Florentina-Loredana Dalian

Îți mulțumesc pentru revenire. Tot ce mi-ai scris îmi folosește. Dar cum nu revin asupra textelor, nu-l mai dezvolt pe acesta. Poate alt text, cu alt sau același poștaș, nu știu. Cît despre indiferența lui, e clar că e disimulată, sau cel puțin așa se vede privindu-l din afară.
Căci altfel, îi pasă cam pasă de toți, după cum ai sesizat și tu.
Toate sfaturile îmi folosesc și țin seama de ele pentru textele viitoare.

Ai talent nu doar în a scrie, ci și în a face analize de text (și pentru asta te invidiez, atât cât pot eu invidia...căci nu mă prea pricep). Exact asta am vrut cu textul de față, să mă folosesc de pretext pentru a aduce în prim plan destine, frământări, asemănări, deosebiri, etc. Totuși rezultatul ar fi putut fi mai bun, eu știu asta, Carmen, tu nu mi-ai spus-o pentru că ai preferat să păstrezi tăcerea asupra părților mai slabe ale textului. Mă bucur însă c-ai l-ai înțeles (ca întotdeauna) așa cum s-a vrut el...sau, mă rog, așa cum l-am vrut eu. Într-adevăr, înșiruirea ar fi putut cuprinde mai multe episoade, dar n-ai idee ce greu l-am scris. M-a părăsit ușurința cu care scriam altădată. Să fie semn de bătrânețe?

Exercițiul tău m-a impresionat plăcut,ca de altfel și \"falimentul...\"
Eu l-am perceput ca pe un mărțișor pe care ni l-ai oferit nouă, tuturor femeilor de pe site, și nu numai...Cândva, îți spuneam, mai mult în glumă, ceva de clonare... Ce frumoasă ar fi lumea (poate și femeile ar fi mai frumoase) dacă cei care gândesc la fel ca tine s-ar înmulți!
Mulțumesc pentru acest mărțișor!

Bună, Flori! Câtă dreptate ai! Și mie îmi plac mai mult povestirile, dar ce să fac, dacă imaginația îmi joacă feste?
Mă bucură trecerea ta, ca de fiecare dată, și îți mulțumesc pentru ce mi-ai spus.

Păi, să te consolez spunându-ți că mai sunt și alți proști pe lumea asta, care se încăpățânează să creadă în prietenie...să-ți spun că mi-a plăcut textul dulce-amărui...și...parcă mai era ceva...A! să-ți propun o afacere. Cum zici că se fac \"chestiile\" alea? Nu de alta, dar și eu am nevoie de casă...

Nici eu nu știu ce sunt, Sorine. Le-am spus fotografii, așa îmi par, ca niște imagini. Răvășite, pentru că nu par a avea legătură una cu alta. Poate nici nu au.
Dacă ți-au plăcut, e bine.
De făcut, nu mai fac mare lucru. Azi am avut puțin timp să citesc pe \"poezie\", și am trecut și pe la tine. N-am lăsat nici un semn, întrucât n-am reușit să citesc ultimul text.
Mi-a lăcut scrisoarea și dialogul acela tragi-comic.
Mai vorbim.

Te-am descoperit de la \"Luna și tramvaiul 5\". De atunci ți-am citit toate textele de proză, cu o încântare crescândă. Am tăcut, din diverse motive. Azi mi-am pus serios întrebarea: \"De ce să tac?\". Așadar, citindu-te, mă întreb de fiecare dată ce-i real, ce imaginar? Dar ce mai contează? Câtă vreme portretele pe care ni le prezinți sunt atât de autentice, întâmplările (mai mult sau mai puțin mărunte) atât de pline de realism, iar lectura o sărbătoare...
Mulțumesc. Și sper să te pot citi cât mai des, chiar dacă, poate, nu voi reveni cu comentarii.

...datorată acestei tehnici moderne, care ne mai și lasă baltă, vin să-ți spun ce mult mi-a plăcut. Am fost printre primii cititori încântați de scenariul tău, în care ai îmbinat comicul cu tragicul în proporția ideală, fără adaosuri inutile. Te felicit, alături de ceilalți admiratori ai tăi, cu încântarea de a afla (și) o astfel de scriere la tine.

D-asta-mi ești? Dar bine-ai nimerit-o! De mine nu scapi. Voi veni cât de curând și eu acolo și fii sigură c-am să te caut. Gândul că te vei afla și tu pe-acolo pe undeva, mă face să plec cu inima mult mai ușoară. Sper doar că nu ți-ai schimbat adresa de mail. Drum bun! Și să mă aștepți cu cafeaua pregătită, dar să nu care cumva să încerci să mă convingi a mă lăsa de fumat!

Ina, așa să faci! Faptul că subscrii la analiza lui Carmen mă bucură nespus.

Ioana, sunt încântată să te am alături. În ce privește iubirea, singura formă netrucată este cea pură și necondiționată, cum spui.

Vă mulțumesc și vă mai aștept!

