Poezie
viata?
1 min lectură·
Mediu
Mi-ar fi fost un tren să zboare,
Mi-ar fi fost un semn de tine,
Mi-ar fi fost alb în culoare,
Mi-ar fi fost ce-i rău de bine.
Mi-a fost umbră dinspre soare,
Mi-a fost apă în granit,
Mi-au fost margini de hotare,
Mi-a fost ură de iubit.
Mi-e nesomn de alergare,
Mi-e durere de alean,
Mi-e aminte de uitare,
Mi-e păgân de ce credeam.
Îmi va fi un dor de moarte,
Îmi va fi un vis de viață
Îmi va fi din altă parte,
În mijloc de cap de ață.
Ce-ar mai fi să nu se-ntâmple,
Ce-ar mai fi sa nu mai fie,
Ce-ar mai fi să-mi fie-n tâmple,
Ce n-ar fi nicicând vecie?
053.962
0

Mi-a plăcut în primul rând tema. Deși toți învățații s-au întrebat ce este viața, deși noi toți \"filozofăm\", din când în când, pe această temă, nu strică să mai citim și câte o poezie despre posibile răspunsuri la această întrebare.
Ideea generală a poemului, aceea că viața este un șir de paradoxuri, de contradicții este foarte bine realizată, în opinia mea, prin șirul de cuvinte și expresii antonimice. De asemenea, foarte interesant este modul treptat, gradat, în care se pun întrebările despre viață, chestiune care ar putea fi pe larg analizată. Adică, întâi \"Mi-ar fi fost\", apoi \"Mi-a fost\", apoi \"Mi-e\", apoi \"Îmi va fi\", apoi \"Ce-ar mai fi\", pentru ca în final să apară \"Ce n-ar fi\".
Domnule Florian Abel, chiar dacă nu v-ați trecut nimic în biografie, se vede foarte ușor că aveți exercițiul scrisului și pentru mine este foarte clar că, în timp relativ scurt veți fi o prezență foarte activă și apreciată pe acest site.
Privind prozodia, se remarcă ritmul trohaic, foarte bine ales, pentru nestâmpărul celui care întreabă, pentru tonul \"iscoditor\" al mesajului. De asemenea, metrica este fără de cusur, iar limbajul mi se pare perfect adaptat mesajului de transmis. Ar fi o mică problemă la rimă (\"alean\" nu rimează cu \"credeam\" ci este o asonanță, admisă de poetică doar în creațiile populare). Aveți de ales, între a modifica și a lăsa așa cum este, înțelegându-se că v-ați permis o mică licență.
Oricum, mie mi-a plăcut, se vede că \"aveți stofă\".
Cu deosebit respect,
Cornel Rodean