Florentina-Loredana Dalian

\"Toate prostiile alea or fi avut și farmecul lor, dar să știi că nu sunt prea sincer, la vremea aceea ni se păreu destul de nasoale.\"
Știu. Că doar le-am trăit. Ce-i drept, în calitate de studentă. Doar că noi, în loc de machete, eram înarmați cu cărămizi. Păi să facem schimb de experiență, dacă tot veni vorba! Ai fost vreodată la... descăpățânat usturoi? Care va să zică: Se ia căpățâna (de usturoi, nu de supraveghetor) și de desface în căței (Doamne, ce denumiri!), care vor fi introduși ulterior în utilajul de însămânțat. Un fel de munca Cenușăresei. Dar cum studenții de la Politehnică e și leneși și inteligenți (asta, ultima, doar o presupunem), imediat s-au adaptat și și-au automatizat munca. Cu ce? Cu cărămida. Va să zică, se iau căpățânile (mai multe, cam câte încap sub o cărămidă), se așează pe o suprafață tare și... jap! cu cărămida-n ele. Și uite-așa creștea productivitatea și banii noștri în buzunar (a fost singura muncă agricolă plătită, chiar nu știu cum s-a făcut). Doar că, în scurtă vreme, li s-au înfundat ălora utilajele, tragedie, cercetări... Până s-a aflat că printre cățeii numai buni de însămânțare se strecuraseră nu-ș cum niște bucăți de cărămidă. Păi, vrei să faci agricultură cu inginerii de la Politehnică?

Interesant și atractiv ca lectură și acest episod. \"Los anos duros\" prezentați historically correct, dar și cu umorul care te caracterizează. Viva la revolucion! - și pentru motivul de a-ți fi dat ocazia să scrii astfel de texte. Felicitări!

Îmi cer scuze, Dan Herciu, m-am adresat ca și când Silviu ar fi fost autorul articolului.
Mulțumim pentru semnalare!

Felicitări (și) pentru această carte. „Târgul de felinare” mi-a plăcut, poate voi reciti-o cândva. Succes pe mai departe! Alături cu gândul în marea bucurie pe care o simte autorul la finalizarea proiectului unei cărți.
Loredana

Un text savuros ce analizează cu umor viața noastră de toate zilele. Condei bine mânuit, iar firul roșu care străbate întregul text - apologia disprețului - dă o altă cheie, ușor amară, în care se poate citi. Felicitări!

Da, Norică, tocmai am corectat, cu 1 minut înainte să primesc mesajul tău. Îmi recitesc din când în când textele să văd ce mi-a scăpat. În timpp ce făceam corectura, mă întrebam: Cum de i-a scăpat lui Norică până acum? :)
Zic - pesemne n-a apucat să citească textul.
Mă bucur că proza mea te-a bântuit zilele acestea:). Deși e scrisă de un an, am avut oarece rețineri să o postez.
Aaa, și fiul meu tocmai m-a anunțat astăzi că a luat un 10 le Religie. Se mai întâmplă!
:)

Cutremurătoare și minunată această poezie, ca, de altfel, și celelalte pe care le-ați postat pe site. M-am oprit asupra acesteia să comentez, întrucât s-au activat niște resorturi. E ca un legământ (jurământ?) al Preotului, cel care nu se poate purta numai pe sine până la Dumnezeu. Dacă n-am cunoaște răsplata, misiunea ar putea părea de-a dreptul ingrată. Să-i duci așa „cum maica își poartă
pruncul în pântece,” fără ca ei, de multe ori, să ajute... Că, de cei care nu vor, nici nu mai facem vorbire.
Finalul încununează și dă greutate întregului poem: „Până la Dumnezeu v-am purtat
cu mine,
(de) aici sunteți liberi!...”
Strălucit!

Iaca, mie nu mi se pare chiar atât de reușit precum am dorit, dar are meritul de a fi un prim pas. M-ai îngrozit cu câte alte personaje mi-ai înșirat aici, sper să le fac față cu brio tuturor. Așadar, la muncă!