...că uneori s-ar putea întâmpla să nu mai existe mâine.
Sorinel, mă bucur că te-am pus pe gânduri.
Elia, și tu citești cu trăire.
Vă mulțumesc.

Eu ce să mai spun, Carmen? Ai spus tu totul. Mulțumesc!

Apariția ta în premieră la un text al meu mă bucură. Ca și faptul că ai perceput corect sensul dublu pe care l-am atribuit cailor. Mulțumesc!

Ion, bine te-am regăsit la mine. Da, aceasta este întrebarea, și chiar dacă ne-o punem, de multe ori o facem prea târziu.

Sorin, este pentru prima dată când scriu un text la persoana I, fără a fi eu personajul. Dar așa am simțit că trebuie scris. Totuși, pentru a reuși să te transpui astfel, trebuie să ai legături puternice cu cel în cauză, să poți cu adevărat să te simți în pielea lui.

Vă mulțumesc de atenția acordată acestui text, care mi-e foarte drag.

\"De ce alergi? Pe acelasi drum in orice dimineata pasesti privind in gol cu ochii mari, infrigurati, nerabdatori sa vada... ce? Iar serile revii tot mai grabit, parca purtat de pasii altcuiva, cu aceeasi resemnare trista, buimac si naucit de-atata neintamplare.\"
Cred ca pasajul acesta mi-a plăcut cel mai mult, deși mi-a fost greu să aleg, toate frazele sunt atat de bine meșteșugite...
\"Stiu c-ai murit de zeci de ori, iar invierea a fost cu fiecare data mult mai grea. \" Hm...Și totuși cine cunoaște învierea (renașterea) știe ce lucru minunat se întâmplă atunci. Pentru a renaște, chiar și moartea e o încântare.
Dacă n-a fost iubire, dă totul la spate. Și bucură-te că n-a fost. Cu atât mai frumos va fi când o vei afla. Și, zău, nu mai fugi! Fuga e sănătoasă doar în anumite condiții, nu și când e vorba de dragoste. Măcar de-ai știi către ce te îndrepți.
Și nu, dragostea nu e plină de minciuni, doar oamenii sunt mincinoși, imaginându-și fals ca iubesc.
Te rog, încearcă s-o iei de la capăt! Cu mult curaj. Merită.

Mulțumesc, Nicoleta! Și tu ești un suflet mare, dacă te-a impresionat.
Te rog să-mi scuzi întârzierea răspunsului. Sărbătorile, deh...

Iată că există și daruri fără ambalaje, ca acesta pe care ni l-ai făcut tuturor, menite a ne (re)aduce în starea de sărbătoare, în starea de Crăciun. Mulțumesc - pentru dar, pentru urări și mai ales pentru îndemnul din final - \"prosperitate, cât să nu uitați de voi\".
La mulți ani și ție și ...sănătate (în mod sigur), fericire...în general și în particular.

Ei, n-am vrut să te supăr, zău. Și nu m-a deranjat deloc c-ai spus \"dragele mele\", eu sunt o fire prietenoasă și nu mă atac ușor. Singurul lucru deranjant a fost acel numitor comun care, la mine, cel puțin, nu se potrivea. Dar mi-a trecut. În rest, numai bine, Pavel. Te rog să mă scuzi dacă ți-am părut arțăgoasă. OK? OK.
PS Cu mine poți glumi oricât și, chiar dacă mă mai \"atac\", revin și recunosc faptul că poate nu era cazul. Ca și acum.
Te-am înțeles și îți mulțumesc pentru răspuns.
Cu drag,

Fără să te contrazic în vreun fel în ce privește părerea ta la această poezie, vreau totuși să fac o observație privind remarca ta ce ni se adresa nouă, dragele tale (menționez că vorbesc în dreptul meu!). Ei bine, nu acel \"te iubesc\" m-a impresionat, nu mă mai impresionează demult, decât atunci când mi se adresează, și nu de către oricine. De cele mai multe ori, chiar mă deranjează prezența unei astfel de declarații în poezie (i-am și spus-o o dată la un text, lui Daniel Dinescu). Dacă mie mi-a plăcut, iar ție nu, e chestie de gust, sau educație, sau starea în care am citit fiecare. În rest, toate cele bune.
PS M-am simțit un pic atinsă doar pentru că mi(ni) te-ai adresat ca unor puștoaice leșinate după \" te iubesc, te ador, simt că mor\" și altele asemenea. Nu e genul meu. Te asigur că nu mai am 15 ani. Nici 25. Și nici nu mi-aș mai dori.
Cu simpatie,

\"am visat un oras trist cu stradute
cu o biblioteca veche in care
se iubeau pe rafturi scriitori morti de mult\"

Citind poezia aceasta, și eu am avut senzația că am visat orașul acela, cu ceea ce e scris, cu grămada de ani și cele două miliarde de oameni noi...Sau poate chiar am visat?
Un poem reușit, place, atinge. Și eu cred că merita o steluță. Cin\' s-o dea?