între noi

\"între noi\" / suflete / sfere si distante / \"nu mai sunt spații în care cuvintele / să se lase rostite ori îngropate / ca niște aripi prea grele / pentru căderea în Dumnezeu\".
o imagine bine-conturata (cu trecere, cu tot) intru intelegerea celor ce \"parcă abia au ieși din mine / cu cerul pe jumătate în mâlul albastru\".
fain

cu stima, blueboy

cu mîinile întinse, călătorești către un Dumnezeu ieșit din propriul trup. Legătura cu realitatea impură se rupe, imediatul se umple de un lichid amniotic în care ne mai putem naște încă odată.
Interesant.

\"într-o zi pe ecranul televizorului
ai zugrăvit o floare aurie și de atunci
nu l-am mai deschis \"
splendid inceput de poezie
aceasta oprire in loc a clipei de gratie
ramanerea cu privirea pe o icoana de teama
de a nu mai vedea lucrurile de rusine ale lumii acesteia
fiecare strofa are incarcatura ei plinatate de taine si descoperiri dar cine ar putea vorbi mai bine despre poezia aceasta decat poetul insasi care ne talmaceste noua cel mai bine poeziile si sufletele degraba trebuie recomandata aceasta rara zicere
coplesit emirul

Excelent început, de multă vreme n-am mai citit ceva atât de reușit! Mai departe, nu contează, puteai scrie orice. Rămâne antologică prima strofă și una dintre cele mai bune, scrise de tine.

un poem trebuie citit pana la sfarsit, Alma. Scriu acest comm, oarecum calcandu-mi oarecum pe inima doar pentruca am constatat ca Florin Caragiu (un om pe care il stimez) a reusit in fine o alcatuire poetica buna pe care vreau sa o incurajez, cat pot eu. In continuare insa la acest autor constat carente de limbaj (pe care le-am semnalat aproape cu fiecare ocazie in cazul sau) care se cer de urgenta corectate, Florin Caragiu scrie o poezie \"peltica\". Poezia nu are de-a face cu explicatiile, iar autorul cauta mereu (negasind la el acasa limbajul poetic, dictarea poetica) sa explice cititorului ce vrea sa spuna folosind (de fapt abuzand de) sintagme de genul \"de parca\" \"pana ce\" \"de atunci\" sau \"ca niste\"... elemente de legatura de care acest poem abunda ca de bubele unei eruptii cutanate neglijate pe vremea cand mai putea fi tratata.
Undoo

vă mulțumesc pentru aprecieri și sugestii, e o bucurie și un ajutor pentru mine.

sunt de aceeași părere cu Alina Manole, prima strofă e de o acuratețe strălucitoare, cred că este ea însăși o poezie, felicitări pentru ea

salut

vă dedic ție și Alinei strofa întâi... :) dar bineînțeles că \"la pachet\" cu celelalte :)) mulțumesc, Dana.

in care nu mai este nevoie de cuvinte, spui.
o idee si un sentiment vechi de cind iubirea, reiterate prin intermediul a citeva tablouri proaspete. am retinut mai ales:
\"dimineața mâinile îți sunt pline de abur
de parcă abia ai ieși din mine
cu cerul pe jumătate în mâlul albastru\"
si
\"tragem minunile prinse de glezne în camera noastră\"
las steluta mea onorifica.
Mishu

într-o zi pe geamul televizorului
ai zugrăvit o floare aurie și de atunci
nu l-am mai deschis

uneori învățăm să trecem prin zid
dormind în camere diferite
dimineața mâinile îți sunt pline de abur
când ieși din mine
cu cerul pe jumătate în mâlul albastru

se întâmplă să ne plimbăm
până ce tăcerea zvârle în noi
minunile prinse de glezne

iar aerul capătă consistența lichidului amniotic
fără spații în care cuvintele
să se lase rostite ori îngropate
ca aripile prea grele
pentru căderea în Dumnezeu

Mulțumesc, Mihai, pentru trecere și semnul de apreciere.

o sa zic doar teribil de frumos si groznic de profund. e ca un song trist, pana la urma, cantat cu gura stransa in burta lumii

ce aș mai putea spune față de aceste versuri atât de mișcătoare, de profunde, legate de tot ceea ce sacrul dă celor care văd idei \"pentru căderea în Dumnezeu\".
Lucian, 28.03.2007

la început ne naștem din carne, mai târziu, cu puțin noroc, ne naștem din duh, dar oricât de multe aripi am prinde în lume, e important să știm să murim în Dumnezeu. A iubi este minunea prinsă de glezne și prea puțini o văd altfel decât un lanț de galeră... nu-i văd aurul.

e bine sa afli ca mai traiesc si altii altfel
e surprinzator sa citesti ca undeva sunt oameni care traiesc in acelasi zile ca tine intr-o densitate reala
e linistitor ca lumea e mai mare decit un desteptator ce urmareste obsedant de repede patratul meu

se întâmplă să ne plimbăm
până ce tăcerea ne zvârle afară din noi

atat mi-a placut. in rest bla bla bla.

ma simt putin prost ca nu pot sa-mi ridic si eu comentariul la nivelul celor de mai sus... Poezia asta imi readuce in minte niste temeri... dar cu toate astea... comentariul meu incepe si se termina aici: Prea sincer. prea frumos.

siluiesc o pagină de hârtie și nu se lasă.apoi încerc pe sticla aceasta un poem și nici el nu se lasă.într-o tristețe pe care am luat cu mine mai ieri locuiește un fel de plâns:a apărut un supliment lieterar care îl desființează iar pe Nichita.El nu are nevoie de apărare.Și cum nu se lasă nimic nesfârșit am căzut de cuviință că cel mai potrivit lucru ar fi să scriu aici despre cântecul tău de dragoste pe care iată îl cânt aici în distanța mea.Sosesc și spun Bravo bătrâne!Ești om bun.Și fără discuție poet fiindcă așa am auzit prin lume că nu poți deveni ceva dacă omul nu se arată.Mulțumesc de lăsatu!

poate ca ar trebui sa faceti o incercare la deko
un simpozion nichita
eu sunt departe
in urma cu citeva sapt. mi s-au povestit povesti....e trist ca noi pe noi ne adincim intre pietrele unui caldarim din care, ma intreb, care nichita vine si ne mai scoate....
nu voi mai scrie decit la lumina lampii de gaz
din solidaritate

Entitatea imaterială a iubirii călătorește de la un iubit la altul , iar formele ei vaporoase sublimează realitatea, ‘până ce aerul capătă consistența lichidului amniotic’ și avortează spații în care iubirea contorsionată de cuvinte nu încape.

Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele semnalizatoare, prețioase pentru mine... Ideea ta, Anni, nu e deloc rea, sper să se realizeze cândva.