Poezie
lunatecă
1 min lectură·
Mediu
dacă negrul înghite flămând toată lumina
la fiecare eclipsă totală de lună
noaptea trebuie că este grasă și frumoasă
ca femeile acelea renascentiste
îmbrățișând la pieptul lor Calea Lactee
camera asta începe să nască aripi
luna își chemă lupii să-i cânte
nostalgia prințesei care a fost cândva
altcândva
și totuși ar trebui să știi cât te iubesc
te strâng în brațe cu atâta putere
de când am aflat că universul se dilată
că atomii se vor despărți unul de altul
în cele din urmă
noi vom rămâne în cele din început numai
poate dacă ne prefacem că suntem unul singur
vom mai rămâne împreună și secolul ăsta
unu la unu se împarte mult mai greu
și nu se poate obține decât unu
azi toată ziua m-am dat de trei ori peste inimă
în sensul ăsta
în sensul celălalt începuse deja să plouă
0135411
0

Stil deja format, flâmând de lumină dovedind o frumoasă creștere metaforică așa ca femeile acelea renascentiste cu o simplitate perfectă a strălucirii cuvintelor nostalgia prințesei care a fost cândva / altcândva- un frumos poem de dragoste în care iubita dilată universul poate dacă ne prefacem că suntem unul singur , dualitatea unui UNU e perfectă, iar dacă a început să plouă, înseamnă că cerul se bucură!