Florentina-Loredana Dalian

Doamne, cât asteptam să-mi spui asta! Sper si eu să iasă un roman. Depind însă foarte mult de destăinuirile prietenului (chiar mă bazez pe ele, fictiunea nu prea-si are locul aici, eu doar fac colajele, reformulez anumite exprimări - prea putine - rearanjez episoadele si scriu “umplutura“).
Îti multumesc, Noru! Cred că ai dreptate în ce priveste site-ul, ideile ne mai vin si de la unii la altii totusi. Mă gândesc, spunând asta, că poate m-ai incitat cu “Anii...“ tăi, undeva în subconstient îmi încoltise ideea. Asa că i-am propus într-o doară...

Măi Noru, esti de groază! Am râs de m-am prăpădit. Mai să-si facă si asupra mea efectul incidentul “Bâlea Lac“, noroc cu personajul Chie si ciunga lui că altfel cine stie ce mai iesea. E tare textul!

Lacrimile tale, Valentin, sunt lacrimile noastre, ale tuturor, pentru cei pe care i-am cunoscut sau de care doar am auzit, cât si pentru noi cei de acum si pentru cei care ne vin din urmă. Sunt multe de spus, dar mă opresc aici.
Îti multumesc fiindcă esti de fiecare dată prezent la textele mele si lasi un semn. Să-mi spui si când nu-ti place, nu mă supăr.

Ce să zic, Ina? E o mare bucurie pentru mine că îti place atât de mult. Desi mă hotărâsem să mai las să trecă o săptămână până la următorul text, cred c-am să-l postez totusi joi, pentru tine. Presupun că pleci în vacantă si nu vreau să te las asa, asteptându-l.
Multumesc de observatie, sinceră să fiu nici mie nu-mi place cum sună, dar n-am găsit altă expresie care să descrie situatia. E într-adevăr ca un film întrerupt. Stii ce fac eu acum? Îmi găsesc o scuză pentru lenea de a modifica. Dar să nu mai spui la nimeni! Te pup.

Nici nu stiu, să râd sau să plâng. Oricum, proza asta mai mult m-a amuzat, ai descris totul cu umoru-ti subtil caracteristic. Mi-a plăcut instructajul pe care l-ai primit în vederea supravietuirii în fabrică. Stii, eu nu am mai apucat vreburile lui “ceacea“ când m-am angajat, dar stiu destul de multe povesti de la colegi, iar ce spui tu aici e al naibi de real.

Lasă, Ina, că te întorci tu! Textele mele tot aici le găsesti. Eu în fata oglinzii? Se prea poate...
Multumesc si vezi, nu lipsi prea mult, mâine deja vine următorul!

Ce faci atunci când nu poti să spui nimic dar nici nu vrei să taci? Să-mi spună careva! Probabil te-apuci si spui banalităti, cum fac eu acum.
M-a răscolit păpusa asta, care “nu plânge
nu are sentimente
nu o sperie cosmarurile
nu se trezeste dimineata“ si nici nu mai aude “pietrele aruncate în oglinzi“.

Maria, mi-a plăcut tot ce ai scris aici si nu cred că e chiar utopie. Si Dana are dreptate, chiar eu văd în jurul meu exemple de profesori despre care am spus de nenumărate ori că, dacă as fi măcar o zi ministrul Învătământului, nu le-as permite nici să se apropie la mai putin de o sută de metri de scoală. Sunt aceia care nu constientizează gravitatea si importanta faptului de a modela suflete, în primul rând suflete, apoi minti. Care nu înteleg ce urmări pot avea descurajarea sau umilirea unui copil, al cărui suflet nu-i decât o plastilină moale în mâinile părintilor si ale educatorilor. Pe de altă parte, există si profesori (îi stiu) extraordinari, oameni minunati, asa cum îi descrii tu si cum ar trebui să fie toti. Mi-aduc aminte de proful de istorie din liceu care ne-a spus o dată, referindu-se la unul din colegii săi, ranchiunos din cale-afară, “profesorul care n-a uitat supărarea pe elev de la clasă până la cancelarie, acela nu este profesor“.
Si mi-am mai amintit ce am citit undeva despre celebrul Carusso, căruia profesoara de muzică din clasele mici(sau învătătoarea) îi spusese că este un antitalent. Cea care l-a încurajat, spunându-i ce minunat cântă a fost mama sa, o femeie simplă, fără cultură muzicală. Care-i mai profesor din două?
Felicitări, Maria!
“Să trăiti să fiti buni! Să fiti buni pentru a putea fi fericiti! cei răi nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, plăceri, noroc chiar, fericire nu. Nu, pentru că în primul rând, cei răi nu pot fi iubiti, “ si nici nu pot iubi, as spune, privându-se de o mare bucurie a vietii.

