Alaiul Maicii Sfinte

A prins un înger clopotul să-l tragă, Întrezărind icoanelor podoabă, Pe-a candelei aripă-ntredeschisă, Chemând la slujba deniei, promisă... Când pomii-s ninși de flori înmiresmate, Atuncea prinse clopotul a bate, Petalele de-mpărătească floare au început din cer să se pogoare, Străluminând înmiresmate visul, Cu albul lor umplând tot paraclisul, Iar glasul îngerilor în lumină, A curs pe-o rază sfântă și senină, Covor pe lespezi albe, lucitoare, Pentru-n boboc de preasmerită floare, Crăiasă-ntre crăiese-n veci aleasă, Să fie blând-a Domnului Mireasă; Pășind ușor pe patul de petale ce se-așezară singure în cale, Veni spre-altar Maria-ndurerată, Cu florile împodobită toată, Ca-n slujba-ngropăciunii ce-ncepuse S-aștearn-a lacrimei odor, Iisuse, Pe Trupul Sfânt ce-n pântece-L purtase, Și care moartea, astăzi i-l furase, Să plângă ea a mamelor durere, Ce și-au pierdut și ultima putere… Cu mâna-mbobocită șterse chipul cum vântu-adie-n brațele-i, nisipul, Iar dintr-un colț, ce capătul și-l pierde, Veni o rază caldă să-L dezmierde, Umplând cu mirul adierii sfinte biserica în denie, Cuvinte... Un înger prinse toaca să o bată cu aripa sa albă-nmiresmată, Chemând la slujba prohodirii Tale, Alaiul Maicii Sfinte, de petale...