Florentin Cristian

când treci prin zidul insesizabil al gândurilor din lume și-atâtea sperări încearcă să mănânce roca acestui zid fluid nu poți decât să zici că-s glume și-atunci când aproape dispari în acest

încearcă să atingi dragostea și să te instalezi în ea mai mult sau mai puțin dar asta e umbra unei raze piezișe adaugă doar lacrima există nenumărate feluri de dragoste și de aceea pare de

mirosuri suave de noroc, de veselie vino să stăm sub valul de toamnă adie e încă destul de cald și vântul e meteahnă timpurie adevărul e că am împietrit la nemișcare de vară și secunda atârnă în

nu știu de ce de câte ori am bani vremurile se pun contra mea și atunci când nu am asupra mea plouă duium de binecuvântări poate am obrazul însemnat cu două izvoare ca în legenda meșterului

sinceritatea în mijlocul hainei drepte crește verde în pădure cu oamenii în mulțumirea existenței pe care să o primească sub energia blândă în mers la locașul unde se cumințesc zburători pe viața

am mers la munte pe coridorul de ore cu acceleratul muzical monoton care te îndeamnă la somn când eram paralel cu autostrada pereții secundelor nășteau șuieraturi ale locomotivei care înainta ca un

acum aș vrea să mai îmbraci haina de rockeriță specifică începutului de dragoste între cumuluși care rodesc doar când sunt triști convingem timpul din pașii dintotdeauna că i-a făcut pe

în parcul în care nu a cerut umbrela înapoi căutăm oameni cu aparate de fotografiat își închipuia că peste părul blond se anunță ploaie la meteo și trebuie să facem schimb de fotografii apoi la

aș vrea să râd cu tine floare friguroasă în zilele ploioase e timp sens de aspirator către meditație celestă toamna e viață a rodiilor, e ca o prelungire a celorlalte anotimpuri bat la poarta

din mai multe plânsuri de păsări cresc scoarță de cuib pe care o poartă un uluc cu motive florale când simt întâmplare de plecare din arcă ultim motiv de privit înapoi uneltesc frunzele când

nu mă simt bine stând în casă ies pe străzi tu ești tot timpul cu mine și nu mănânc carne că știu că ție nu îți place văd o reclamă la un film și știu că ești tot tu și mă duc dau o raită prin

doar gândul dor străbătut de o cale lungă de rază de iubit să dreagă curcubeu scurtând zările cu un pupic respiri aer proaspăt un pic plecat într-o plimbare vântul de dute-vino încetișor în

să fie distracție să fie trimisă la noi berea dacă nu s-a trezit dezacidulată o vezi de la un metru în cinci vă aduceți aminte copilăria când jucam cu o cretă pe asfalt țările dar venea

oricâte semnalmente au avut sentimentele ei puternice ale mele erau la a, b,c și se terminau doar cu e, a acum par doar fotografii care îmi zugrăvesc sufletul poate în sfârșit prind zborul

rulând liniștea cunoscută printre apropiați în amestecul de mâini în mintea care născocește visul filozofia cristică îi iubește în însuși apropiații conducătorul intră în familie la muncă unde

ajuns în fața dunării nu mai știi ce să zici așezi privirea undelor în memorie care beneficiază sub valurile care parcă îți iau cu asalt sufletul alte vietăți întrezărind personalitatea ei și o

la noi în oraș se păstrează unele obiceiuri preistorice cum ar fi cel al statuilor care tac nu spun nimic doar ascultă interesate de prezentul aranjamentelor florale ca să audă cum cresc în

cu riscul începerii unui nou scandal trebuie să îți spun ceva am pe cineva, am adus un pisoi, ce zici îl împărțim amândoi unul îi dă de mâncare, celălalt îl alintă și cine are chef îl pune să se uite

te-ai plâns că sunt un mic profitor în iubire și beau ceaiul înaintea ta ca să ocup primul locul la calculator dar eu umblu în neștire după vreo veste despre vechea noastră poveste de iubire chiar și

era dimineață ca în reclame înghețat tot dar așezat la soare să descopăr cine a polenizat grânare și cei șapte ani de acasă la cine-i are buimac dar se auzeau bași echidistanți care parcă implor să

eu călătoream pe o mătură de când s-au inventat visele de cazne ale adolescenței și cu mare pompă m-am grăbit direct spre ea că avea stil, era sociabilă, frumoasă cu respect de se strâng în jurul ei

eu sunt suv-ul căruia îi place canistra de vin din saia în ciuda puiului care spune că orașul meu a fost cândva raia iar acum are preș, lampă și se crede Aladin și cu douăzeci și unu de paie la

raftingul suflului de zeu are lejeritate la dat pe gât un apaș de douăzeci de grade că altfel nu înțeleg cum făceau sfade compromit pe unul Gopo pe care îl găsești pe internet mirându-te cine e vreo