florian abel

Nici o televiziune La celebrarea lui; Erau acolo doar misterele Universului. Nici o întâmplare să-i facă subit A veni, Nu a căzut Vreun paravan Peste copii, Niciun psihopat nu a năvălit Să

Azi, guvernanții nu se tem. Vor șterge-al sărăciei luciu, Uniți, ca degetele, ghem, În cel mai emblematic \"ciuciu!\"

Copiii mei iși fac, acum, vaccin, Și nu se vor îmbolnăvi în veci. Din cele două sute de tulpini, Vor fi, precis, feriți de douăzeci. Iar eu, la fel ca în ultimii ani, Voi fi ferit din nou

Iarna sufletului Pubela plină. Orașul și-a încheiat spovedania. * Inspirație: cei plecați încă șoptesc nespusul cântec. * Înmormântare. Ochii văduvei

Mi-ar fi fost un tren să zboare, Mi-ar fi fost un semn de tine, Mi-ar fi fost alb în culoare, Mi-ar fi fost ce-i rău de bine. Mi-a fost umbră dinspre soare, Mi-a fost apă în granit, Mi-au

\"Fiule\" spuneam adolescentului cu părul cărunt, \"aceasta, ce țin eu în mâna stângă, este VIAÞA!\" \"Mamă,\" îi zise el copilei nenăscute încă, \"de ce stă omul acesta cu brațele pe

Nu m-ar surprinde dacă, iară, Americanii, cu talent, Vor rezolva criza din țară, Pornind războaie-n Orient.

O moarte ca un joc ne înconjoara Când plouă iar minciuna peste țară; Și-mi arde-n mațe indigestul câine Al scălâmbatei foamete de mâine. Să nu mă doară-n talie de bafta De-a fi contemporan

Am tăiat o râmă pe fâneață, Sensul faptei sună indecis; Creierul îmi spune: \"ai dat viață!\" Inima-mi șoptește: \"ai ucis!\". Îndoiala seceră nisipuri Între cimitir și paradis Ascunzându-și

Mai noaptea mea decât a fost, Decât și e, spre a mai fi, Precum e sensul fără rost, Din începuturi prea târzii, Nici că putea să nu se-nceapă O altă trecere-n-napoi, Precum botezul fără