“Cam ca matale, dragă Lore“. Cam bine mă cunosti matale, dragă Sache! Si mult mă bucur.
Doamne, ce-o să mă fac cu atâtea stelute?
Multumesc, multumesc, multumesc.

Nu stiu care mi-e mai drag - tu sau Horică.
Mi-a plăcut paralela, ce te mai autoironizezi si tu!

Iar, zici? E bine asa. Crezi sau nu, aseară în timp ce-l reciteam, făcând ultimele retusuri, m-am gândit la tine si mi-am închipuit c-o să-ti placă. Multumesc pentru toate stelele posibile! N-am mai primit niciodată un dar atât de pretios.
Vor mai fi, da, continuări, cu toate că în ultima vreme mă concentrez cam greu.

Îti multumesc pentru împărtăsirea impresiilor dintr-o tară pe care n-am văzut-o, dar o plac tocmai datorită celor scrise de tine mai sus, auzite si din alte surse. Mi-a făcut plăcere această călătorie (imaginară si scurtă, ce-i drept), iar la final am zâmbit si eu (de fapt am cam râs) de eruditia soferului neamt.

“Mai mult decât atât, am înteles ca orice marturie despre suferintele unui neam nu ai voie sa o tii numai pentru tine. “ Adevărat. Felicitări pentru initiativă! Singurul regret pe care-l am deschizând această pagină este că nu am aflat deja primul episod.
Hotărîrea ta de a publica memoriile tatălui reprezintă un îndemn la neuitare. Prea des uităm uneori.

Interesantă ideea.
Si-mi place să cred că “Bătrânul“ avea dreptate - că dragostea, adevărul si frumusetea nu vor pieri. Desi uneori îti vine să crezi...

Mi-a plăcut stilul epistolar, descrierea clipei unice de fericire, împrăstiată în cioburi mii. Poate ar fi trebuit insistat pe durerea dată de neputiinta de a pune la un loc piesele acestui puzzle. Si as fi schimbat (nu stiu de ce) versurile din final. În rest, frumos...

Dacă e slab sau nu, e treaba celor care se pricep s-o spună, sau a celor care îsi imaginează asta, indiferent din ce motiv. În ce mă priveste, când comentez un text, nefiind critic specialist, mă raportez la felul în care a ajuns la mine mesajul său, la cât de poetic sau nu mi se pare că a fost exprimat. Din acest punct de vedere, poezia de mai sus a făcut să vibreze în sufletul meu o coardă sensibilă, mi-a plăcut, deci pot spune că este bună. Am vrut să subliniez câteva versuri ce mi-au plăcut mai mult, dar am renuntat întrucât, recitind, am constatat că ar fi trebuit să copiez toată poezia.

...melancolie înfăsurată în versuri plictisite, cu gust dulce-amărui si iz de busuioc (nu stiu de ce mi-a venit busuiocul, poate de la “certat cu Dumnezeu“).
Si mie mi-a plăcut.

Textul tău m-a impresionat, în special ideea pe care insisti - a îmbătrânirii, a singurătătii, a perceperii diferite a lucrurilor de către oameni care se iubesc. M-am bucurat să te citesc.

Ei, da, m-ai impresionat. Referitor la întrebarea lui Andrei, nu cred că e o notă autobiografică. Am înteles si cam ce vroiai să spui cu “a propos de dorinta ta de a pleca departe“. E un text bun, cursiv si care sensibilizează.
De-ale vietii tristeti...

Nu-mi multumi, ai făcut-o deja!
De unde? Din suflet. Mai stii motto-ul meu? “Nimic nu rămâne după noi decât ceea ce am dăruit“. Si mai e unul, care-mi place la fel de mult - “Iar dacă ceea ce primesti îti poate fi furat, cine are puterea să-ti fure ce ai dăruit?“ Vezi, poti crede că dăruiesc din considerente...practice.
Esti o scumpă!