Poezie

Cosmogonia prefacerii

1 min lectură·7 februarie 2002

Mediu

S-a uitat în soare până când

Ochii nu l-au mai durut.

I s-a părut atunci că n-are sânge,

Ci vin fiert îi curge prin vene.

I s-a părut că inima îi bate tunete,

Iar ochii săi prin fulgere vedeau.

Erau doar sori și foc în jurul său,

Și se roteau cu timpul laolaltă.

Stele pretutindeni răsăreau,

Privindu-l și mureau.

Răsăreau, privindu-l, și mureau.

-Cine ești tu?

-Cel ce va să fie.

-Cine ai fost?

-Cel ce sunt, și cel va să fie.

A avut strania senzație că stelele

Vor îngheța o dată cu el în noapte.

-Cine sunteți?

-Noi trebuie să murim, ca să vă nașteți voi.

-Cine sunteți?

-Noi suntem voi.

Toată muzica din ele era absurdă.

Tonalitățile ce rătăceau prin perdeaua stelară

Rătăceau aberant prin urechi neexistente,

Dar ciuntite deja de scânteia înțelegerii

De flacăra patosului și a esteticului.

Noblețea lor era atât de desăvârșită,

Încât cu toate scuipau sânge în batiste de dantelă.

003.002

Dragos Serban. “Cosmogonia prefacerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-serban/poezie/13048/cosmogonia-prefacerii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.