Steluța am primit-o deja. Dumnezeu vorbește prin oameni, dar mai ales prin Preoți.
Cu plecăciune,
FL

Părinte Raul, mă bucură mult popasul dumneavoastră în dreptul acestor gânduri, poate prea modeste pentru importanța care le-a fost acordată.
Vă mulțumesc pentru cuvintele calde și frumoase și sunt încântată să vă am de cititor.
Cu prețuire,
FL

O imagine frumoasă, grăitoare. Am văzut cum se face dimineață, cum luna dispare, începe să bată vântul care trântește o dată poarta cu zgomot (deci am și auzit:) Dincolo de cuvinte, se ascunde o trisetețe, o dezamăgire ori poate o resemnare. Altcineva, nu vântul ar fi trebuit să închidă/ deschidă poarta. Așa l-am văzut eu. Poate tu ai vrut să spui altceva. Important este că mi-a plăcut. Bravo! Remarc și construcția riguroasă: 5-7-5.

Aș mai remarca, pe lângă muzicalitate și frumusețea zicerii, și mesajul creștin, doar aparent ascuns printre cuvintele baladei, dar, altfel, cât se poate de vizibil.

Strofa mea preferată:

„Și vinul poartă-n el un legământ,
Cu adevăr să-ți ude buza arsă.
E sângele Graalului cel sfânt
Ce pentru voi și pentru mulți se varsă...”

Felicitări!

Da, excelentă! Vorbele sunt de prisos. Citiți și vă minunați!

O tanka frumoasă, care transmite mult chiar și fără imagine. Am așa, o deformație, la haiga și taiga, citesc textul încercâmd să-l separ de imagine. Și îmi place când grăiește și fără, dar și când se îmbină frumos cu fotografia, cum e cazul acestui poem. Bravo, Cristina!

Ina, deși apari-dispari mai ceva decât comeata aia cu nume de haleală, ai ramas la fel de inspirată și amuzantă în scrierile tale. Bravo! M-a încântat povestea asta, cara signora, chit că o fi una inventată. Dar, dacă e adevărată, află că se poate și mai rău: să te afli într-un ditamai magazinul din Paris și o namilă de negru, la 2 metri, să-ți ceară bonul de casă cu care ai cumpărat CD-ul cu Pavarotti. Tu să nu-l găsești, aparatura să piuie, negrul să rânjească, pistolul de la brâul lui să se armeze singur, iar căscații ăia de francezi să n-aibă altă treabă decât să se holbeze la tine. Și de unde sunteți, madamme, aaaa, din România, păi trebuia să ghicim... Până la urmă tot negrul m-a salvat, extrăgându-mi dintre cele două rânduri de dinți bonul salvator. Îl pusesem acolo, că, la fel ca și ție, nu-mi ajungeau cele două mâini din dotare când am început să scotocesc prin cele n+1 buzunare ale genții. Șamd...
M-am bucurat să te citesc iar, și cred că ar trebui să-l felicit pe Norică pentru că te-a scos din cușca ta:), arătându-te vederii noastre.

Eu n-am îndrăznit s-o numesc poezie, de aceea am și încadrat-o la \"Personale\". Dar dacă tu zici...
Mă bucură interpretarea ta, cam asta a vrut să spună și \"poeta\" de mine.
Îți mulțumesc și ești oricând binevenită!

Petrică dragă, azi, c-o sută,
Nu poți găsi decât o slută...

:)

Bravo, faină epigrama.

Mă mir foarte că beleaua
De elev nu a știut
Că acela cunoscut
A jucat chiar și ...„La steaua”

Anni, am citit textele Luanei când le publica pe site. Le-am apreciat și am apreciat-o și pe ea ca om. A spus Norică mai sus cum era percepută. Îmi pare rău de dispariția ei. Până să-mi dai răspuns, am căutat și am aflat... un site în care fiul ei spunea cât de mult a suferit. Nu știu de ce, nu mi-aș fi imaginat moartea ei astfel, aș fi văzut-o mai degrabă aruncată în aer de o bombă...
M-am întrebat nu de mult de ce n-o mai fi scriind. Dar n-am căutat să-mi dau răspunsul. Ne depărtăm unii de alții, ne însingurăm și îi însingurăm pe ceilalți, pentru ca apoi să ne pară rău.
Să aibă odihnă!

Ce înseamnă, în cazul de față „in memoriam”? Iartă-mă că sunt proastă, dar parcă nu îmi vine să întreb mai mult, nici să zic mai mult.
Despre poezie... apăsătoare, grea. Nu pot s-o citesc „literar”.