Despre autor
RBRaul Dorin Vasile But
@raul-dorin-vasile-but
0 urmăritori
Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei.
Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji!
Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot.
Orașul Baia Sprie devine un nou cămin, acolo terminându-și școala primară, în anul 1993.
În același an este admis la Seminarul Teologic Liceal din Baia Mare, pe care îl va absolvi în anul 1998. Aici, sub purtarea de grijă a părintelui Constantin, duhovnicul său, va resimți chemarea la slujire pe care i-o adresase Dumnezeu încă din pruncie.
La îndemnul părintelui, în anul 1998 va susține examenul de admitere la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, specializarea „Pastorală” din Sibiu, dar și la nou înființata Facultate de Teologie, specializarea „Istorie”, din orașul Reșița, județul Caraș-Severin.
Cu voia lui Dumnezeu, este admis la ambele facultăți, dar studiile și le va desăvârși în Sibiu, deși Dumnezeu i-a arătat de pe atunci locul unde îi pregătise slujirea. La Sibiu, în anul 2002 va primi licența în Teologie, pentru lucrarea
„ Tristețe și bucurie prin Post și Euharistie. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite”. Și pentru că Dumnezeu rămâne statornic descoperirilor Sale, este hirotonit în anul 2000, pe seama Parohiei Ortodoxe din Mâtnicu-Mare, Protopopiatul Caransebeș, de către actualul Mitropolit al Ardealului, dr. Laurențiu Streza, pe atunci episcop al Caransebeșului.
Parohia Mâtnicu-Mare, locul unde slujește și în prezent, va deveni a doua familie, un Univers pe care-l visase dinainte, loc în care venea cu „trimitere de la Domnul cerului și al Pământului să ridic frunțile bătrânite și pline de griji ale celor de aici, bănățeni falnici, înspre Tronul Slavei!(…) Mă învârteam într-un Univers ce nu-mi era străin, parcă-l visasem înainte, știam ce trebuie să fac, cum și ce să vorbesc, simțeam că aici mi-e locul! Și, cu adevărat, aici era!
Îi iubeam pe fiecare, în egală măsură, fără să-i fi cunoscut. Întâlneam fețe cunoscute pe care parcă le mai întâlnisem undeva. Totul era nou și cunoscut, în același timp!
Mă întâlnisem cu familia mea, pe care Dumnezeu mi-o pregătise dinainte!”
Se îngrijește ca din anul 2003, în parohia pe care o păstorește să apară o foaie „de cultură și spiritualitate ortodoxă”, intitulată „Cale, Adevăr, Viață”, care se împarte gratuit.
În anul 2004 se înscrie la cursurile de Master, secția Practice, la Facultatea pe care a absolvit-o.
Actualmente este căsătorit cu Felicia Diana, fiică a satului, cu care are un fiu, născut în 01 iunie 2007, Andrei-Gabriel.
A publicat un volum de poeme, intitulat „Frânturi de gând”, ce a apărut la Editura Oastea Domnului din Sibiu în anul 2005, apoi un al doilea volum, la aceeași editură, intitulat ”Eu încă sunt viu!”, volum ce a apărut în anul 2007. A publicat o lucrare istorică intitulată ”Contribuții istorice la zona Banatului. Scurtă monografie a localității Mâtnicu Mare”, ce a apărut în 2008, cu binecuvântarea și cuvânt înainte a actualului Episcop de caransebeș, Prea Sfinția Sa Lucian Mic.
Lucrează la un volum de predici și cuvântări la duminicile de peste an și pregătește o lucrare despre Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, dar și un nou volum de versuri ce v-a cuprinde 147 de poeme. Prof. Petrică Alexa
Vezi profilul
pruncul în pântece,” fără ca ei, de multe ori, să ajute... Că, de cei care nu vor, nici nu mai facem vorbire.
Finalul încununează și dă greutate întregului poem: „Până la Dumnezeu v-am purtat
cu mine,
(de) aici sunteți liberi!...”
Strălucit!