Fotografii răvășite

Răsărit de soare – floarea lui renăscută Departe, acorduri de pian – al cui oftat se aude? Singură, floarea de colț – la ce bun atâta frumusețe? Femei la câmp – cine mai leagănă pruncii? Înapoi de la muncă – dau ziua bună pereților Rănită pasărea – măcar de-ar știi cu ce-a greșit Statuia-n parcul părăsit – gândind la tristețea nemuririi Urme pe nisip – un val și gata Aproape scufundată, corabia – Căpitanul nu se-ndură să sară Copil visând s-ajungă la soare – adultul îi taie aripile Ca la o cină de taină – se schimbă doar trădătorii Focul în sobă – pădurea strigându-și copiii Construind, lucrătorul se-ntreabă – la ce-s bune zidurile? Un călător și-un câine – și-atât de lung drumul Visând sub cireș, bătrânul – toamna vine pe negândite Înapoi, în sat, cirezile – și munca nu se mai termină Iarnă degeaba – nici omul de zăpadă nu mai râde Lună prea plină – nici un poet s-o mai cânte Ajuns la capăt – te-ntrebi care-i rostul În gară, mereu alți călători – același ceas, cu limbile strâmbe, măsurându-le trecerea La apus, plictisit, soarele – floarea se culcă și ea