Un poet pe campiile elizee

Un poet pe campiile elizee,
Traian Furnea


,, Din camp un copil
Flutura o batista
Spre tren

Cat s-ar bucura
Sa-i raspunda cineva
Dar nu se osteneste
Nimeni

Copilul creste mare
Si merge si el
Cu trenul

Din camp un copil
Flutura o batista
Spre tren. ,,

Citesc un volum de versuri din anii 80, cu acel stil direct si sincer, din lumea aceea de devalmasie si foame in care totul era oprit si totusi nimeni nu putea opri pe poeti sa scrie. Pentru ca soarele apunea si atunci magistral si rosu si nu lua aminte la cozile la paine si la tacamurile de pui ( aripi, cos, gheare, gat, restul se exporta) din care se facea tocana. Sa fie patrunjel conta, pentru gust, paine multa si catraveti murati, pentru ca a doua zi o luam de la capat, sa gasim o solutie si sa ne umplem inca o data burtile.
Soarele apunea si atunci frumos si rosu si nu lua aminte la fabrici si la vaselina si la planul cincinal. Sa fie iubire conta, sa ne spalam pe dinti ca sa ascundem gustul de tocana si castraveti murati si sa ne sarutam pe campurile cu flori.
Atunci am cunoscut un poet tanar care nu voia sa cada, la fel noua, in normala linie a vietii, facultate, examane si meserie pentru slujba si banii ce vor veni pe urma, ca sa cumparam cu ei tacamuri pentru tocana si poate o Dacie, sa ne creasca cu ele pene colorate din piele si sa impresionam astfel o tanara din specia noastra.

Visam cu toti sa fim boemi, sa mai dam dracului regulile si veneam noaptea de pe la discoteci si mancam paine cu mustar ca sa putem adormi, cu muzica Yes si Genesis la ureche. Duminica la ora 10 ne luam portia de literatura SF la Grigore Preoteasa ( casa de cultura a studentilor), la Cenaclul Solaris si mai plecam prin tara la cate o reuniune, dar nu pierdeam sub nici o forma seminariile profesorilor ticniti.
Ne era frica. Noi credeam ca de profesori, dar nu, eram constienti ca nu vom termina facultatea, datorita toanelor unui profesor, si nu vom avea un post pentru a primi banii pentru tacamuri si tocana. Ne era o frica fundamentala de a nu muri de foame si eram fericiti ca vom trai, la fel primitivilor din locuintele lor lacustre. Era o fericire parsiva si nedemna, in comparatie cu textele pe care le scriam despre lumi implinite, de pe alte planete si galaxii.

Cand ma vizita acel poet, venit la Bucuresti sa-si vanda caricaturile pe la ziare, ne uimea cu lipsa lui de teama pentru marunta osteneala a vietii.
Poetul Traian Furnea nu se temea ca nu are unde dormi, ce manca si ce imbraca. El rostea frumos, cu un glas anume nascut, versurile scrise in tren, pe care le asculta-se si nasul, drept rasplata pentru ne-biletul Targu Mures – Bucuresti Nord si cerea, de fiecare data, sa il las sa–si spele hainele in ghiuveta. Ii aduceam de la cantina niste paine pe care o ungea cu unsoare din borcanul de pe geam. Statea in chiloti si astepta sa i se usuce hainele pe sfoara, scriind sau desenand caricaturi cu un stilou cu cernela neagra. Era fericit si noi il invidiam pentru puterea lui de a fi. Pur si simplu el va merge la gara si acolo se va urca intr-un tren, la intamplare, si va cobori undeva in tara asta, intr-o gara cunoscuta doar din lectiile de la Geografie. Zambea si ne saluta cu o poezie. Ne lasa cu acel dor de duca prin lume pe care il si uitam, pentru ca nu il puteam astampara ca si oameni obisnuiti.



Cred ca ar putea fi recunoscut ca autor al singurei poezii pe care a auzit-o tara intreaga, cantata de Florian Pitis, denumita

,,Vanatoreasa cea fricoasa,,.
Lui Florian Pitis
Intr-o nu stiu care sara
Intr-o nu stiu care tara
Intr-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat

Mititel cat un cercel
Sta pipit un soricel
Tremurand bietul de el
Fiinca-aflase dintr-o carte

