Jurnalthoughts
Dedica-ți-aș poezii romantice, băga-mi-aș!
despre înjurătura de bază a românului
2 min lectură·
Mediu
De mai multe zile mă macină gândul că de nepătruns e profunzimea românului. Și, ce mă preocupă cel mai mult din producțiile profunzimii lui, este expresia, în exces folosită: \"să te fut!\". (e drept că și americanii excelează în asta, dar măcar ei o merită).
Bine, stau și gândesc prostește, de fapt, ce reprezintă expresia asta?
Este traducerea în limbaj vulgar a unei propoziții simple, dar pe nedrept exclusă din vocabular: \"să fac dragoste cu tine!\"
Chiar așa, de ce nu înjurăm: \"făcear-aș dragoste cu tine!\"? Datorită lungimii propoziției? Nu cred. Românul simte o plăcere s-o lungească. Am auzit odată o înjurătură care suna așa: \"fute-m-aș în albina care a supt nectarul din florile de pe mormântul mătii!!!\". Personal, aș adormi până s-o recit, dar vedeți că merge?
Deci, trebuie să fie altă explicație.
Și atunci, am gândit: ce este fututul?
Cică împlinirea supremă a iubirii, momentul de plăcere maximă oferit ființei iubite.
Păi, atunci, de ce acest subtil subtitrat \"făcear-aș dragoste cu tine!\" e spus cu încărcătura de ură specifică altor expresii, gen: \"tăia-ți-aș gâtul\", \"spărgia-ți-aș fața\", \"rupe-te-aș bucăți\", etc. care prea puțin urmăresc satisfacția plenară a partenerului?
Bine, e drept, omul, cînd lovește, lovește la față, ca să distrugă partea cea mai vizibilă în frumusețea ei. Când aruncă un blestem, dă în Dumnezeu, fiindcă mânia lui scurtă (ira furor brevis est), atinge întâi vârful universului, apoi,descrescendo, \"cristoșii!\", \"biserica\", \"grijania\", \"pomana\", \"soarele?!!!\", de preferință ale măsii interlocutorului (cu tacsu\', de, poate mai bem o bere!).
Totuși, amorul nu e făcut numai din sex. Mai e și preludiul, gesturi romantice, curtea (deși în ultima vreme s-a renunțat la \"tea\"), . De ce nu înjurăm niciodată așa:
\"plimba-m-aș cu tine sub clar de luna!\"
\"dedica-ți-aș poezii de dragoste!\"
\"oferi-ți-aș o cină romantică!\", etc.?
Nu, sărim cu toată ura pe actul suprem, oferind plăcerea maximă sub formă de tortură masochistă, indiferent de sexul adresantului sau de statutul instituței vizate.
Pentru mine, personal, cea mai corectă înjurătură, ar trebui să reflecte refuzul împlinirii iubirii, ceva de genul: \"iubi-m-ai și nu te-aș fute!\", considerând că omul, când spune \"să te fut!\", promite o acțiune nefastă, deci el nu poate iubi decât acru, puțin și scârbos, degenerativ și sadic, iar în cazul ăsta, nu-i rămâne decât să se așeze în cur și să-și plângă de milă, sau sa se încuie în cămară și să-și lingă scula.
002.639
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- florian abel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 391
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
florian abel. “Dedica-ți-aș poezii romantice, băga-mi-aș!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-abel/jurnal/1810595/dedica-ti-as-poezii-romantice-baga-mi-asComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
