Starea de Craciun

Starea de Craciun Tuturor de pe poezie. ro : Sarbatori fericite ! A descrie starea de Craciun presupune a iesi seara pe campuri cu zapezi. A te inchipui personajul din ilustratele cu drumeaguri inzapezite, printre case mici, cu ferestre galbene. Si mai mult decat atat, presupune a readuce in amintire copilaria. Cea mai frumoasa poveste, cea care mentine flacaruia ascunsa a unei neintelese emotii este sadita in noi de cand eram copii. Mirosul casei curate si al mancarii de pe soba, zambetul mamei care ne strangea grijulie fularele, inainte de a pleca sa colindam, s-au ascuns in noi pentru totdeauna. Acestea sunt notele pe care le auzim cantate acum, cand se revarsa peste casa noastra, in care suntem noi acum parinti, muzica lina a colindelor. E o pace simpla, de care ne aducem aminte, o stare care ne uimeste cum, fara sa ne dam seama, de atunci am adus-o cu noi. Poate nici nu stim de ce vrem sa fim buni, poate nici nu stim ca vrem sa fim iarasi acei copii. Doar avem in noi o stare placuta si inexplicabila, starea de Craciun. Mai stim de pe vremea copilariei despre o aceeasi nastere, a unui copil, ce se petrecea in fiecare an. Si intrebarea pe care ne-am pus-o atunci nedumeriti, cand nu intelegeam cum se poate repeta o sarbatoare pentru totdeauna. O poveste frumoasa cu ieslea peste care suflau necuvantatoarele, in care s-a nascut pruncul din fecioara, lucru iarasi de neinteles. Dar asemanarea pruncului mic cu noi insine, ne dadea un sentiment de participare si de prietenie cu Iisus. Nasterea firava a unui trup micut, afara, in frigul iernii si impotriva voitei regelui Irod, in contradictie cu tihna de atunci a copilariei, era primul nostru exercitiu despre nedreptate si compasiune. Sa fie Craciunul o sarbatoare a sufletului nostru de copil, cum Pastele este o sarbatoare a maturitatii si a oamenilor mari iar Anul Nou si revelionul o sarbatoare pagana. Craciunul ramane aceea stare a duiosiei, care nu este a copiilor sau a parintilor ci este o dorinta de iubire spre ceilalti copii si spre ceilalti oameni. Este definitia data an de an familiei. Bradutul incarcat cu daruri, impodobit pe ascuns, este surpriza bucuriei dar si dovada materiala a iubirii. Avem nevoie pe langa sentimentul transferat trascendent de la unii spre ceilalti si sa palpam bunuri primite. Ruperea ambalajelor frumoase, ale cadourilor, este primul semn al trecerii inevitabile a starii de Craciun. Linistea unei sarbatori religioase poate demonstra singura, celor ce nu cred decat in lutul simplu, peste care nu s-a suflat, ca exista un loc de intalnire al sufletelor. In ce poate sa se regaseasca indemnul crestinilor ? Poate in pace si in liniste, sunt singurele locuri unde vrem sa ajungem si pentru care, in mod paradoxal, e nevoie de atata stradanie. Intra in noi, odata cu primii fulgi cazuti, o caldura moale si o dorinta de uitare a alergaturii dupa lucruri. In fiecare an ne gandim, fara sa vrem, ca poate prea mult am vrut sa pregatim Craciunul si pe langa toate celelalte facute, obosela ne fura iarasi din acea stare pe care sufletul nostru o pretinde, starea de Craciun. Starea de Craciun este o rasplata pe care o putem lua singuri din marele spatiu ce ne inconjoara. Numai ca, la fel multor lucruri pe care nu le putem intelege, acel mare spatiu se afla ascuns, ca un cantec, in noi. Sa-l ascultam… -fericire in general, in mod sigur multa sanatate, prosperitate, cat sa nu uitati de voi, si La multi, multi ani!