Fără rădăcini

îngerii se joacă
cu lacrimile noastre

superbă imagine. cred că atlantida ta e comparabilă cu cea ”reală” :)

Acum orice aș spune este de prisos.
Doar muțumesc și ...

Reverențe,
Florin O.

Mi se pare un poem cu o nuanta foarte personala si care cred ca nu reuseste totusi sa spuna altceva altcuiva in afara autorului, mie si persoanei respective.
Mai mult, cel mai vartos lucru pe lumea asta mi se par situatiile de genul.
Cand mi se intampla asa ceva eu folosesc repede periuta si pasta de dinti din abundenta urmate de criza de ilaritate si apoi nimic.

uneori ai tendinta de a fi foarte precis, de a da detalii inutile, precum Tigru si Eufrat in prima strofa (de ce tocmai aacolo?) sau radacini nenascute in a doua, care urmeaza foarte natural fertilitatii alungate insa o expliciteaza prea tare, ii rapeste toata savoarea. pe ansamblu insa, chiar si asa, e poezie care place, care are acel ceva ce lasa in urma un aer placut.

mă bucur că ai folosit ca pretext poetic spațiul mitic dintre tigru și eufrat... și ”inegalabila”atlantidă.
ai subtilități caleidoscopice în poem, se simte emotia cu care ai scris, desi nu pari tocmai menestrel ...:)

ce-ar fi să continui să scrii poeme????
bănuiesc că te simți în largul tău doar în proză, încearcă totuși. poate îți vei face surprize plăcute ;)
baftă/spor la scris

numai delimitarea geografica intre tigru si eufrat mi se pare prea rational pentru poezie si pentru iubire, doua lucruri care nu prea au nevoie de puncte de reper. si totusi imi face placere sa citesc din partea dumneavoastra si poezie, foarte placut. sper sa nu va opriti aici.