Ca-ntr-o nu stiu care sara…


**

Nu stiu cat face sa scriu despre un vechi prieten, poet, si sa se citeasca despre asta. E o mica trezire a amintirii totusi.
In vara, trecand prin Bucuresti l-am cautat pe scriitorul Dan Ungureanu, colegul meu de camera si prietenul meu ( cel ce, printre multe altele, scrie textele celor de la Voua). Am ramas socat afland ca Traian Furnea nu mai este. Venit acasa am cautat cartea lui de versuri, Legitimatie de poet, pe care o aveam , nestiind daca a mai publicat si altele. Si am recitit-o. Era singurul lucru pe care il puteam face.
Ieri m-am intalnit cu un cunoscut al poetului care a ramas socat afland ca Traian Furnea nu mai este. Azi am recitit cartea de versuri cu gandul sa scriu cateva randuri pe poezie ro, gandindu-ma ca poate or mai fi si alti poeti care l-au cunoscut. Si mai pot face sa copiez cateva poezii din volum, pentru cei care nu au auzit vreodata de poetul Traia Furnea.

Decembrie

Trenul oprit in mijocul
Campului .

Si mecanicul de locomotiva
Luand in brate
Dintr sinele caii ferate
Prabusit acolo

Un om de zapada.

**
Intr-o noapte

Intr-o noapte
In ieslea unui gospodar
Cinstit

S-a nascut
Dintr-o iapa normla un manz
Impuscat cu un glote
In frunte nu

S-au gasit explicatii


**
Departe

Departe iubit-o, de tine
Departe

Si-n micul oras
Doar copacii din gradinile noastre

Se mai bat
Dimineata
Cu pasari…

**
Poem

Priveste

Ca niste bilete de dragoste
Rupte

Ies caii
Intrati azi-dimineata–n abator.

**
Destin

La recesamantul din 46
Tanarul invatator
A gasit intr-o casa
Unul mic stand gramada
Intr-o cusmelie da cu asta
Ce-i aici a intrebat
Asta -i vinovatul de rezerva
Al comunei i s-a raspuns.

**
Circul

Lumea aplaudand frenetic

Gratuit
Pe scena circului
Intru distractia lumii poetul

Inghitind in gol

**
Fata de la tara

La unul din blocurile
Noului cartier
S-a mutat de curand
O fata de la tara

De la fereastra mea
Asist in fiecare noapte
Trist
La neputinta ei
De-a se intoarce acasa
La tara

Pentru ca
De cate ori incearca

Parul ei lung
Ramane multa vreme

Incurcat printre blocuri

**
Scrisoare din tura libera

Lucrez, iubito, stiu
Iti va fi greu sa ma crezi
Si sa ma vezi altfel decat licean
Daruindu-ti trandafiri
Cu degetele pline de creta si cerneala.

Stiu
Iti va fi greu sa ma crezi
Dar iata
Eu iti trimit si-o inimiora decupata
Din salapeta - salopeta
Gradul cel mai inalt de seriozitate.

N-am la uzina un post de condus
Opt ore fluturi colorati
Din floare in floare
Lucrez la niste utilaje mari
Cat dragostea mea pentru tine, iubito,
Si le spal cu motorina
Le-ntretin cum se zice
Le spal cu mainile mele mari cu care
Ti-am modelat rotund
Sanii tai mici
Cat inca erau calzi.

In pauza de masa le spun muncitorilor
Poezii
Si lor nu le vine sa creada
Ca eu le-am compus
Rad cu gura pana la urechi
(Intr-o zi maistrului cum a ras
i-a ramas slanina dupa ureche)

La vara voi da din nou examen
La facultate
Poate-am sa intru
Si-ntr-o vacanta o sa te caut
Pana atunci
Am adunat deja vreo sapte
Borcane goale de mustar
Aici se consuma mult mustar
Si fiecare ban marunt pe care il am
Il arunc inauntru.

Pe fiecare borcanas
Am lipit o eticheta
Pe care am scris
Cu cele mai sincere litere din lume

,, Fonduri
Pentru regasirea
Mihaelei D,,.

**
Masina de ocazie

Dimineata
La un capat de tara
Singur
Fumand intr-un balcon strain
Si punand la cale un alt fel de a vana
Ziua de azi.

In balconul strain
Pe sfoara straina
Hainele mele spalate
Isi picura apa mirosind frumos
Pe pielea-mi inchisa de soare
Si de dorul de duca.

Le spal de fiecare data
Nutrind sentimentul
Ca pe-nserat
La marginea unei liziere
Voi opri o masina de ocazie
Cu un sofer tanar si sfatos
Cu care
Sa palavragesc toata noaptea
Calda de vara
Iar dimineata sa ajung undeva

Oriunde, oriunde, oriune…



Inchid cartea, o redeschid si recitesc prima pagina. Volumul e inchinat ,, mamei si deopotriva Mirelei,, avand un motto glumet si usor uimitor :

Copilarie dulce,
Vino la nenea.