Dragos Serban

Uitasem ce este durerea. Ultima dată am cunoscut-o atunci, demult, Când mi-au fost retezate aripile Și în locul lor mi-au crescut proteze, Cioturi din lemn cu care astăzi zgârii, bocănind,

Strigand absenta luminii, plang intunericul ca pe o Romanie fara ape. Instrainat de mine alerg si strig pe drumurile unui trecut fara capat, beau sangele copacilor de pe margine si ma intreb daca

Nu a mai ramas nimic din cele ce vedeam odinioara Trecand cu pasul meu de fulg pe catifeaua drumului spre tine. Sarac, muntele de calcar ramasese sa asculte cantecul calugarilor. Niciodata viata

27 august 2001 M-am gândit, de-a lungul timpului ( și cine nu o face oare), la ceea ce reprezintă scopul existenței mele, și a omului în general. Trebuia să găsesc o noțiune reprezentativă, care să

Te-am lăsat să-mi fii furtună călăuză peste munți M-am născut soldatul tau, unul doar dintre cei mulți, Să te am mereu pe buze, să îmi fii pe buze urlet Cimitirul meu de-o cruce, neamul meu de-un

Scumpa si nepretuita libertate Te simt in fumul trabucului cubanez din coltul gurii Te simt in gustul berii irlandeze din pahar Te aud in cantecele celtice de betie si lupta. Unde esti anxietate

Te-am cautat pe indelete in paharul de rom, Eram singur in carciuma noastra cu caini la intrare, Te simteam atat de aproape de masa mea cu trei picioare Incat am crezut, nebunul de mine, ca unul

Aparența unei zile perfecte îmi învălmășea creierii stropiți pe lumină iar sufeletul răcnea disperat in cutia magica a imortalității inimii, ce oroare, ce oroare zic pentru că dacă nu ar fi nici nu

Ochi roșii flămânzi de întuneric te priveau… Iată-mă doamnă. Buzele flămânde de tăcere te sărută pe amintire. Aici sunt doamnă. Brațul meu dornic de nemișcare îți mângâie orizontul. Mă

Capitolul 2. În prima călătorie Când m-am trezit, am avut senzația că mă aflu pe altă lume. De afară răzbătea prin perdea o lumină vânătă, și un aer rece mă izbi în nări. Instinctiv, m-am făcut

....................... - David! Domnule! - Da…Ce? - V-am întrebat dacă mai doriți o sticlă. - Da, Cosmin, te rog. Toarnă tu în pahare. Am căzut iar pe gânduri, mi se întâmplă des la

Jurnalul agoniei -roman- Capitolul 1. Umbra trecutului La început, fusese fascinat de sunetele ce răzbăteau aidoma parfumului printre teii de pe străzile pe

Carnea se vindeca mai usor decat sufletul. Cineva nu credea asta. O anunt prin prezenta ca mana mi s-a vindecat deja. Doar mana. Inca mai caut iertari in lumina unei flacari. Viitorul insa,

Lasati-ma sa imi termin tigara linistit, lasati-ma sa imi termin paharul fara graba. Lasati-ma sa scriu sa gandesc si sa visez. Pentru ca doar asa pot fi acolo unde vreau, acolo unde vreti, pot sa va

Am privit pentru prima data viata ca pe o cobra strangulata in pumnul meu...care se zbatea si pe care am sarutat-o pe limba. Viata ia o cu totul alta intorsatura privita astfel, te simti stapan,

Era vorba să vorbim despre noi în seara asta. Să mâncăm un pișcot, să bem un ceai fierbinte, față în față, relaxați în două fotolii mari și comode. Și să vorbim despre noi. Să cânte la radio un

Eram atât de aproape de tine încât muzica era a mea, Totul era al nostru. Eram lângă tine fără să știi, fără să mă bănuiești Că te cânt și te strig, Te urmam deja în starea de albastru a

Ne prefacem că existăm pentru a nu da satisfacție Singurătății salcâmilor. - Să trăiești măi omule. - Hai noroc salcâmilor. Ne încălecăm mărăcinii ca viperele pe stânci, Ne dăm în cap cu brazda

S-a uitat în soare până când Ochii nu l-au mai durut. I s-a părut atunci că n-are sânge, Ci vin fiert îi curge prin vene. I s-a părut că inima îi bate tunete, Iar ochii săi prin fulgere

Pierduti in lunga noapte dintre vai Dezvelirea simturilor devine o povara A sufletului nostru, strapuns de ochi ascunsi si rai, Cand neclintit in asteptare, zadarnic timpu-intr-una

Se scutură salcâmii peste zăpezile searbede căzute în iarna de apoi. Se scutură cu ostoială și dispreț, cu disprețul celor plictisiți de prea multă iarnă și zăpezi. Se scutură cu lacrimi înghețate de

Vioara care nu mai tace, te întreb, este oare același lucru cu tăcerea mea? Poate oare produce tăcerea mea un sentiment egal cu cel simțit după atingerea coardelor unui STRADIVARIUS cu arcușul unui

A trebuit să miros anemone pentru ca, paralizat de durerea lor, să-mi cânte George Enescu. Anemonele se usucă în glastră și corzile viorilor se înmoaie de durere când aud ce auzim cu toții zi de

Moto: Susură, tot susură durerea în timpanul meu de stejar, ca scrâșnetul de sabie pe sticlă. Și noi, cei care ne întrebăm de ce nu mai auzim ca-n tinerețe !? O să te omor într-o bună zi ,