Petrus Gheorghe

Mă golești Când mă dezgolești De lumea-mi ireală Și îți așezi tăcerea Pe șezlong. Mă umpli Când îți simt ghearele Crestându-ți numele În carnea mea... Mental Sunt același nebun Care ți-a

Privesc in ochii ei Cu ochiu-mi stang, Mai stang Si mai natang Ca de-obicei… Cu ochiul drept Incet… Am zamislit Un ochi de-al ei. Cu o seringa Imi infig in vene Suflarea ultimului

O clipa captiva ranjeste sarcastic catre alta clipa… Un minut ratacit a pierdut sirul minutelor. O secunda impara flirteaza cu vesnicia... altei secunde. Tic…Tac…

Cerul își cerne gerul. Mici licăriri de oameni mari veghează, ca niște văpăi, asupra nemuririi noastre. Ea doarme… Un înger stă la geam și își numără penele, în timp ce ne

Un inger umilit, cu aripile rupte murdare, ca ochi-mi injectati cu bezna… se taraste tot mai incet… E muribund. Delireaza pe patul de moarte si striga in zadar un nume. La fel de

Privesc in ochii ei Cu ochiu-mi stang, Mai stang Si mai natang Ca de-obicei… Cu ochiul drept Incet… Am zamislit Un ochi de-al ei. Cu o seringa Imi infig in vene Suflarea ultimului

intre stihii de metal, o buza de melasa se prelinge peste acatiste gresit rostite... tocul usii tale nu mai e ca aseara... ce crispat e cerul imbibat in cerneala varsata dupa ultimul

Simturi… Te simt Cum te apropii De buza de cer Pe care Am sadit-o azi noapte In fata celor care ma urasc Te simt Cu fiecare tremur Pe care il afisezi In nepasarea ta Te simt

mi-e dor de tine… cum te vedeam ingrata pentru ei… iubita pentru mine… de-ntunecatele priviri ce ne desparteau cateva clipe, de lumina din fata casei tale, de cersetorii ce-i priveam

demonice iluzii, sumbre confuzii ce imi provoaca mici contuzii… pe care le repar cu perfuzii prin care curg aluzii dorinte infundate in lacrimi nevarsate aruncate-n inimi secate… vise

cunoscutii hoti de vise au venit si pe la mine… paremi-se… mi-au luat culoarea albastra de la geam, mi-au impletit din ea un loc pe strada si-un bilet la urmatorul tren… le-am spus ca nu

mi-a spus intr-o seara Dumnezeu… ca devenisem prea ateu… i-am raspuns sarcastic: cine?..eu? cred ca m-a confundat… eu nu mai cred demult… decat in mine.. si in El… un Dumnezeu

te vad plangand printre linii drepte unghiuri obtuze si simtiri confuze… as vrea sa te imbratisez… fara sa trebuiasca sa trisez un dumnezeu obez ce nu mai are nici un crez sa alung ce e

o masca ce se-ntretaie cu o paranteza dreapta uitata-n fata casei tale... iubirea mea intuneric privit prin oglinda ce naste spirite incinse de toamna... iubirea ta dar sub masca se

Copilarie, tu, cu scancete de portelan Cu glas umil de violina... Ma parasesti acum prea timpuriu. Nu vrei in poala ta sa ma mai tii Ma parasesti... De ce sub aripile tale vii nu vrei putin

Inchin pentru tine! Beau sampanie, stoarsa din ganduri crude, invelita in priviri ambigue. Paharul e dintr-un hotar al unui univers simetric, dar impar. Inchin pentru tine, mareata

Nu, nu te mai las sa pleci Cum ai plecat pana acum. Nu, nu uit sa-ti spun cat te iubesc… Si nu ti-am spus-o pan’ acum. Nu, nu uit sa te-nvelesc, Cand noaptea dormi In patul meu. Nu, nu mai

Ma las manipulat De sensibilitatea Clipei ce-a trecut. Ma-ncred in visele tale… Nu m-am increzut de mult. In jumatatea cestii de cafea… Vad doar un chip. Al tau sa fie?… O fi al

Ma simt atat de slut, pierdut, prin vremuri din trecut sau poate pe la inceput, cand Dumnezeu spunea: Va fi lumina… si atat.