Odă agoniștilor. Muza

Stă privind la ceruri, bleagă și suspină pe alee, O ființă cam ciudată cu pretenții de femeie; Așteptând fără busolă la un pas de disperare, Să-ntrevadă-n plină ceață strategia viitoare. Este vorba despre muza ce ne-a fost repartizată (Elizeul e în criză și-a trimis una bucată) Care-ajunsă din brodeală, într-un site de poezie Cunoscut ca \"Agonia\" sau \"Rampa spre nebunie\", Într-o amplă tentativă de-a afla care-i mai bun, Mai cu cont în nemurire și mai fără gărgăun, A luat la rând agonici și agonice cu stil (Că-i bimuză și nu-i pasă de stamine sau pistil), Și-a intrat la ei în case și-a-ncercat să îi inspire, Dar la orice încercare, a cam rupt-o-n fericire: A intrat la Victornada, care-a pus-o vrei nu vrei, Când să scrie \"osanale\" pe la șarle și lachei, Când să-i spună de iubire, când blesteme sau prostii, Când să doarmă-n grădiniță ori să legene copii, De-a ajuns să fugă-n lume că, de mai stătea nițel, Ar fi dat, sărmana fată, în mintea lui Floribel. Herinean a vrut s-o aibă dar i-a zis: dispari, că țip! Tu ești șef, nu ne permitem decât o \"rileișăn șip\"! Și, oricum, o agonie face cât o sinecură, Nu-nțeleg ce te mănâncă să și faci literatură. (Deși când, în comentarii, văd atac după atac, Recunosc cinstit: și mie, îmi vine-ntr-un hal să fack). La Cornel n-a vrut să șadă că, de-atâta analiză, Îi venea să asoneze și să bage cuie-n priză. A ajuns la Mătrăguna, dar n-a stat prea mult că, tipa, Parc-ar fi avut în creier un etaj de la Antipa. Diferența colosală ce-a făcut-o a fugi, E că-n cap la Belladona, erau dracu\' toate vii. Și la Anghel își făcuse cuib în capăt de Ardeal Tot sperând că întâlnise psihologul ideal Dar, ținând-o-ntr-una trează, să-i alimenteze tunul Spre a trage comentarii cu concluzii cât Șhogunul, O tăie ca dintr-o cușcă și ajunse la alt om, Remarcând în scurtă vreme c-a picat din cușcă-n pom. Că, după o zi și-o noapte, și-a zis plină de năduf: \"Laurențiu scrie bine, dar problema e-n burduf\". Violeta a ținut-o, dar a șters-o și de-aici (Era-n plus, stătea degeaba și-i era frică de bici). A zbughit-o și la mare, pe la Norea-n pravalie Și era chiar bucuroasă gestiunea să i-o ție. Dar văzând că și Constanța este un oraș năuc, Cu toți barzii-n băcănie și umorul tot în CUC, S-a-ndreptat spre Manuela, care-a zis: \"în cazul meu, Ești în plus, că mister Potra, cică muză sunt și eu\". Cu Alberto ar fi stat însă o punea mereu Să prepare la cafele pentru el și Dumnezeu, Până când s-a săturat și l-a repezit, săracu\': -Da\' ia lasă-l dom\'le-n pace, mai bea una și cu dracu\'! Mădălina a convins-o, franc, în mai puțin de-o zi, Că-ntr-o lume sexuală, numai muză să nu fi. Moga nu era acasă, pe la el degeaba treci, Studiază futurismul (ăl din anii douăzeci). Și dacă-l găsea acasă, ar fi fost păcat de ea, Trebuind să îl inspire în ritm clasic de manea. Pe Malec a refuzat-o: \"dacă vin la voi, e vai! Ori mă jupuiți de vie ori mă țineți de cobai Și mă obligați cu forța s-o inspir pe Sandra Brawn. La așa literatură, angajați și voi, un clown! Cu Mahmud n-a stat de frica la o existență-amară: \"Ești de mult în România, deci sărac. Ca-ntreaga țară\". A fugit la fel de iute și de la Anni-Lorei, Căci Burgundia întreagă era în ograda ei. Ghiță aștepta-n portiță precum însăși Cleopatra; A pupat-o în engleză și rapid a dat-o gata, Dar cum ea, de nenea Shakespeare, nu avea de loc habar, I-a vorbit în greaca veche și-n chineza de bazar. Și, rupând colaborarea, schimbă cursul și se duse Cu tristețe și speranțe, la epigramistul Ruse. Care o trezea tot timpul pentru replici colorate Necesare-n agonie și la toți NeBunii date. Și, cum la juma\' de oră, parc-o lua la plici-Prigoană A făcut rapid ca trenul și a luat-o iar la goană. S-a plimbat o zi cu Katy pe o pajiște de flori, Dar prea se răstea la viață, evadând din joi în zori. Și la Silvia intrase, iar pășind cu ochiul stâng (Tot spunea că ninge-aiurea și că toți bărbații plâng). Siliștean gândindu-și zborul s-a oprit pe ochi de clipă Și întors de ne-nțelesuri a iubi plecând aripă Să lumină Domnu-n păsări nici a ști gândind nu este Mai întors în dor cu doruri culmea ceasului poveste Și scrântindu-i înțelesul într-un cuc de ceas agonic Dusu-s-a la fel venire arză-i anotimpul fonic. A avut apoi probleme cu Bandita Merișor, Că în delays de noxembre lupii explodau în cor. Și, chiar de s-a străduit să-i dea sfaturi ca o doamnă, A fugit de teamă să n-o ucidă ca pe-o toamnă. Și, sătulă de speranțe, nedorind ca să mai steie, Stă privinnd la ceruri, bleagă și suspină pe alee. Apoi, hotărând că-i timpul să se-ntoarcă-n Elizeu, Sparse-un geam la o vitrină și răcni spre siteul meu: \"Ia duceți-vă la dracu\', că nu văd cine v-acuză! Oricum scrieți fără cap. Merge, deci, și fără muză!