trăiește, nu se povestește. Dar când te inundă și te nevrednicește de tine, atunci trebuie așezată în vitirna cu trofee a sufletului. Atunci, ea devine publică, pentru că la vitrina trofeelor tale au acces toți cei care sunt primiți de noi, în noi, prin viață (cum este și cazul tău acum, aici).

Reverență,
Florin O.

Sărut mâna, Carmen.
Din fericire nu-mi este la nimic de folos a cuceri singurătatea cuiva. Scriu doar pentru ca acest lucru îmi este de trebuință acum. Curând mă voi opri din scris, dar nu înainte de a posta partea a IV-a de la ”Orbul și idealistul”, fiind vorba de o promisiune care trebuie onorată. Nu doresc a-ți provoca dezamăgiri, dar spectacolul trăirilor mele îl păstrez pentru mine. Adaug faptul că nu sunt mulți care digeră astfel de defulări și nici nu pricep mare lucru. Aș prefera să povestim despre singurătate în cadru privat dacă simți nevoia unei alte abordări, dar insist să înțelegi că este doar o invitație la conversație pe care o primesc la nivel de provocare. Îmi cer scuze pentru brutalitatea sincerității mele.
Răspunsul final la ultima ”cerință” ar fi să înțelegi că în sufletul meu, dacă acum se intră, nu se poate ieși pentru acea gură de aer. Sunt ca o salină îmbibată de nisipuri mișcătoare.

Seară bună îți doresc, ție și gândurilor tale.
Reverență,
Florin O.

Sărut mâna, Carmen.
promit un răspuns până deseară în jurul orei 21.00.
Mulțumesc pentru răbdare și înțelegere.
Florin O.

Sărut mâna,
dominișoara Katy.

Aș începe cu o întrebare (cu riscul de a fi considerat nepoliticos neoferind inițial răspunsul). Care sunt motivele confuziei între depresie și realism? Expresia \"Câtă luciditatea, atâta dramă\" mă definește. Gândiți-vă la dumneavoastră, luându-vă ca exemplu trăirile miezului nopții. Sunteți identică cu cea din cotidian? Răspundeți-vă singură, nu defluați public, pentru că întrebările mele nu au indecența provocărilor.
Noaptea sunt eu. Acela pe care l-am educat să devină un spirit liber de orice consimțământ, de orice dependență. În cotidian sunt tributar societății, aplic pentru aceleași nevoi comune umanității. Noaptea sunt liber în simțire și expresie, neatins de \"farmecul\" vieții. Noaptea nu pot fi corupt de frumusețea mediocrității din semeni. Trăiesc prin mine, în mine, identic cu sclavii creației sau a pasiunilor reale. Sunt eliberat de prejudecăți. Sinceritatea mea ...!? Nu deține nimic metafizic, este doar libertatea cuvântului care-mi îmbracă afectul. Nu mi-e teamă că aș greși prin sinceritate și nici nu mi-e teamă de eventualele reacții, pentru că respect libertatea de gândire și expresie individuală, atâta vreme cât stă sub semnul aceleiași sinceritați.
Deși remarc că nu se observă, sunt un optimist prin excelență, altfel nu aș putea explica servitutea de care dau dovadă când semenii (prieteni sau străini)îmi solicită ajutorul.
Apreciez grija și gândurile dumneavoastră de bine.

Reverență pentru trecere și gânduri.
Florin O.

Salutări Dane.
Aș dori să mă lamurești vis-a-vis de natura ambițiilor, pentru a-ți putea răspunde.
Cât despre raportarea sinelui, ai inutit bine.

Mulțumesc de trecere.
Florin O.

Acum orice aș spune este de prisos.
Doar muțumesc și ...

Reverențe,
Florin O.

Salutări,
domnule Nicolau.
Doar o lămurire doresc.
Muzele cui?
O seara plăcută.

Amiciție,
florin O.

Maestre Asap,
ai dreptate.

Amiciție,
Florin O.

Pentru Omul Valentin Tașcu, pentru ceea ce a fost și va rămâne, pentru ce a oferit și a lăsat acestei lumi, o ultimă și profundă reverență.
Dumnezeu să-l ascundă între îngeri.