florian abel

Iată prisma, Iată apa, Purificatoarea, Dătătoarea de viață Și de potop. Pot privi refracția Și gândesc într-o ușoară beție: \"Merită să-ți ridici privirea De la jegul existențial, Merită

De unde naiba e poezie în dimineața asta, după o noapte atât de nătângă, mototolesc amintirile schimonosite, își vor găsi mai ușor locul în coșul de gunoi al existenței, ce mari sunt oglinzile în

De mai multe zile mă macină gândul că de nepătruns e profunzimea românului. Și, ce mă preocupă cel mai mult din producțiile profunzimii lui, este expresia, în exces folosită: \"să te fut!\". (e

Am primit o pungă-n dar, Pix, brichetă, calendar. De acum, \'nalț osanale De-om primi măcar pungi goale. (Iar dup-alegeri cu mult spor, O să le umplem pe-ale lor).

Copiii mei iși fac, acum, vaccin, Și nu se vor îmbolnăvi în veci. Din cele două sute de tulpini, Vor fi, precis, feriți de douăzeci. Iar eu, la fel ca în ultimii ani, Voi fi ferit din nou

Să îi votăm cu toată stima Pe cei trei unși trimiși de ceriu, Și România va fi prima Republică regat imperiu!

Să-i mulțumim lui Dumnezeu Că toate ni le-a dat cu rost. Dar a greșit punând \"tupeu\" Bonus la \"dreptul de-a fi prost\". * (unuia care modifică textul de \"n\" ori și

O, Doamne, cum m-ai luminat, Trăiam cu mintea în păcat, Crezând că sunt poet dotat, Clarvăzător. Ș m-am legat în mod absurd, De-ascultătorul cel mai surd, Vă rog, chemați echipa

O divă vrea din nou sa se mărite, Iar hotărârea-i are bun temei: La fel cu-atâtea tinere iubite, De-abia-i de-un an...bunică...fata ei!

Citind prin Agonia poezie, Simt bucuros crescând în piept fiorul, Că poezia dăinuie-n vecie. Și totuși mai puțin ca autorul...

Era ceva nepătat... necurat... cine plânge? Văd... și nu știu... și asta mi-e aprigă vină. Cade un înger și sparge fereastra spre sânge. Arde prin rai nedorita,

Se miră un chinez în agonie: \"O, câți poeți dai lumii, Românie! E greu să-i numeri, chiar din doi în doi, Deși sunt cu puțin... mai mulți ca noi!\"

îmi place să arunc cuvintele pe jos! Colorează cenușiul asfaltului. Copiii văd, și nu mai vor să intre în casă: \"Lasă-mă, tati, să citesc străzile!\". \"Uite ce alee frumoasă!\". Femeile